Copilăria s-a terminat. Catastrofa de la Clubul Colectiv a reuşit să scoată în stradă zeci de mii de tineri furioşi. Tragedia i-a lovit în valorile lor: tinereţe, muzică, educaţie, prietenie, sentimentul de siguranţă, pe scurt - în miezul culturii lor pe care simt nevoia acum s-o apere.
Cei peste treizeci de tineri care au murit în incendiul din clubul bucureştean, martiri ai acestei noi revoluţii, au dat, odată cu viaţa, şi o valoare profetică textelor şi muzicii formaţiei rock Goodbye to Gravity:
„Nu suntem numere, suntem liberi, suntem atât de vii / Și-n ziua când vom ceda, atunci vom muri!“ sunt versuri care au sunat în urechile multora ca sloganul din zilele Revoluţiei „Vom muri şi vom fi liberi”.
De-a lungul ultimului deceniu, oamenii au rezistat la tăieri de salarii, la marile tunuri economice şi imobiliare, la transformarea democraţiei într-o prostituată de lux şi la explicaţiile politicienilor care şi-au ascuns mereu criza identitară printr-o schimbare de sex. Dar numărătoarea împiedicată de birocraţie, corupţie şi incompetenţă a morţilor şi răniţilor de la Clubul Colectiv a fost picătura care a umplut paharul.
Coincidenţa face ca, în ciuda prognozelor sumbre, vremea să ţină cu protestatarii. O vreme care a amintit tuturor nu doar de zilele de vară ale Revoluţiei din decembrie, ci şi de cele ale Pieţei Universităţii al cărei spirit este extras de manifestaţiile de acum din pânza de nemulţumire freatică din care s-au alimentat toate protestele de stradă din ultimul sfert de veac. Lista revendicărilor sună şi ea foarte cunoscut, e simplă şi poate fi citită pe bannere şi pancarte: „Corupţia ucide!”, „Nu schimbăm un nume, ci un sistem!”, „Suntem un mare Colectiv contra unui guvern abuziv!”, „Vrem democraţie, dar nu pe hârtie!” Şi eternul „Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame”, slogan care a străbătut deceniile nealterat şi la fel de adevărat, semn că nu s-a schimbat de fel structura sufletească şi socială a celor de la balcoane şi nici a celor din stradă.
Tot coincidenţa face ca ţintele mişcătoare ale protestului, politicieni sau îmbuibaţi ai sistemului, să-i ignore, ca şi acum 26 de ani, pe manifestanţi, crezând că, dacă-i lasă să fiarbă în suc propriu, ciorba socială va avea un gust mai bun. Iar toţi cei prinşi de flama protestelor îşi exhibă şi-şi deplâng nedemn dramele, ignorând cu totul tragedia care a incendiat străzile.
Pe Victor Ponta revoluţia rockului l-a prins în vilegiatură. A revenit, crezând că durerea îi va face pe oameni neatenţi şi că nu-i vor băga de seamă absenţa sau lipsa de compasiune. Însă, ghinion, a fost suficient ca protestatarii să-l vadă pe el, expresia viitorul lor abuzat, plagiat, furat, că au explodat. Ghinionul e şi el un fel de coincidenţă. Înainte ca nervii partidului să cedeze şi să fie demis de fosta lui ordonanţă, Liviu Dragnea, Victor Ponta a mai făcut câteva fente cu genunchiul lui de fier, şmecherii învăţate de la Ion Iliescu, guru-ul său cu şcoală kagebistă, ca să abată atenţia: a concediat câţiva funcţionari neimportanţi care aveau tot atât de-a face cu dezastrul de la Colectiv, cât are el cu propriul doctorat. Spera să astâmpere setea de sânge. S-a jucat cu nervii publici şi s-a ales cu o nevralgie.
Gabriel Oprea, capsa sulfuroasă care a detonat, de fapt, protestele, a încercat şi el şmecheria cu acelaşi insucces, semn că trucurile de pe vremea fecioriei politice a lui Ion Iliescu s-au demodat ori că nu funcţionează decât dacă ai un kalaşnikov în mână, ca la colectivizările şi naţionalizările benevole. Oricum, generalul Oprea nu va fi uitat uşor. Procurorii îi dedică primele volume memorialistice.
