Discuția despre reapariția cărții lui Hitler pe piața germană, trebuie precedată de cîteva specificații tehnice. Mai întîi, așa numita carte nu e chiar o carte care respectă definiția clasică. Hitler nu a scris, ci a dictat cartea în 1924, pe cînd avea timp destul în închisoarea în care ispășea, în regim foarte relaxat, o condamnare pentru rebeliune. Cartea retipărită acum e rezultatul unui exercițiu de cercetare vast al Institutului pentru Istorie Contemporană din München, un corp academic bine cunoscut, cu o reputație excepțională în lumea studiilor istorice contemporane. Cartea nu e o simplă reproducere a textului original. Ediția publicată recent se întinde pe trei volume și atinge 2000 de pagini, din care 1200 conțin aparatul explicativ, cu aproximativ 3500 de note care lămuresc cititorul în detaliu asupra contextului social, politic, istoric și filozofic al epocii. În ediția publicată de Institutul din München, o carte sinistră devine o excelentă introducere în istoria epocii și un îndreptar neprețuit pentru generațiile care nu o cunosc.
Apariția Mein Kampf într-o nouă ediție germană a fost întîmpinată de poziții contradictorii. Pe de o parte, un curent de opinie a socotit publicarea utilă, argumentînd că, în acest fel, societatea germană depășește un punct dificil și elimină un element vicios de atracție, generat tocmai de interdicția de șapte decenii a cărții. Fructul oprit a dispărut și, odată cu el, cred aderenții acestui punct de vedere, se stinge și mistica unui Hitler interzis și martirizat de așa zisa cenzură democratică. De notat, ceremonia de lansare a cărții a fost deschisă de Ian Kershaw, unul din cei mai mari istorici contemporani ai nazismului și autorul celei mai solide biografii a lui Hitler. Kershaw a argumentat în favoarea cunoașterii prin confruntarea critică a textelor trecutului, indiferent de originea și calitatea lor.
De cealaltă parte, s-au așezat argumente ale asociațiilor civile și ale unora din organizațiile evreiești care au avertizat asupra pericolului pe care îl conține accesul la textul lui Hitler și au sugerat că ediția critică publicată în Germania poate duce la normalizarea nazismului și a figurii lui Hitler. Incontestabil, acest tip de argumente semnalează un pericol real. Oricît de neconvenabil ar suna, adevărul e că readucerea unei teme sau a unei figuri istorice sinistre între temele și figurile așa zicînd normale ale istoriei poate conduce la clasicizare. Cum? Pur și simplu, așezîndu-l pe Hitler în rafturi de bibliotecă alături de autori fără vină și pată.
Unde e adevărul? În tendința de a reda, critic, istoriei toate faptele și figurile sau în presiunea care insistă asupra limitelor și se împotrivește normalizării lui Hitler? Răspunsul e că ambele serii de argumente sînt corecte. La fel cum e de bănuit că fiecare va lua ce crede dintr-o asemenea carte. Publicul general va găsi o introducere excepțională în cauzele și metodele ororii naziste. În același timp și folosind aceeași ediție, resentimentarii vor culege otrăvuri tari și vor lăsa neatins aparatul explicativ. În plus, e de amintit că textul cărții lui Hitler era demult accesibil, și în Germania, pe net.
Ediția publicată la München a fost tipărită într-un tiraj mic, epuizat imediat (4000 de exemplare), dar e de crezut că, în curînd, vor fi publicate tiraje suplimentare. O ediție franceză e, deja, în pregătire și, fără îndoială, vor urma ediții în alte limbi. Pînă la urmă, republicarea acestei cărți de infamie totală era inevitabilă. E de sperat că tot ea va fundamenta oroarea de nazism pentru generațiile care vin.