Linkuri accesibilitate

Febra din ianuarie a politicienilor moldoveni (V. Gârneț/Ziarul Național)


Apeluri către președintele Timofti (Actualități.md).

Presa publică astăzi două apeluri către preşedintele Nicole Timofti. Unul, formulat de Zinaidei Greceanîi, președinta fracțiunii socialiste în Parlament, apare pe portalul Actualități.md. Preşedintele este încurajat să „grăbească procesul de dizolvare a actualului legislativ (…) pentru anunțarea alegerilor parlamentare anticipate în acest an”, pentru că alegerea unui nou Guvern ar constitui acum, la părerea autoarei, un act direct de menținere a stării de stat capturat. În celălalt apel, semnat de mai multe ONG din Republica Moldova şi publicat de portalul Anticorupție.md, se anunță susținerea acestor organizaţii în raport cu președintele Nicolae Timofti în ce privește impunerea criteriilor de integritate candidatului la funcția de prim-ministru. Semnatarii declarației îl îndeamnă pe șeful statului să facă față presiunilor și încercărilor de a aduce la guvernare persoane compromise.

Într-un editorial din „Adevărul Moldova”, Ion Mischevca îi acuză de „partizanat” pe comentatorii, dar și oameni politici din România care, după părerea sa, l-ar susţine pe întemniţatul Vlad Filat. „Până şi fostul preşedinte Băsescu îl vrea eliberat, iar pe Plahotniuc – „evacuat din RM”, notează autorul articolului. El critică şi punctul de vedere al analistului politic român Armand Goşu, care a scris recent pe platforma Contributors.ro că Vlad Filat este „cel mai talentat om politic moldovean.” Potrivit lui Ion Mischevca, liderul PLDM s-a dovedit a fi într-adevăr talentat în „a-şi distruge partidul şi a-şi îngropa viitorul politic, în a compromite ideea de integrare europeană şi în a-şi schimba reşedinţa de pe str. Bucureşti pe str. Bernardazzi unde este amplasat Penitenciarul nr.13 din Chișinău.

Vasile Gârneţ arată într-un editorial întitulat „Febra din ianuarie a politicienilor moldoveni” din Ziarul Naţional că „senzația pe care o avem contemplând scena politică în aceste momente este că asistăm la o tranzacție”. Noua majoritate parlamentară care se edifică acum se face în numele „continuării cursului proeuropean”, observă autorul, numai că artizanii acestei construcții nu știu dacă ar putea să ne spună ce înseamnă în viziunea lor curs proeuropean. „Curs proeuropean” am avut în ultimii 6 ani”, continuă Vasile Gârneţ, „dar am ajuns un stat captiv, cu vistieria goală, cu imaginea compromisă în fața partenerilor noștri occidentali, iar mafioții își aranjează la scenă deschisă afacerile și confortul politic”. „Te uiți la parlament ca la o rezervație de care te desparte un perete de sticlă și te îngrozești de ceea ce vezi, dar nu poți să intervii, jocurile se fac fără participarea poporului,” notează drept concluzie autorul.

„Deschide Știrea” publică opinia analistului bucureştean Iulian Chifu, care constată că Republica Moldova se află „în conflict de valori, între schimbarea orientării pro-europene și menținerea la putere a marilor oligarhi și oameni politici pro-europeni, acuzați de corupție, furt și controlul instituțiilor statului”. În dorința lor de a avea controlul mai mare asupra puterii, observă columnistul, partidele aflate la guvernare din aprilie 2009 s-au expus reciproc cu date care creau aparența, nu lipsită de temei, că sunt corupte sau dominate de politicieni corupți, în timp ce nimeni nu s-a aplecat asupra corupției PCRM al lui Vladimir Voronin în perioada 2001-2009. A doua greșeală strategică a partidelor pro-europene este faptul că nimeni nu explică faptul că reformele în legi și instituții funcționale duc la combaterea corupției, și acesta e drumul european, în timp ce mersul sub pulpana Rusiei nu reclamă nici reforme, nici combaterea corupției și a furtului, menționează Iulian Chifu.

XS
SM
MD
LG