Articol semnat de Edward Lucas în „The Times” adaptat de Lucian Ștefănescu.
Una din greșelile făcute de țările occidentale când capitalismul a învins comunismul în 1991 a fost presupunerea că banii nu au miros.
Cealaltă mare greșeală a fost credința că presa liberă va fi întotdeauna învingătoare.
Rusia a dovedit Occidentului că s-a înșelat în ambele privințe.
Legăturile de afaceri distorsionează felul în care se iau deciziile (firma British Petroleum e, de fapt, ostatic britanic în Rusia). Banii murdari ai Kremlinului se duc la partide politice, think-tank-uri, universități și campanii (cum ar fi aceea împotriva gazelor de șist).
Iar minciunile și manipulările Kremlinului zburdă dezălnțuite, atît în interiorul Rusiei cît și în vest, calibrate să creeze confuzie, să amețească și să distragă atenția.
Presa rusească, de exemplu, spune despre Ucraina că e un stat eșuat asaltat de neo-naziști.
Bîrfește despre statele baltice că ar fi cuiburi de antisemitism și discirminare.
A venit cu teorii absurde despre prăbușirea zborului MH17, avionul de pasageri malaezian doborît de o rachetă rusească deasupra Ucrainei în vara lui 2014, și despre uciderea în 2006 a lui Alexander Litvinenko - un cetățean britanic asasinat cu o armă radioactivă.
Mai pe larg, presa rusească portretizează Occidentul a fiind ipocrit, decadent, amenințător, nedemn de încredere, și naiv.
E irelevant că toate astea sînt false. Nici măcar propagandiștii ruși nu le cred cu adevărat. Cu toată retorica și cuvintele vitriolante împotriva Occidentului, ei își educă progeniturile în Occident, acolo își țin amantele și banii obținuți prin mijloace necinsitite.
Scopul nu e de a convinge, ci de a creea confuzie. Cum a spus Ben Nimmo, un fost purtător de cuvînt de la NATO: de a distorsiona faptele, de a distrage atenția și de a-i buimăci pe adversari.
Pusă în fața unor afirmații ostile și fapte contradictorii, multă lume dă din umeri și renunță să mai încerce să afle cine are dreptate.
Faptele sînt simple jucării în argumentări care se bazează pe presupuneri și interferențe mai mult decît pe dovezi clare.
Iar a contracara asta - adică a respinge cele susținute de oameni care nu cred în existența adevărului - e greu. Mai mult, instituțiile de presă fără bani rareori au resurse pentru a investiga și a explica ce anume se întîmplă.
Acasă la ele, ziarele rusești sînt intimidate prin hărțuiri, bătăi și crime.
„The Moscow Times”, cîndva brav și de nădejde observator al evenimentelor din Rusia lui Vladimir Putin, și-a închis săptămâna trecută operațiunea cotidiană.
Departe de a fi controlate de jurnalismul occidental, propaganda și minciunile rusești ajută la rezolvarea problemelor de afaceri ale presei occidentale.
Ziarele publică generoase suplimente de reclamă plătite și scrise de către Kremlin.
Paginile de internet se bucură când articolele atrag multe comentarii - chiar dacă ele ar putea fi postate de „trolli”, oameni plătiți să susțină punctele de vedere ale Kremnlinului.
Palavragii ruși - dîndu-se drept „jurnaliști” - ajută la umplerea timpului de emisie în talk-show-uri la radio și televiziune.
Editorii și jurnaliștii noștri sînt învățați să prețuiască onestitatea în fața adevărului.
Cenzura este respingătoare. Criticii trebuie să fie în număr egal cu apărătorii.
Dar Rusia caută slăbiciunea noastră, și o exploatează.
NATO, UE și guvernele occidentale se trezesc tardiv și în fugă în fața acestei ameințări.
Un nou centru NATO pentru „comunicații strategice” a fost deschis în Letonia.
America a sporit numărul programelor sale în limba rusă.
Serviciul de politică externă al UE tocmai a pornit un excelent buletin informativ săptămânal despre dezinformările rusești.
Aceste eforturi sînt însă insuficiente și pînă la un punct inutile.
Transmiterea spre Rusia a mai multor programe de radio și TV despre societatea occidentală este o risipă de bani.
În era sovietică, oamenii își disprețuiau liderii, urau sistemul politic și economic, și prețuiau Occidentul - ascultau BBC riscînd să fie arestați.
Acum, climatul de opinie s-a schimbat. E posibil ca rușii să nu creadă chiar toată propaganda anti-occidentală a regimului, dar mulți dintre ei nici nu consideră știrile occidentale mai demne de crezut.
Alte tehnici ar putea lucra mai bine.
Satira, de exemplu, a dispărut total de la televiziunile rusești.
Am putea să-i angajăm pe cei mai buni oameni de spirit ruși să satirizeze Kremlinul (și slăbiciunile liderilor occidentali) și să punem show-rile astea pe YouTube.
O idee mai ambițioasă ar fi producerea unei versiuni rusești a filmului „West Wing” [„Viața la Casa Albă”, serial american de televiziune produs de Aaron Sorkin] cu acțiunea mutată la Kremlin. Dlui Putin îi e frică mai mult de ridicol decît de critici.
Apărarea peisajului mediatic occidental e mai grea. Pînă la un punct, criticile venite din parta Rusiei sînt justificate. Crizele financiare, impasurile politice și dezastrele de politică externă au măcinat încrederea în sine a occidentalilor.
Cel mai bun ajutor ar putea veni din partea statelor de pe linia frontului, unde propaganda rusească e cea mai puternică și devastatoare.
Lucrez la un proiect pentru un think tank american, Centrul pentru Analiză Politică Europeană, numit „Dezinformarea pentru începători”, un ghid al tehnicilor folosite de propagandiștii ruși.
E vorba de studii de caz scrise de experți din țări ca Polonia, Ucraina, Estonia, Letonia și Lituania. EI înțeleg problema mai bine decît noi.
Cea mai mare problemă însă e felul cum societatea noastră e condusă.
Noi credem în categorii și reguli. Jurnaliștii își apără independența. Oficialitățile își apără secretele. Oamenii de afaceri vor să facă mai mulți bani.
Toți însă ne aflăm în fața unei amenințări comune. Luptătorii informaționali ai Rusiei sînt parte dintr-un sistem de proiectare a puterii mult mai mare, de la trollii din social media, la serviciile de informații, incluzînd companii energetice, bănci și armata.
Noi nu avem un răspuns comun în fața acestei amenințări comune.
Și pînă nu vom avea acest răspuns comun, Rusia va continua să ne corodeze alianțele, să ne otrăvească opinia publică și să ne distragă factorii de decizie, cu consecințe fatale asupra securității noastre
