A fost scriitor de avangardă, critic social, intelectual provocator, prieten cu Vladimir Maiakovski, Amdedeo Modigliani, Pablo Picasso, Chaim Soutine, Andre Gide, Andre Malraux, Paul Nizan, Nikolai Buharin, Isaak Babel, Boris Pasternak, Anna Ahmatova, Marina Tvetaieva, Osip Mandelștam, Louis Aragon, Elsa Triolet, Mihail Kolțov, Ernest Hemingway, Diego Rivera, Anna Seghers, Tizian Tabidze, Serghei Eisenstein, Roman Karmen, Viktor Șklovski, Lili Brik, Vasili Grossman, Pablo Neruda, Julian Tuwim, jurnalist rebel, propagandist stalinist, supraviețuitor, cameleon, campion al liberalizării după moartea lui Stalin, demonizat de gardienii culturali. Extrem de antrenante, deși incomplete la modul frustrant, memoriile sale au dus la reabilitarea multor personalități ucise, arestate, deportate sau calomniate.
Lucrurile au început mai devreme: în ianuarie 1953, Ehrenburg era printre puținele figuri proeminente care au refuzat să semneze infama „Declarație evreiască”, implorând despotul să-i ierte pe evrei pentru așa-zisa lor lipsă de loialitate. Era perioada paranoiei antisemite finale a tiranului. Avusese loc procesul Comitetului Evreiesc Antifascist, propaganda ii prezenta pe evrei ca pe o „coloana a cincea”, un „cal troian”. Sionismul, real sau imaginar, era văzut ca o crimă politică. Ehrenburg, in mod cert străin de sionism, nu putea înghiți așa ceva, era prea mult. Detesta antisemitismul sub orice formă s-ar fi înfățișat el. Se săturase să joace rolul de sclav. Dacă monstrul nu ar fi murit pe 5 martie 1953, Ehrenburg, Kaverin, și Reizen ar fi sfârșit în Gulag, dacă nu chiar executați sumar...
Când Boris Pasternak a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1958 pentru romanul său „Doctor Jivago”, iar autoritățile sovietice au declanșat o campanie de protest, Ehrenburg a refuzat să ia parte la o așa acțiune. Când Evgheni Evtușenko a fost atacat de Nikita Hrușciov si de criticii de serviciu pentru poemul său „Babi Yar”, în 1962, Ehrenburg i-a sărit în apărare trimițând o scrisoare editorului revistei „Literaturnaia Gazeta”. Ehrenburg i-a sprijinit pe tinerii scriitori. A semnat o scrisoare de susținere a lui Iosif Brodski, l-a sfătuit pe Andrei Voznesenski despre cum să evite mai bine complicațiile, a protestat împotriva sentințelor date lui Andrei Siniavski și Yuli Daniel, și a exprimat opinii favorabile lui Soljenițîn.
Recomand în cel mai înalt grad cartea lui Joshua Rubenstein, „Tangled Loyalties: The Life and Times of Ilya Ehrenburg”, apărută la Basic Books în 1996. Am recenzat-o, atunci când a ieșit pe piață, în „The Village Voice”.
