Titlul de mai sus parafrazează un vers al Aurei Maru, din poemul Încă nu, cea de-a doua piesă a volumului de debut Du-te free, Cartier, 2015 (citez întreg fragmentul):
„mă opresc şi de frică îmi ţin respiraţia
se întâmplă atâtea lucruri
şi în faţa atâtor lucruri
mă las dracului de scris
mai ceva ca Evo Morales
mestecând o frunză de coca
în faţa Comisiei Antistupefiante”.
Ei bine, tânăra autoare, actualmente doctorandă în literatură comparată la University of California, Berkeley, SUA, tocmai a luat Premiul Tineretului al Republicii Moldova; de bună seamă, cum să te laşi de scris, când tocmai ai fost premiată?!
* * * * * * *
La fel cum în westernuri se pune preţ pe capul vreunui pistolar temut, eu unul pun pariu – în literatură – pe Aura MARU, primul poet globe-trotter al poeziei noastre tinere, ce se vede mai întâi tradus în câteva limbi de circulaţie (germană, olandeză, suedeză ş.a.) şi abia după debutat în volum, şi care joacă pe mize mari, dacă nu cumva totul pe o carte scrisă în română, du-te free, înainte de a trece Atlanticul şi, cine ştie, şi Rubiconul unei alte limbi de scris (căci de vorbit, vorbeşte mai multe). Altminteri, poemele ei sunt tot atâtea poduri suspendate, într-o primă fază între Chişinău şi Bucureşti, apoi între cele două capitale româneşti şi Berlin, iar mai încoace şi între Bătrânul Continent şi Lumea Nouă, odată cu distanţa pusă între cele două – acum, tot mai îndepărtate! – maluri sporind şi rezistenţa construcţiilor sale lirice. Printr-o neaşteptată răsturnare de perspectivă, până şi textele ei foarte concise dau senzaţia de zgârie-nori & provoacă vertijuri:
suferinţa asta nouă instrumentalistă
la fiecare oră
de pe empire state building
o lamă de abator/
un albatros
Ce să mai zic de poemele ei cu adevărat mari, Hudson, Viaţa cea nouă (deformaţii) etc., un adevărat Manhattan po(i)etic la purtător?! Scurt pe doi, du-te free (cum altfel?!) cu Aura Maru să descoperi Lumea Nouă a poeziei.
* * * * * * *
Se-nţelege că titlul de mai sus e mai degrabă retoric – Aura Maru nu doar că nu s-a lăsat de scris, ci şi a încălecat din mers un al doilea bidiviu (Pegas sau cal-putere, ziceţi-i cum doriţi), limba engleză, publicând poeme în reviste americane & participând la recitaluri în librăriile de peste Atlantic, fără a înceta să exploreze în versuri virtuţile limbii române. O ştiu de la sursă, de ceva timp întreţinând cu tânăra poetă un dialog de la distanţă – la început Chişinău-Berlin, iar de circa un an Chişinău-Berkeley – în ideea că, dat fiind că-n poezie se înaintează ca-n rugby, dând pase înapoi, de la un moment încolo cei din urmă îi influenţează pe cei dintâi. Bref, alinierea la tineri, acum nu pur şi simplu debutaţi, ci şi confirmaţi!
Închei abrupt, cu un poem inedit marca Aura Maru, pe post de semn de strigare:
“un Yorick de ţărână”
se vede
acum
când rămâne
doar os –
un cap
are câteva
gropi
şi-ntr-un cap
nu-ncape
mai mult
de-un pumn
de ţărână