În ultimi șase ani, de când avem o guvernare pretins pro-europeană, Moldova arată ca un butoi al Danaidelor – știți povestea cu fiicele unui rege din mitologia greacă, pedepsite de zei să umple cu apă un butoi fără fund, pentru că și-au sugrumat soții. O caznă fără sfârșit…
Așa au făcut și prietenii noștri din Occident, numiți la Chișinău, eufemistic, „parteneri de dezvoltare”: fără să fi fost pedepsiți de cineva, au turnat, generos și cam fără discernământ, granturi și credite avantajoase, sperând că bunătatea și deschiderea, singure, vor fi de ajuns pentru a-i aduce pe moldoveni la democrație și stat de drept. Iluzia s-a spulberat odată cu înmulțirea semnelor care demonstrau capturarea Republicii Moldova de către o corporație criminală. Nu e simplu să spui aceste cuvinte, „stat captiv”, pentru că cel ce le rostește… se învinovățește. În cazul unei invazii străine încă mai poți să-ți revendici statutul de victimă, de națiune mică, din Est, sacrificată la masa verde a marilor puteri, într-o după-amiază plumburie la Yalta. Dar când te ard „ai tăi”, când îți smulg pământul de sub picioare, doar pentru că vor să aibă vile în Elveția, hoteluri luxoase păzite de bodyguarzi în centrul orașului și conturi grase în bancă, despre care să nu fie întrebați de nimeni niciodată, nu este o înfrângere (cum s-ar întâmpla pe un câmp de luptă), este o rușine, o umilință națională.
Iată însă că lucrurile încep să se schimbe. „Partenerii noștri de dezvoltare” au înțeles cu cine au de a face în Moldova și au suspendat finanțarea unor guvernanți care au pretins că fac reforme, dar și-au furat cetățenii. Colac peste pupăză și Bucureștiul începe să fie mai exigent.
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a bloca împrumutul de 150 de milioane de euro, din a cărui primă tranșă urmau să se plătească pensiile și salariile în această toamnă în Basarabia, a căzut ca un trăsnet peste capul clasei politice de la Chișinău, intrată în febra formării unei noi majorități parlamentare, după ce tot acești politicieni și-au răsturnat propriul guvern pro-european.
N-au vrut-o pe Maia Sandu prim-ministru, respingând o candidatură dorită de o mare parte a societății și agreată de Occident: fosta ministră a Educației li s-a părut prea radicală, prea reformistă, prea justițiară. OK, l-au pus pe Valeriu Streleț, „colegul din sistem”, care n-avea cum să-i deranjeze și nici nu le-a dat bătăi de cap până nu i-a fost arestat șeful de partid. Și când premierul Streleț a cerut o justiție dreaptă și pentru celelalte partide din alianță și a mai pus problema revizuirii unor contracte dubioase, între care „marele trofeu” – Aeroportul Internațional Chișinău –, nu a mai fost bun nici el. Printr-o coaliție ad-hoc cu pro-rușii socialiști și comuniști, dar și grație unei eschive tactice a liberalilor, guvernul Streleț a fost demis.
Acum, nu știm de ce, în loc să coalizeze cu noii lor prieteni de pe stânga (asta aș numi eu consecvență politică, chiar dacă una împotriva interesului național!), Partidul Democrat caută voturi tot în tabăra pro-europeană, „voturi de aur”, sperând să convertească, mai cu binișorul, mai cu amenințările, parlamentari și să corupă primari și consilieri liberal-democrați, așa cum afirmă Valeriu Streleț că se întâmplă. O logică defectă, schizoidă, demonstrând o dată în plus guvernarea la plezneală și înțelegerile de cartel care constituie esența politicii de la Chișinău.
Discutând cu pedagogii de la țară despre creditul promis de România, oamenii mi-au zis că se bucură că frații români vor să ne ajute, „dar mai bine ar fi să găsim miliardul furat de bandiții noștri. Avem și noi o demnitate, nu vrem să stăm cu mâna întinsă, ar trebui să facem ordine la noi în ogradă, ca să nu mai fim jefuiți și batjocoriți!” Scumpirea tarifelor la energie deja a pus pe jar populația. Neplata pensiilor și salariilor îi vor face mai activi și mai responsabili și pe pensionarii din Moldova care se vor alătura protestelor. Pentru că, iată, românii de peste Prut s-au revoltat și au dat jos un guvern care nu le convenea.
Mult mai important decât un împrumut acordat unei clase politice corupte este exemplul schimbărilor pe care ni-l oferă în aceste zile România. Am văzut cum o tragedie a scos în stradă zeci și sute de mii de oameni în București și în alte orașe din țară, am văzut solidaritatea diasporei românești, am văzut un președinte mergând în Piața Universității să discute cu protestatarii, după ce s-a întâlnit cu reprezentanții lor la Cotroceni, și am văzut cum solicitările societății civile l-au făcut pe șeful statului să treacă peste cutumele jocului politic dâmbovițean și să desemneze un premier independent, un fost comisar european, Dacian Cioloș, apreciat pentru profesionismul și onestitatea sa, având o bună reputație în mediile politice europene și o cunoaștere profundă a dosarului Republica Moldova.
De altfel, dorința moldovenilor de a avea un alt tip de conducători o atestă și ultimele cercetări sociologice. Lăsând la o pare trendul pro-rusesc care parazitează pe nemulțumirile populației și pe retorica nostalgică, mincinoasă, care își află încă un vast teren de absorbție la noi, cel mai recent sondaj, realizat la comanda organizației americane Institutul Republican Internațional, aduce în prim-plan nume noi și pe dreapta, în detrimentul partidelor de la guvernare.
Deși nu și-au creat încă o formațiune politică proprie, atât Platforma „DA” cât și Maia Sandu figurează în topul preferințelor alegătorilor pro-europeni – un electorat rămas „orfan” după dezamăgirea produsă de alianțele de guvernare din ultimii șase ani. Lumea își dorește politicieni credibili, necompromiși. În Moldova e de ajuns să nu furi, să nu minți, să fii o persoană decentă, să ai un discurs coerent, curajos și realist ca să câștigi simpatiile celor mulți. Tocmai aceste aspecte se reflectă în capitolul „opinii defavorabile”, unde Maia Sandu are cel mai mic procentaj dintre primii zece politicieni din sondaj. Privit din cealaltă parte a ocheanului, acest rezultat sugerează și cele mai bune așteptări ale electoratului față de fosta ministră a Educației. Din nou, nu e mare filozofie aici: să nu fii șantajabil, să-ți selectezi oamenii după criterii de competență și onoare, să-ți construiești un partid care să funcționeze din fonduri transparente. Și să nu mai vorbești, steril, despre „vectorul geopolitic”, care a devenit un fel de „joc cu mărgele de sticlă” al demagogilor politici locali, ci să fii atent la agenda cetățeanului, la necazurile lui.
Moldova se află în pragul unor schimbări hotărâtoare pentru destinul său. I-am zis momentul „zero” al adevărului, pentru că nu mai e loc de iluzii, nu mai încap artificii și manevre politicianiste. Este ca atunci când mergi la doctor să te confrunți cu diagnosticul pe care ți-l pune. Desigur, poți amâna această discuție, poți căuta interlocutori care să-ți spună lucruri plăcute, dar toate acestea nu-ți vor rezolva problemele de sănătate. Ai nevoie de niște radiografii care să nu te mintă, dacă vrei să te salvezi.
