Linkuri accesibilitate

Vizita raportorilor APCE și cazul „grupului Petrenco”


Despre aşa numita justiţie „la telefon” sau „la comandă” magistraţii vorbesc cu jumătate de gură.

Fără a diminua impactul deciziei de a-i elibera din arest preventiv pe membrii numitului „Grup Petrenco” şi de a-i plasa în arest la domiciliu, tot mai mulţi jurişti pun sub semnul întrebării corectitudinea hotărârii luate de magistraţi. Graba cu care a fost luată decizia, garanţia deputaţilor socialişti şi suprapunerea cu vizita raportorilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei – sunt câteva dintre motivele care îi fac pe experţi să vorbească despre o posibilă ingerinţă a politicului în actul de justiţie. Cazul grupului Petrenco nu este singurul în care judecătorii au dat dovadă de exces de zel imediat ce politicienii au intervenit pe lângă ei.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:05 0:00
Link direct

Pe lângă hotărârea luată în privinţa „Grupului Petrenco”, nedumeriri în rândul juriștilor au trezit alte cel puţin două cazuri: anularea interdicţiei de intrare în Republica Moldova impusă unionistului George Simion, la scurt timp după ce premierul Pavel Filip s-a interesat public despre dosarul acestuia, şi eliberarea Victoriei Pruteanu, o femeie de 23 de ani care are în grija sa cinci minori, condamnată anterior la aproape patru ani de închisoare. La o zi după arestarea acesteia, la insistenţa ministrului Justiţiei, femeia a fost plasată în arest la domiciliu, iar decizia a fost prezentată cu aplomb de ministrul Vladimir Cebotari chiar pe pagina sa de Facebook.

Vadim Vieru, avocat în cadrul Asociaţiei Promo-Lex, face parte din tabăra experţilor care cred că asemenea decizii fac mai mult rău decât bine actului de justiţie:

„În unele cazuri se pare că judecătorii sunt influenţaţi şi nu neapărat prin intermediului telefonului, dar şi prin alte modalităţi ca să emită anumită decizii. Această practică este, în primul rând, ilegală, afectează imaginea justiţiei per general, dar şi drepturile persoanelor care sunt implicate într-un anumit proces. Dacă persoanele sunt influenţate prin „intermediul telefonului”, sunt afectate, evident, drepturile unor părţi implicate în procesul de judecată. (…) Există multe cazuri care nu sunt mediatizate, atunci când comportamentul instanței este, probabil, dubios.”

Despre aşa numita justiţie „la telefon” sau „la comandă” se vorbeşte cu jumătate de gură şi asta pentru că magistraţii acceptă tacit situaţia şi nu depun plângeri la Consiliul Superior al Magistraturii, aşa cum îi obligă legea, crede Vadim Vieru.

În ce priveşte deciziile judecătorești care au provocat dubii privind integritatea magistraţilor, preşedintele CSM, Victor Micu, insistă că acestea au fost luate mai degrabă sub presiunea opiniei publice, decât la insistenţa politicienilor. L-am întrebat pe preşedintele Consiliul Superior al Magistraturii cum poate fi explicată graba judecătorilor de a-i trece pe membrii „grupului Petrenco” în arest la domiciliu, sub garanţia deputaţilor socialişti, în condiţiile în care o cerere de eliberare a acestora, adresată inclusiv de eurodeputaţi şi de raportori ai Consiliului Europei, a fost ignorată de magistraţi în repetate rânduri:

„Instanţa este liberă în acţiuni şi a considerat faptul că 23 de deputaţi au garantat că grupul Petrenco se va prezenta la instanţa de judecată, a considerat mai credibil decât pur şi simplu argumentele unui apărător în acest sens. Eu cred că asta a stat la bază. Cu atât mai mult, nu li s-a aplicat o măsură preventivă care nu asigură executarea eventualei hotărâri, li s-a aplicat o măsură preventivă de arest la domiciliu.”

Avocata lui Grigore Petrenco, însă, pune sub semnul întrebării motivele deciziei judecătoreşti prin care activistul anti-guvernamental şi colegii lui au fost plasaţi în arest la domiciliu. Ana Ursachi insistă că hotărârea instanței, sub paravanul bunei intenţii, îngreunează, de fapt, situaţia fostului deputat comunist:

„Chiar dacă urmărim demersul domnilor deputaţi din Partidul Socialiştilor, şi acela având foarte multe lacune din punct de vedere al procedurii, nici măcar acel demers nu cerea arestarea la domiciliu, acel demers cerea eliberarea definitivă a oamenilor. Judecătorii decid arbitrar arestarea la domiciliu, după care impun nişte restricţii pe care nici măcar nu le prevede legea. Vorbim despre obligaţia de a emite semnale telefonice din două în două ore, pe care nu le veţi găsi în Codul de procedură penală, lui Grigore Petrenco îi este interzis să vorbească la telefon, or, în timp ce era în puşcărie putea vorbi o dată în săptămănă. Îi este interzis să recepţioneze inclusiv corespondenţă poştală şi ziare, în condiţiile în care beneficia de acest drept în fiecare zi”.

Decizia magistraţilor, urmare a demersului deputaţilor socialişti a lăsat loc de interpretări, unii comentatori politici admiţând că la mijloc ar fi o înţelegere între PSRM şi guvernare, fapt negat, luni, în cadrul emisiunii Politica al postului de televiziune TV 7, de socialistul Ion Ceban.

Previous Next

XS
SM
MD
LG