Sigur, și mulți particulari se pot bucura de asta, iar regimul lor fiscal este foarte diferit dela o țară la alta.
La fel de diferită va fi și abordarea chestiunii achiziției lor.
În mare, sunt două atitudini: fie cea a luxului ostentativ, acolo unde se crede că prestigiul persoanei sau al instituției trebuie menținut și întărit cu orice preț, fie atitudinea modestiei ostentative, acolo unde se crede că e mai profitabil să se sublinieze grija pentru economii și reduceri de cheltuieli.
În funcție de țări, se pot întâlni o serie întreagă de reguli și restricții, atunci când vine vorba de mașinile oficiale ale politicienilor sau înalților funcționari.
În țări precum Franța sau Germania, unde sectorul construcției de automobile este o glorie națională, este limpede că mașinile oficiale nu pot fi decât una din mărcile naționale.
Ar fi de neconceput ca François Hollande să circule într-un Mercedes, sau Angela Merkel într-un Renault.
În țările scandinave însă, unde lutheranismul a impus o cultură a frugalității, singurul membru al guvernului care dispune de o mașină oficială, cu șofer, este primul ministru.
Tot el este și cel care dispune de un apartament oficial, pentru care plătește o chirie modestă. Ceilalți miniștri se deplasează cu mijloace proprii sau cu transportul în comun.
Franța sau Italia se situează în schimb la antipozii Suediei sau Danemarcei. In Franța, un fost președinte al republicii, sau un fost prim ministru, se bucură de o lungă serie de beneficii pe viață, chiar după iese iese din funcție, printre care o mașină cu șofer-bodyguard până la sfârșitul zilelor.
Chiar însă și în țări cu o cultură mai barocă, cum sunt cele mediteraneene, unde miniștrii și înalții demnitari beneficiază de avantaje similare cu cele est-europene, este foarte rar și numai în situații excepționale ca circulația pe marile bulevarde să fie întreruptă sau blocată pentru că trece un convoi de înalți dimnetari.
Nicăieri nu ar fi posibile abuzurile de escortă și mașini oficiale de care se făcea vinovat fostul ministru român de interne Gabriel Oprea.
---------
În plină austeritate bugetară, impusă tuturor structurilor guvernamentale şi autorităţilor publice locale, Procuratura generală din Republica Moldova a găsit de cuviință să-şi reînnoiască, anul trecut, parcul de maşini, de o manieră nu tocmai transparentă. Informaţia, apărută într-o investigaţie a „Ziarului Naţional”, şi preluată imediat de agenţiile de ştiri, a fost confirmată de procurorul general Corneliu Gurin, devenit deja interimar:
„În conformitate cu resursele bugetare alocate, planul de finanţare, din contul mijloacelor care au fost alocate inclusiv pentru liberalizarea regimului de vize, adică pentru matricea de politici, Procuratura Generală a achiţionat 13 automobile.”
Automobilele procurate nu sunt din cele mai ieftine. Ceva mai devreme chiar procurorul general şi-a reînnoit maşina de serviciu, schimbând un Mercedes, pe un BMW de clasă lux.
În Republica Moldova, funcţionari publici de diferit rang, începând de la şeful statului, premier, spicher, miniştri, deputaţi, şi până la primari, secretari de raioane şi consilieri, beneficiază de maşini de serviciu. Unii demnitari se asigură şi două maşini de serviciu. E şi cazul Guvernatorului BNM, Dorin Drăguţanu, care explicase presei că are nevoie de două maşini în eventualitatea în care una rămâne în pană.
Deşi maşinile funcţionarilor sunt procurate şi întreţinute din bani publici, numărul lor nu se cunoaşte cu exactitate. Lipsesc şi informaţii despre plafoanele de cheltuieli pentru asigurarea funcţionarilor cu maşini de serviciu.
Mai mulţi experţi cu care am stat de vorbă spun că nu există prevederi legale care să impună anumite reguli sau restricţii privind maşinile de serviciu, cine poate să le deţină, câte şi care ar fi costul maxim admisibil. Selecţia mărcii şi a clasei automobilului e la discreţia instituţiilor publice, cu singura condiţie „în limitele surselor bugetare disponibile”. La achiziţionare există o pretinsă constrângere – demnitarii sunt obligaţi să cumpere cea mai ieftină ofertă în urma licitaţiei publice. Viorel Moşneaga directorul Agenţiei Achiziţii Publice subordonată Ministerului Finanţelor:
„Noi şi intrumentul achiziţie publică nu impune careva reguli de bugetare sau de utilizare a bugetelor instituţiilor. Careva restricţii vizavi de cerinţele pentru mărfurile, lucrările sau serviciile pe care şi le planifică pentru a fi procurate de către instituţii noi nu avem. Nu avem careva instrumente sau pârghii de a influenţa decizia instituţiei ce să-şi procure şi cum să procure. Există legislaţia achiziţiilor publice care oferă instrumentul pentru a face procurarea, dar careva restricţii nu există.”
Ce se întâmplă la modul practic? Curtea de Conturi a constat în repetate rânduri că autorităţile publice centrale şi locale cheltuie nejustificat sume enorme din bani publici pentru maşini oficiale de lux. Deocamdată însă nimeni nu a ajuns să fie penalizat.
În lipsa unor reguli stricte privind clasa şi dotările automobilelor, abuzurile sunt la ele acasă, spune experta de la Centrul Expert Grup Tatiana Savva:
„Atât timp cât nu există prevederi legale despre ce ar trebui să fie cumpărat, care sunt automobilele, cum este controlat parcursul acestor automobile nu există nici instrumente legale de a controla cheltuielile, în primul rând, precum şi de a penaliza autorităţile care şi-au permis să cheltuie bani mai mult decât necesarul, care nu a fost stabilit, şi atunci intervin abuzuri. Nu putem să ne limităm la bunul simţ în acest caz. Bunul simţ nu este o lege.”
Moştenitori spirituali ai proverbialei risipe sovietice, cei mai mulţi demnitari nu se grăbesc să convingă populaţia că le pasă de reputaţie în loc să înceapă cu un efort minim – penalizarea funcţionarilor care utilizează mașinile de serviciu în scopuri personale sau, la fel de grav - electorale.
