Zece moldoveni, zece familii pestrițe: „Moldova Mea – povestea unei țări multietnice” vă prezintă două surori-gemene românce, un jurnalist cu origini rusești, o urbanistă cu rădăcini în Polonia, un lider al comunității locale armene, un businessman evreu, un activist civic rom, o profesoară de franceză cu rădăcini în Coreea de Nord, un primar cu origini ucrainene, o femeie de afaceri cu origini bulgărești și președintele unei comunități găgăuze. Toți vorbesc despre drumul care i-a adus în Republica Moldova și motivele din care au decis să rămână.
Proiect realizat în cadrul campaniei „AICI e Europa Liberă”.
***
„Bulgarii basarabeni erau considerați cândva trădători de patrie. Nu au fugit însă pentru că n-au fost credincioși propriei țări, ci ca să supraviețuiască, ca să păstreze Bulgaria lor. Astăzi, anume bulgarii din Moldova și Ucraina respectă tradițiile care s-au pierdut demult în Bulgaria contemporană.
M-am născut în satul Ursoaia. Aici au trăit părinții mei, tot de aici sunt și bunicii mei. Podul de la Ursoaia desparte satul în două – de o parte trăiesc moldoveni, iar de alta bulgari. Relațiile dintre oameni au fost prietenoase dintotdeauna, suntem consăteni totuși, nu-i așa?
Mama mea, Lina Koeva, avea 11 ani când familia ei a fost inclusă pe listele de chiaburi ce urmau să fie deportați. Tatăl ei, Afanasi, a decedat imediat după ce au aflat că vor fi deportați. Cu toate că ea și cu sora Eudochia au rămas orfane de un părinte, au fost trimise în Siberia împreună cu mama lor în 1949.
În Siberia, Eudochia se îmbolnăvește și moare la doar 18 ani. Cade la pat și mama Varvara. La 12 ani, Lina Koeva era nevoită să mulgă vaci toată ziua ca să poată lua o cană cu lapte și să i-o ducă mamei sale. Până în ziua de azi e sigură că familia lor a fost deportată în Siberia pe nedrept.
După moartea surorii, neștiind ce să mai facă, mama mea i-a trimis o scrisoare lui Iosif Stalin. Îl ruga să-i permită familiei ei să plece acasă. Apoi a mai trimis una. În 1955, a venit un decret semnat de Stalin, prin care li s-a permis să se întoarcă acasă. Nu poate spune nimeni dacă rugămințile unei copile disperate au ajuns la Stalin, dar mama e sigură că a fost meritul ei: «I-am scris că nu am tată, că mama e bolnavă. Pur și simplu, i-am înșiruit istoria vieții mele».
La o lună după ce au ajuns în Ursoaia, mama ei moare. Fără părinți și fără rude, Lina Koeva a rămas singură pe lume la 17 ani. Cei șase ani petrecuți în Siberia i-au lăsat răni în suflet pentru toată viața. Plânge când își amintește de represiunile sovietice, de parcă le-ar retrăi.
Moldova Mea: povestea de familie a Marinei Pșenic și a originilor ei bulgare
După întoarcerea din Siberia, viața mamei a fost extraordinar de frumoasă. S-a căsătorit cu tata, Pavel Minkovski, și-a făcut mulți prieteni, a fost apreciată la muncă și trăiește în belșug. Mă supără însă că preferă să-și amintească de greutățile din adolescență decât de momentele plăcute din viața de după Siberia. Discutăm despre greutățile din perioada sovietică la fiecare reuniune de familie. Frica ei a fost prea mare, n-o poate uita nici după zeci de ani.
Mă mândresc că sunt bulgară, că sunt parte a unei națiuni cu o istorie măreață în spate. Bulgaria a fost sub jugul otoman cinci secole. Le tăiau capurile, le tăiau mâinile, însă nu au reușit să le stârpească limba și religia creștină.
Dar cât de frumoasă și atractivă n-ar fi Bulgaria, niciodată nu aș pleca din Moldova. Aici e casa mea, părinții mei, aici sunt înmormântați strămoșii mei. Nimic nu-mi poate fi mai drag decât acest meleag moldovenesc.”
