Linkuri accesibilitate

Răzvan Prișcă: România a „românizat” Moldova (Adevărul)


Băsescu și Ponta îi dau sfaturi răstite președintelui Klaus Iohannis cu privire la Moldova și se războiesc între ei (Gandul.info)

”După mai bine de un an de circ inutil, Republica Moldova se întoarce de unde a plecat în toamna anului 2014”: la votul cetățenilor, scrie George Damian în „Adevărul”.

Decizia luată la sfârșitul zilei de ieri de președintele Nicolae Timofti, de a încredința formarea unui nou guvern șefului cancelariei prezidențiale, nu e sortită să aibă succes, consideră comentatorul.

Ion Păduraru nu are susținerea niciunui partid politic, nu are de unde să adune voturile din Parlament necesare învestiturii. În plus, se va confrunta cu ambițiile lui Vlad Platotniuc, cărui candidatura la funcția de prim ministru a fost respinsă de președinte.

Perioada care urmează va fi ocupă de aruncarea vinii pentru anticipate de la un partid la altul. Comuniștii sunt debusolați, liberalii lui Mihai Ghimpu sunt tot mai „demonizați” pentru alianța făcută cu democrații, în schimb există o tendință de a recupera imaginea lui Vlad Filat, care ar fi doar victima lui Plahotniuc.

Toate aceste abordări au trecut, într-un fel, și Prutul, scrie George Damian. După părerea lui, cele mai multe voturi se vor duce către noile formațiuni pro-ruse, care au un discurs mai abil decât partidul lui Voronin.

Între timp, continuă un meci surd, dar important: cel referitor la viitorul sistemului bancar din Moldova. Nu se știe încă dacă va putea fi sau nu scos „de sub controlul structurilor rusești”.

Un alt comentator de la „Adevărul”, Răzvan Prișcă, acuză România că a „românizat” Moldova. Politicienii români cu avere și-ar fi dat mâna cu oligarhii influenți politic de la Chișinău, ba chiar ar mai fi și învățat câte ceva din școala rusească a celor din urmă.

„La vreo doi ani de la primăvara lui 2009 se formaseră deja grupuri de business mafiot transpartinice ale prieteniei româno-moldovene care jumuleau în voie cea mai săracă ţară de pe continent”, spune autorul.

Marea problemă este că „experienţa europeană a moldovenilor este un eşec total”. De pe urma ei ar fi rămas doar „colaps financiar, devalizarea Băncii Naţionale, furtul a un miliard (!) de dolari bani lichizi (...), salarii în administraţie neplătite de 2-3 luni de zile, două partide iniţial puternice care au ajuns fărâmiţate (...), majoritatea parlamentarilor migraţi spre blocul socialist-comunist şi cu procente de câte 2-3%, incapacitate de plată a salariilor şi pensiilor pentru următoarele luni, reţele mafiote de trafic pe frontiera cu România şi un ascendent major al grupărilor pro-ruse”.

Cotidianul on-line Gandul.info prezintă reacțiile unor figuri politice importante de la București.

Andrei Luca Popescu acordă spațiu declarațiilor postate pe Facebook de fostul premier Victor Ponta, precum și celor făcute presei de fostul președinte Traian Băsescu.

Amândoi îi dau sfaturi răstite președintelui Klaus Iohannis și, în același timp, se războiesc între ei. Ponta susține că a fost o greșeală să nu fie sprijinit de la București Iurie Leancă, pe motiv că s-a arătat susținător al domniei sale.

Greșit ar fi fost și că Mihai Ghimpu a fost ținut la distanță pentru relația apropiată pe care a avut-o cu fostul președinte Băsescu.

Victor Ponta, citat de Gandul.info, mai notează că Rusia nu suferă de asemenea orbiri: îi sprijină puternic pe Igor Dodon și Renato Usatîi.

XS
SM
MD
LG