Toată lumea a răsuflat ușurată după alegerile locale din Franța. Frontul Național, partidul radical care crescuse exploziv în sondaje, nu a reușit să cîștige nici una din cele 13 regiuni administrative ale țării. De fapt, Frontul Național nu a pierdut ci a fost împiedicat să cîștige. Povestea alegerilor locale din Franța e plină de înțelesuri, unele pentru ziua de azi, altele, mai puțin vizibile, pentru viitorul democrației. Așadar povestea trebuie spusă pe îndelete, cu răbdare și fără teamă de etichete neplăcute. Da, Frontul Național e un partid radical, extremist, naționalist sau cum vor să îi mai spună indignații care fac palmares democratic din asemenea etichete. Dar radicalii de la Frontul Național sînt și un partid legal, parte importantă a sistemului politic francez. Discuția despre consecințele recent încheiatelor alegeri din Franța nu e un prilej de a lua partea extremiștilor ci o problemă care pune în dezbatere actuala formulă de organizare și funcționare a sistemului politic democratic. Așadar, ce s-a întîmplat la alegerile locale din Franța?
Sistemul francez spune că alegerile locale au loc în două tururi, la distanță de o săptămînă. În primul tur, candidații Frontului Național au terminat pe primul loc în 6 din regiunile administrative ale Franței. După primul tur, Frontul Național a devenit, cu 6 milioane de voturi, cel mai mare partid al Franței. Rezultatele nu au surprins. Sondajele spuneau demult că Frontul Național va face o figură remarcabilă. Atentatul terorist din 13 niembrie de la Paris a contribuit, probabil, la creșterea popularității Frontului Național.
Ce s-a întîmplat, după o săptămînă, în turul doi? Pe scurt, cele două mari partide tradiționale ale dreptei și stîngii - Republicanii și Socialiștii - au declarat în mod repetat și ultimativ că o victorie a Frontului Național va pune în pericol democrația în Franța. Nu discutăm aici cît de întemeiat e acest avertisment. Ce contează cu adevărat e că avertismentul e credibil și a fost înțeles de un mare număr de alegători ai dreptei și ai stîngii. În consecință, foarte mulți alegători francezi au votat tactic în turul doi. Adică au votat cel mai bine plasat candidat din afara Frontului Național, fie că el era de dreapta sau de stînga. Cu alte cuvinte, voturile stîngii și dreptei s-au unit și s-au dus la candidatul care putea bate Frontul Național. Tactica a funcționat perfect și a blocat toți candidații Frontului Național. La capătul celui de-al doilea tur, Frontul Național a pierdut toate pozițiile, chiar și acolo unde avea, după primul tur, un avans de 20-25%. Frontul Național nu a cîștigat nici o regiune. Partidul care dominase scena în primul tur, a terminat turul doi în afara scenei. Imediat după încheierea alegerilor, toată lumea bună a politicii franceze a trecut la felicitări în cruciș. Dreapta a felicitat stînga, stânga a felicitat dreapta și, împreună, dreapta și stînga au felicitat alegătorii. Manevra de vot care a barat Frontul Național a fost prezentată ca efortul eroic prin care Franța a salvat democrația. Analiștii au explicat, mai departe, că partidele tradiționale și-au dovedit patriotismul, iar alegătorii au arătat că știu să își folosească puterea de vot cu inteligență. Pentru moment lucrurile stau sau par să stea chiar așa. Partidele tradiționale și alegătorii francezi au evitat o răsturnare șocantă de situație. Mai departe încep întrebările. Totuși, ce e de spus despre cei 6 milioane de alegători care au votat Frontul Național? E votul lor inutil? Și ce se poate spune despre o democrație care nu își învinge adversarul cu argumente ci cu manevre tactice de vot?