O schemă clandestină de spălare de bani în proporții deosebit de mari care, în final, ar fi împovarat tarifele la gaze – asta este banuiala care i-a adus pe procurori la cele doua subdiviziuni .
Ce au descoperit procurorii? Factori de decizie de la Moldova-Gaz şi Chişinău-Gaz acţionând de comun acord cu unii distribuitori făceau tranzacţii clandestine de gaze, iar cheltuielile erau trecute, ulterior, ca pierderi tehnologice în rețelele de distribuție a gazului natural, a explicat procurorul Vitalie Busuioc:
„Pentru a ascunde urmele săvârșirii acestei infracțiuni există suspiciuni la moment că factorii de decizie a acestor întreprinderi bazându-se pe prevederile unei metodologii de calcul a pierderilor tehnologice în rețelele de distribuţie a gazului natural treceau neîntemeiat sumele calculate pentru gazele naturale livrate clandestin în adresa acestor agenţi economici îl treceau la pierderi. Pentru noi există suspiciune că aceste pierderi se reflectau, prin urmare, în tarifele de gaz şi erau achitate de către consumatori.”
Unul dintre distribuitorii implicați în acestă schemă ar fi obţinut un profit de peste 31 de milioane de lei, pe durata a patru ani, a mai spus procurorul.
Pierderile tehnologice şi cele cauzate de deprecierea leului au fost argumentele principale invocate de reprezentanții companiei Moldova Gaz, în iulie, când au cerut o dublare a tarifului la gaze, respinsă de ANRE. Şeful direcției economie de la Moldova-Gaz, Ilie Tutunaru, spunea atunci că pierderile companiei au crescut constant de la 174 milioane de lei, în 2012, la peste 2 miliarde de lei în 2014. După ce ANRE a decis în noiembrie o majorare cu 9,8 la sută a tarifului la gaze, Moldova-Gaz a spus că va contesta în instanță decizia. Vicepreședintele Consiliului de Administrare al Moldova-Gaz, Iacob Cazacu, spunea atunci că pierderile tehnologice suportate zilnic de companie se ridica la suma de aproape 4 de milioane lei.
Reprezentanţii companiei Moldova-Gaz au invocat mereu fluctuațiile cursurilor valutare care au pus compania in dificultate. Procurorii au depistat însă ilegalităţi şi la procurarea valutei de către Moldova-Gaz. Din nou procurorul Vitalie Busuioc:
„La achitarea cu agentul economic care livrează în Republica Moldova gaz, achitarea respectivă se efectuează în valută străină, în dolari SUA, procurările de dolari pe piaţa Republicii Moldova de către întreprinderea Moldova Gaz se efectua la un preţ mai înalt decât cel prevăzut de instituţii financiare şi bancare din ţară. Există suspiciuni că acest profit era împărţit între făptuitori.”
Procurorii au mai descoperit că una din întreprinderile afiliate Moldova-Gaz ar fi procurat utilaje şi mecanisme de distribuţie, inclusiv contoare, la un preţ triplu, prin agenţi economici intermediari.
„Asta ne face să verificăm dacă profiturile înregistrate de aceşti agenţi economici erau împărţite cu factorii de decizie a întreprinderilor.”
Întreprinderea la care face referință procurorul Vitalie Busuioc este, cel mai probabil, Moldovatransgaz, considera experți din domeniu. Încă în 2012 ANRE în urma unor controale a depistat aceleaşi acţiuni frauduloase. ANRE a constatat atunci că întreprinderea achiziţionează bunuri „netransparent, prin utilizarea unui şir de intermediari, inclusiv din zone off-shore, generând, în final, pierderi de peste 71 de milioane de lei”.
Procurorul Vitalie Busuioc a explicat că investigaţiile se bazează şi pe controalele realizate anterior de ANRE, fără a preciza de ce abia acum în vizorul procurorilor au ajuns abaterile depistate în urmă cu trei ani.
Procurorii au făcut azi percheziţii, inclusiv la factori de decizie ale întreprinderilor, inclusiv la domiciliul directorului companiei Moldova-Gaz Aleksandr Gusev. Deocamdată, nimeni din cei vizaţi nu a fost reţinut.
Întreprinderile Moldova-Gaz şi Chişinău-Gaz deocamdată nu s-au expus pe marginea presupuselor delicte care ar fi fost depistate in urma perchezițiilor de astăzi.