Inițiativa a fost discutată de ministrului francez al economiei Emmanuel Macron cu omologul său german, vicecancelarul Sigmar Gabriel.
Potrivit agenției Reuter, Macron a trimis propunerea președintelui François Hollande și cancelarului german Angela Merkel. Cei doi lideri se întâlnesc miercuri la Paris.
Fondul ar urma să fie finanțat de cele două țări în raport cu ponderea lor economică și la acest fond ar putea participa orice alt stat din Uniunea Europeană.
„Ideea este de a transmite un mesaj rapid. Dacă vom aștepta o actualizare a programului financiar multianual al Uniunii Europene, nu vom avea nimic până în 2017. Iar situația este urgentă”, a spus Emmanuel Macron luni seară la Berlin.
Pe de altă parte, la Paris, premierul Manuel Valls a declarat la o întâlnire cu presa europeană că Uniunea Europeană trebuie să spună că nu mai poate să primească atât de mulți imigranți și să găsescă soluții ca persoanele care părăsesc Siria să fie luate în grijă de țările vecine.
„Controlul frontierelor externe ale Uniunii Europene este esențial pentru viitorul ei”, a mai declarat Valls, citat de Agerpres.
Vicepreședintele american Joe Biden participă miercuri la un summit al țărilor din Balcani consacrat în special crizei refugaților și imigranților.
Între timp, autoritățile germane au anunțat că încep săptămâna asta repatrierea în țările din Balcanii de vest a solicitanților de azil respinși.
Cancelarul german Angela Merkel repetă de mai multe săptămâni că Germania îi primește pe refugiații „care au nevoie de protecție”, dar că va accelera repatrierea celor care nu pot primi drept de ședere în Germania. Berlinul a încheiat cu Albania, Kosovo și Muntenegru acorduri de repatriere, mai ales a celor care au acte de identitate expirate, sau și-au distrus actele de identitate înainte de a cere azil în Germania.
Canada, pe de altă parte, a anunțat că va primi 10.000 de refugiați sirieni până la sfârșitul lui decembrie și încă 15.000 în ianuarie și februarie 2016.
Anunțul a fost făcut de noul guvern liberal al premierului Justin Trudeau.