Poate e de înțeles de ce atîția oameni dau în mintea copiilor. Adică se apucă să citească lucruri foarte simple sau colecționează ceva, de la timbre la brichete.
Tot ce se vede în jur spune că nimic nu mai e sigur. Guvernele cad alandala, țările își schimbă numele și granițele, oamenii mor ușor în accidente stupide sau sînt uciși de descreierați supărați pe lume, Anotimpurile nu mai vin și nu mai pleacă la timp, sporturile nu sînt ce par pentru că încă un campion e găsit dopat, furturile fabuloase de la stat se țin lanț și nu cer cine știe ce efort, școlile scot copii năuci cu diplome fără sens. Peste toate, netul deschide toate porțile și le lasă deschise la îndemîna oricui, fie el normal sau tembel, tînăr sau bătrîn.
Dacă tragem linie și avem grijă să fie dreaptă, incertitudinea a pus mîna pe realitate. Nimic nu vrea să semene cu cea a fost și nimic nu mai e sigur. Orice a luat locul lui nimic sau doar atît. În minutul următor, așteaptă mărirea sau căderea, bogăția sau boala și sărăcia.
Într-o lume atît de nesigură, oamenii se agață de cea mai mică certitudine. Așa apar oamenii de care ne mirăm: întîrziați, absenții și retrașii.
