Închiderea unei întreprinderi generatoare de pierderi înseamnă asanarea economiei, dar în același timp mută povara pe umerii angajaților disponibilizați.
Procesul de insolvabilitate în care au intrat în ultimii ani mai multe societăți pe acțiuni și întreprinderi cu capital de stat pune la încercare capacitatea instituțiilor statului de a asigura protejarea drepturilor angajaților, care, de cele mai multe ori, rămân singuri pe drumul anevoios de căutarea a dreptății.
Am să recurg la un exemplu relevant. În ultimii doi ani, peste 400 de angajați de la fabrica de zahar din Glodeni și fabrica de lactate din Orhei au rămas fără locuri de muncă. Oamenii au mers pe calea judecății ca să obțină salariile restante, dar, chiar și cei care au obținut decizii favorabile, nu și-au mai recuperat banii datorați de întreprinderi.
Disperati, oamenii bat la ușile tuturor instituțiilor publice, politicienilor aleși, dar, după cum ne spune Tatiana Denisov, de la întreprinderea Orlact, deocamdată fără sorți de izbândă: „Legea lucrează la moment numai pentru angajator. Pentru angajat lege nu este. Noi am simțit foarte bine pe pielea noastră când am umblat pe calea asta juridică, am încercat să găsim dreptatea. Noi, banii noștri, oricât am luptat, nu i-am văzut. Am călătorit pe la toate partidele: socialiștii liberalii, democrații de la noi teritoriali, la liberal-democrați - nici n-au vrut să ne primească. Ce putem noi face? - ni se spune peste tot. Da pentru ce noi v-am ales în deputați? Nu vedem nici un sens”.
Elena Pogor din Glodeni a lucrat peste 30 de ani la fabrica de zahăr. De șase ani umblă prin procese de judecată pentru a obține salariul restant: „Leafa nu ni s-a plătit din iunie 2009 și până în ziua de azi nici un ban. De eliberat ne-au eliberat, dar nu ne-au dat nici o indemnizație, nici salariul, nimic. Ce putem să facem? Căutăm dreptatea cum putem. De aici, din Glodeni, s-a decis că dreptatea e de partea noastră, dar nu am putut obține nimic până acum”.
Conform Legii insolvabilității, singura cale pe care angajații întreprinderilor intrate în faliment își pot obține salariile restante șiprejudiciul cauzat este judecata. De multe ori însă, procesele de judecata durează foarte mult, la fel ca și procedura de lichidare a întreprinderii. Până oamenii se văd îndreptățiți de instanța de judecată, din întreprinderea la care au lucrat nu mai rămâne nimic, prin urmare, nimeni nu le mai achită despăgubirile. Și nici responsabili nu mai există, pentru că întreprinderile, odată intrate în insolvabilitate sunt gestionate de un administrator special, care se eschivează de la răspundere. Mai mult, foștii angajați pierd din anii de muncă lucrați și se aleg cu pensii mult mai mici, deoarece în procesul de falimentare întreprinderile nu achită timp îndelungat cotezațiile la fondul de asigurări sociale și cele de asigurare medicală.
Juristul Federației Sindicatelor, Eugen Covrig, spune că pe de o parte legislația în vigoare este ambiguă și lasă portițe pentru interpretare, pe de altă parte angajații nu insistă să încheie contracte colective de muncă în care să stabilească clar responsabilitatea angajatorului, mai cu seamă, în situații de criză: „Creditorii garantați sunt cei care dețin un gaj și în rest ceilalți sunt creditori chirografari. Salariații sunt și ei printre creditorii privilegiați, pentru că sunt printre primii care ar trebui să obțină asigurarea creanțelor. Primii sunt cei care au avut de suferit la locul de muncă, un accident de muncă, după care ceilalți angajați”.
O soluție pentru a proteja angajații în situațiile de falimentare a întreprinderilor la care lucrează, ar fi în opinia lui Eugen Covrig, crearea unui fond de criză, așa cum se face în multe state europene. Agenții economici contribuie financiar întrun fond, din care sunt salarizați angajații imediat ce întreprinderea întră în incapacitate de plată: „Este o instituție creată special pentru a gestiona acest fond și din care se repartizează pentru fiecare întreprindere sau pentru fiecare salariat datoriile restanțe la angajator. Din acest fond se achită toți salariații ai căror întreprinderi ajung în situații de insolvabilitate”.
Reprezentanța din Moldova a Fundației germane Friedrich Ebert a demarat un proiect pentru a analiza situația angajaților de la întreprinderile falimentare și a promova modificări de legislație pentru a apăra drepturile acestor categorii de salariați. Directoarea Fundației, Ana Mihailov, consideră că în Moldova ar trebui să existe instanțe specializate în dreptul muncii: „Sunt foarte mute cazuri de încălcare a drepturilor angajaților, angajații nu au primit salariile la timp, lucrează în condiții precare, sunt restanțe la cotezațiile în fondul social. Asta a constituit un impuls pentru a lansa acest proiect și a studia mai pe îndelete cauzele care au generat aceste situații, cazuri, care sunt încălcările frecvente și altele. Sperăm în cadrul acestui proiect să aducem argumente în plus că în Republica Moldova are nevoie de instanțe specializate în domeniul muncii”.
Ultimele modificări operate recent la Codul Muncii vin să ofere mai multă protectie și siguranță angajaților, dar, la părerea mai multor experți, legislația lasă încă destule portițe pentru a fi interpretată, din care cauză apărarea drepturilor salariaților este încă destul de anevoioasă.
