L-au subestimat teribil, l-au privit ca pe un om la mâna a doua, l-au parodiat ca pe Nikita nerodul. În fapt, i-a surclasat pe toți cei din acest grup de criminali, escroci și impostori: birocratul fără față Viaceslav Molotov, afemeiatul alcoolic Nikolai Bulganin, aparatcicul nevertebrat Lazar Kaganovici (fostul său patron), violatorul NKVD (MGB), mareșalul Lavrenti Beria, precum și sicofantul obez Gheorghi Malenkov, pe care îl strigau Malania...
Beria a fost lichidat în 1953 (iunie, septembrie sau decembrie, încă se discută asupra datei), ceilalți au încercat să saboteze destalinizarea. Nu au realizat că odată ajuns Nikita secretar general, deținea cel mai puternic fotoliu din Uniunea Sovietică. Și-a folosit poziția cu șiretenie și a reușit să-și atingă scopurile, inclusiv reîntinerirea prezidiumului partidului (Politburo-ul). Într-o fotografie ce descrie parada victoriei la Moscova, în anul 1945, îl putem vedea pe Stalin însoțit de aghiotanții săi: Hrușciov, Malenkov, Beria.
La rându-le, micii Stalini ai Europei de Est l-au detestat și disprețuit pe Hrușciov pentru atacul său asupra lui Stalin din februarie 1956. Cel mai ferm a fost, de departe, ungurul Mátyás Rákosi. Născut pe 9 martie 1892 în Ada, Serbia, acesta a murit pe 5 februarie 1971 în Nijni Novgorod (denumit mai apoi Gorki), în Rusia. În trecutul său, pentru a-i face pe plac sociopatului de la Kremlin, a pus la cale afacerea Rajk. Total lipsit de scrupule, cinic și perfid, Rákosi a întruchipat natura teroristă a proiectului comunist. Evreu el însuși (născut Rosenfeld), nu a ezitat nicicând să utilizeze antisemitismul ca unealtă politică. Ungurii l-au poreclit japița, criminalul chel sau otreapa. Apostatul marxist și dramaturgul Gyula Háy descria la un moment dat corpul său scund și îndesat, ca și cum creatorul fusese incapabil să-și termine opera din simplă scârbă.
Al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și-a deschis lucrările în urmă cu 60 de ani, pe 14 februarie 1956, prin propunerea de a ține un moment de reculegere în memoria militanților care s-au stins de la precedentul conclav (din octombrie 1952). Au fost listați alfabetic, dar Iosif Vissarionovici Stalin nu a fost elogiat în vreun fel anume. Era semnalul că ceea ce se chema conducerea colectivă decisese să continue politica simbolică de de-stalinizare. Cu toate acestea, nimeni nu a putut anticipa bomba care avea să explodeze în noaptea de 25 spre 26 februarie la sfârșitul lucrărilor congresului, atunci când prim-secretarul partidului, Nikita Hrușciov, a dezlănțuit Discursul Secret (Despre cultul personalității și consecințele sale) în fața unei audiențe aflată în stare de șoc.
