Situația politică de la Chișinău e descrisă de George Damian în Adevărul ca „un blocaj mexican între pistolarii Estului sălbatic”. În imagine s-ar afla liderii prea multor grupuri - politice, de interese economice, sau direct oligarhice - pentru că fragmentarea este enormă. O dovedește și ultimul barometru de opinie realizat la Chișinău. În opinia autorului, tabloul seamănă cu o scenă clasică de western: mai mulți pistolari, toți cu degetul pe trăgaci, fără să clipească, amenințându-se reciproc. Niciunul nu îndrăznește totuși să deschidă focul. Deși știe că va face cel puțin o victimă, știe și că va fi ciuruit de gloanțele celorlalți. Jocul politic este așadar blocat, greu de crezut că se va putea ajunge la învestirea unui guvern în intervalul rămas până la 29 ianuarie. George Damian enunță și soluția ideală, dar din păcate improbabilă: „toţi să-şi coboare armele în acelaşi timp”.
Octavian Manea semnează în revista 22 o analiză în care semnalează fenomenul tot mai accentuat al fărâmițării regulilor internaționale – în Estul Ucrainei, în Orientul Mijlociu sau în Marea Chinei de Sud. Concomitent, România continuă să fie, de 25 de ani, „un stat de drept slab, în criză, aflat permanent sub asaltul prădătorilor oportuniști, deciși să-i speculeze în propriul avantaj vulnerabilitățile”. „Oare cum ar fi arătat Europa de Est fără umbrela NATO? Se întreabă analistul. Probabil ca o imensă zonă-gri populată de democrații foarte slabe, găunoase, șubrezite de corupție, ținte ideale pentru subversiune și incursiuni hibride. Pe scurt, un fel de Ucraină la scară regională”.
În aceeași publicație, Ștefan Popescu pune sub lupă prestația de politică internațională a Bucureștiului, cu concluzii deloc încurajatoare. El consideră că seria miniștrilor de externe de după 1990 a etalat mereu bilanțuri triumfaliste, din care s-ar putea crede că România chiar a ajuns un actor major în domeniu. Numai că, arată autorul, ministrul de Externe al României este primit în Statele Unite de un [...] un director general, nici măcar de un adjunct al Secretarului de Stat. La București însă „întâlnirea este raportată drept succes, acest lucru spune foarte mult despre felul în care noi percepem lumea, dar și de felul în care lumea ne percepe pe noi”.
Lui Emilian Isăilă, care scrie pe site-ul ziare.com, i se pare totuși că România s-a schimbat, pe nesimțite, în bine, că a apărut o coeziune socială nouă, că oamenii au început să înțeleagă că din banii lor este plătită „toata șleahta de ticăloși care se îmbogățește din fonduri publice”. În fine, că „s-a ajuns într-un punct critic în care opinia publică vrea cu disperare alți lideri și alt mod de a se face lucrurile”. Parlamentarii, liderii partidelor politice, staff-urile partidelor în general privesc cu îngrijorare viitorul. Se simt, spune Emilian Isăilă, „hăituiți” de Direcția Națională Anticorupție și probabil se întreabă dacă mai merită să rămână în politică. E singura explicație pe care o găsește pentru nivelul mediocru al candidaților deja anunțați de social-democrați și de liberali pentru primăria capitalei. Cu alte cuvinte, sunt singurii care s-au mai încumetat să intre în cursă.
