Centenarul nașterii mișcării Dada este marcat la București printr-o expoziție deschisă, în Centrul Vechi, la galeriile ARCUB-Gabroveni. Expoziția, în organizarea lui Erwin Kessler, conține cărți, reviste, manuscrise, scrisori, afișe, desene, fotografii din colecția Emilian Radu.
Este cea mai importantă expoziție despre Tristan Tzara, fondatorul dadaismului, organizată vreodată în România. Aproape toate volumele scriitorului sunt prezente în ediții originale, multe din ele tipărite în tiraje de doar câteva zeci de exemplare. Avem, apoi, afișe ale manifestărilor Dada de la Paris, printre care cele de la Sala Gaveau sau de la Galeria Montaigne. Scrisori și manuscrise stau alături de cărți cu dedicațiile pe care Tzara le-a adresat unor prieteni, ei înșiși scriitori celebri. Se remarcă de asemenea câteva superbe fotografii de epocă, dintre care aș semnala fotografia actriței Genica Athanasiou, marea iubire a lui Artaud, fotografie semnată de Man Ray.
Pe lângă Man Ray întâlnim alte nume faimoase, Matisse, Miró, Picasso, Sonia Delaunay, Max Ernst, Tanguy, Jean Arp, Marcel Iancu, figuri de prim rang ale avangardei artistice din prima jumătate a secolului XX. Să mai notăm portretul lui Tzara datorat lui Giacometti și ultima fotografia a scriitorului, realizată la Paris, în apartamentul său de pe rue de Lille.
Născut la Moinești în urmă cu 120 de ani, Tristan Tzara a înființat în 5 februarie 1916 la Zurich, alături de un alt exilat, Marcel Iancu, și de încă vreo două spirite rebele, Cabaretul Voltaire. Aici ia naștere mișcarea Dada, nume ales, pare-se, la întâmplare. Dadaismul a avut un caracter eminamente provocator, contestând tot ce însemna tradiție și conformism. Așa cum spunea unul din membrii proeminenți ai mișcării, Jean Arp, dadaismul înseamnă „vidul ridicat la rangul de artă a vieții”. Nihilismul exacerbat era în bună parte consecința climatului generat de primul război mondial.
Dinamitarea tuturor normelor a dus însă, finalmente, la un impas. Criza produsă de dadaism a fost depășită grație suprarealismului, prin explorarea subconștientului și prin fructificarea programatică a resurselor visului. Aventura dadaistă a pregătit terenul pentru mișcările înnoitoare ce au revoluționat, de-a lungul secolului trecut, arta și literatura.