In ultimul si controversatul său roman Soumission (Supunere) Michel Houellebecq vorbește îndelung despre scriitorul francez Joris-Karl Huysmans, estet fezandat al sec. XIX, celebru printr-un roman care a fost calificat întotdeauna drept „decadent": romanul A rebours (În răspăr).
A devenit un roman-cult de la început. Oscar Wilde s-a inspirat din el când a scris Portretul lui Dorian Gray. Până și Boris Vian a furat de la el orga cu lichioruri pe care o folosește în Spuma zilelor.
In contextul actual al dezbaterii despre actualitatea literaturii și despre cum se poartă piața cărții, cotidianul belgian Le Soir a purces la următoarea farsă intelectuală: a trimis romanul lui Huysmans, schimbând doar numele autorului, tuturor marilor edituri franceze.
Rezultatul a fost fără drept de apel: acea carte-cult ar fi refuzată astăzi și nu ar putea să apară.
Le Soir a trimis romanul lui Huysmans la opt edituri, printre care cele mai mari din Franța. Ideea era cum ar fi astăzi primit un clasic de către crema lumii literare. In primul rând dacă textul va fi recunoscut, desigur… Apoi, în caz că e respins, atunci pe ce criterii? E oare pentru că „astăzi nu se mai scrie așa”?
Toate marile edituri franceze: Grasset, Seuil, Flammarion, Albin Michel, Actes Sud au respins manuscrisul, cel mai adesea printr-un răspuns plat și stereotip, din cele gata scrise pentru a respinge miile de prostii săptămânale.
Singura editură care a recunoscut romanul, și care de altfel îl are în catalog, a fost Gallimard, care a trimis o scrisoare glumeață de mulțumire.
Lucrul este cu atât mai straniu și descurajant, cu cât astăzi, cu Internetul, este foarte simplu de depistat un plagiat literar: e suficient să cauți cu Google sau alt motor de căutare prima și ultima frază a romanului. Se vede însă că membrii comitetelor de lectură din Franța nu prea folosesc Internetul. (Franța este, de altfel, una din țările în care editurile nu acceptă manuscrise electronice, ci doar manuscrise clasice, pe hârtie.)
Problema nici nu este de altfel nouă. In 2005, cotidianul francez Libération făcuse același lucru trimițând editurilor Cântecele lui Maldoror, de Lautréamont, manuscris de asemenea nerecunoscut și respins de toate editurile, mai puțin, din nou, Gallimard. Au mai fost respinse romane de Virginia Woolf și Marguerite Duras.
Asemenea glume au ajuns să fie coșmarul editorilor. Nici nu e nevoie de altfel să fie glume. Numele rozei (tradus în română Numele trandafirului) al lui Umberto Eco a fost primit inițial cu foarte mare scepticism de către editorii francezi, înainte de a fi acceptat, cu chiu cu vai, de editura Grasset.
Asta ne arată, așadar. că din păcate nici astăzi nu este suficient să ai talent ca să fii publicat.
