O legendă amerindiană vorbeşte despre un incendiu devastator în Câmpia Amazonului. În faţa pericolului, toate animalele, cu mic cu mare, o iau la sănătoasa, care şi cum poate, şi doar o pasăre colibri se avântă în zbor spre fluviul Amazon, ia apă în cioc şi se întoarce spre pădure, să stingă focul. Şi aşa, toată ziua bună ziua. Nedumerită, una dintre marile lighioane se opreşte din fugă, cât s-o întrebe: „Chiar crezi că vei putea stinge, de una singură, incendiul?!” „Nu, răspunde pasărea colibri, dar fac tot ce pot!”
Legenda amerindiană mi-a venit în minte odată cu acceptarea, de către dl Ion Sturza (că tot suntem pe tărâm ornitologic, nici sturzul nu-i o pasăre mare, ba chiar e devansată de porumbel!), de a forma un nou guvern, în condiţiile în care nu doar că – vorba vine – nu se înţelege domn cu tovarăş, dar nici – ceea ce e mai grav – domn cu domn. Să fie limpede, nu cunosc motivaţiile ce l-au făcut pe dl Ion Sturza să revină în politică, însă gestul în sine mi se pare unul forte, dublat şi de semnarea declaraţiei de integritate, atât de către Domnia Sa, cât şi de echipa sa ministerială. Or, faptul că nu a fost lăsat baremi să-şi prezinte programul de guvernare în Parlament, şedinţa fiind pur şi simplu boicotată de majoritatea deputaţilor, cred că spune multe despre fauna noastră politică, degrabă salvatoare a propriilor piei (blănuri, penaje, ciocuri, copite, potcoave etc., etc.). Altfel spus, clasa noastră politică a picat testul Sturza.
Sigur, cu o rândunică (dacă-mi aduc bine aminte, anume rândunica era simbolul Partidului Democrat din care făcea parte, în 1999, premierul Ion Sturza; asta înainte ca PD să-şi fi schimbat pasărea din tăriile cerului pe trandafirul din pumn) nu se face primăvara, mai cu seamă pe-un ger ca acesta, într-o atmosferă glacială şi la propriu, şi la figurat ca cea din Republica Moldova. Dar de vestit, tot o vesteşte…