M-am dus într-o zi la o clinică privată faimoasă ca să verific un verdict medical primit în policlinica de sector. Înainte să apuc mînerul uşii impozante, din clinica privată ieşi cu paşi iuţi un omulean cu faţa stacojie care bombănea ceva supărat. Ceva m-a făcut să mai zăbovesc în faţa uşii. Omuleanul cu faţa stacojie îşi aprinse o ţigară, trase adînc un fum în piept şi… înjură birjăreşte.
Curiozitatea de ziarist, dar şi cea de posibil pacient, m-a împins să-i pun o întrebare: „Ce aţi păţit, domnule?”
„Ce am păţit? Păi, indivizii aceştia nu au un strop de bun-simţ! Lichelele! Sînt nesăţioşi!” Şi omuleanul cu faţa roşie ca sfecla înjură din nou.
„Cer mulţi bani?” l-am întrebat, simţind cum îmi trece şi mie un fior rece pe şira spinării.
„Du-te şi o să vezi! Mi-au cerut pentru o consultaţie 550 de lei! Îi întreb dacă toate consultaţiile lor costă atîta, iar ei îmi răspund că ele, de fapt, costă 400 de lei, dar că a mea e mai scumpă fiindcă medicul e profesor. Dar el le-am cerut un profesor? Dar şi 400 de lei e un jaf. La o altă clinică privată, aceeaşi consultaţie costă 150 de lei! Înţelegi deosebirea?”
Omuleanul cu faţa stacojie mă fixă cu privirea.
„Înţeleg. Dar au dreptul s-o facă. E o clinică privată…”, am îndrăznit să-l contrazic.
„Au dreptul? Păi, cu aşa preţuri, mai poate omul să se lecuiască aici? Numai barosanii pot! E clinica lor, probabil!” aproape că strigă omul cu faţa stacojie.
„Aşa e într-o societate liberă. Şi clinicile sînt diferite…”, l-am contrazis din nou.
Omuleanul se holbă la mine ca la un zălud. Apoi strecură printre dinţi: „Tu cred că eşti un barosan, dacă vorbeşti aşa! Bravo ţie! Dar uită-te în jur ce e, omule! Cum poţi să ceri 550 de lei pentru o consultaţie în ţara asta?”
Omuleanul cu faţa stacojie aruncă mucul de ţigară pe scările clinicii, dădu a lehamite din mînă şi plecă. Iar eu am mai rămas o vreme cu privirea în gol în faţa uşii impozante a clinicii…
