Într-un interviu acordat Europei Libere acum câteva minute, Andrei NĂSTASE, președintele Partidului „Demnitate și Adevăr”, a declarat: „Nu vom renunța până nu va fi eliminat acest regim oligarhic. Vom protesta continuu în mod pașnic până vor fi anunțate alegeri parlamentare anticipate.”
În scurt timp vom difuza varianta audio integrală a interviului.
NO COMMENT
VIDEO Protestatarul supărat
Președinția Republicii Moldova a emis un comunicat de la ceremonia de depunere a jurământului de către Guvernul Filip. Evenimentul nu a fost anunțat prealabil, dimpotrivă, solicitați de presă, reprezentanții Președinției decraraseră cu puțin înainte de asta că ceremonia va avea loc joi.
Vedeți comunicatul:
„Membrii noului Guvern au depus jurământul astăzi, 20 ianuarie a.c., în fața președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. În cadrul ceremoniei de învestire a Guvernului Filip, șeful statului a adresat următorul mesaj miniștrilor:
„Aș vrea să încep prin a transmite tuturor cetățenilor Republicii Moldova un apel la calm, spre evitarea violențelor, care nu vor folosi nimănui. Este important să rămânem în spațiul legal, indiferent de pozițiile politice pe care le avem.
Domnule prim-ministru,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Îmi exprim speranța că acest guvern, format după o lungă perioadă de instabilitate politică și condiții de interimat al executivului, va ști să administreze cu competență și pricepere situația dificilă în care se găsește la ora actuală Republica Moldova.
Este vorba, în primul rând, de stabilizarea situației economice și financiare, care să permită efectuarea plăților sociale în regim normal. În acest sens se impune reluarea neîntârziată a dialogului cu partenerii de dezvoltare, inclusiv cu instituțiile financiare internaționale.
De modul în care se va acționa în perioada imediat următoare va depinde credibilitatea pe plan intern și internațional al acestui cabinet de miniștri. Susținerea populară este un element obligatoriu pentru succesul politicilor guvernamentale.
Îmi doresc să existe o bună colaborare între Guvern și Parlament, în vederea promovării reformelor europene. Vă puteți baza, din acest punct de vedere, pe sprijinul șefului statului.
Vă urez mult succes. Doamne, ajută.”
Serviciul de presă al Președinției Republicii Moldova”