Primarul Piedone, subalternul său politic şi fosta viitoare speranţă la primăria Capitalei, este vinovat moral, după cât se pare, pentru incendierea clubului şi a scris o demisie poetică în speranţa că poate pleca în aplauze. Însă talentul său a stârnit huiduieli şi doar DNA, care-i înţelege prea bine pe artiştii foamei, l-a chemat la o audiţie particulară. Chiar şi patriarhul Daniel, care i-a demonizat prin comentariile sale pe cei care au fost în clubul bucureştean şi în altele asemenea, stârnind protestele oamenilor, se scuză târziu şi subversiv pentru vorbele sale care, spune comunicatul, „au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite”. Aşadar nu afurisirea din amvon a stilului de viaţă al victimelor i-ar fi întărâtat pe oameni, ci lipsa lor de înţelegere sau reaua credinţă. Şi, parcă de teama protestatarilor care-şi anunţaseră prezenţa, i-a chema să se roage pentru cei tragic dispăruţi pe enoriaşii săi, să şi-i facă scut uman la ora protestelor.
Toţi ceilalţi se poartă de parcă protestele din stradă nu ar avea nicio legătură cu ei. Vor schimbarea, desigur, să se mai rotească şefii de la regii, că trebuie să se bucure cu toţii de creşterea economică. Nu e unul să nu vrea schimbarea, mai ales la vârful partidului, să fie şi ei şefi. „Dacă nu le place de noi, să meagă să voteze în Bulgaria”, le transmitea un liberal cinic manifestanţilor. Cu alte cuvinte, noi nu avem de gând să ne schimbăm, aşa că schimbaţi-vă voi cetăţenia.
Victor Ponta şi-a dat demisia la câteva zile după ce a fost substituit la conducerea partidului de Liviu Dragnea, ordonanţa lui până mai ieri. Ar fi putut demisiona din vară dar, coincidenţă, a aşteptat până acum. Spera să organizeze alegerile de anul viitor, că are specialişti la despicatul voturilor în patru.
La rândul lor cei din PNL aveau pregătită o moţiune simplă împotriva lui Gabriel Oprea, dar ce să vezi? forţau o uşă deschisă. Acesta a fost convocat la DNA. Ar fi folosit coloanele oficiale de trei ori mai mult decât preşedintele, să se ducă la restaurant sau să-şi penseze sprâncenele şi să-şi vopsească pleata. Şi dacă turnătoriile îl inundă exponenţial, de când s-a văzut că nu are suficiente diplome şi decoraţii să-şi astupe găurile din caracter, măcar dintr-o direcţie nu are a se teme: cel care l-a scos basma curată în cazul plagiatului doctoral, Sorin Câmpeanu, a fost desemnat de preşedintele Iohannis premier interimar. Sorin Câmpeanu este considerat un tehnocrat, mai ales de când i-a intrat preşedintele de onoare al partidului, Dan Voiculescu, în puşcărie. Rector al Academiei de Ştiinţe Agricole, a fost ales în Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor în 2012, după alt scandal de plagiat, cel al lui Victor Ponta.
Deşi în interimatul lui Sorin Câmpeanu se vor discuta câteva decizii guvernamentale importante, cum ar fi bugetele, nimeni nu este preocupat de cifrăraie şi hârţogăraie, ci de perspectiva ca la capătul provizoratul să se afle alegerile anticipate. Ar fi anticipate cu doar câteva luni, după cum merg lucrurile, dar perspectiva de a ajunge la putere cu câteva luni înainte de toamna anul viitor le dă politicienilor din opoziţie halucinaţii puternice şi un delir de putere care-i face surzi la scandările protestatarilor din stradă. Vrem alegeri anticipate, spunea Alina Gorghiu, promiţând că pe liste vor fi „şi nume noi”. Sau o fi spus că „pe liste vom fi tot noi”, că nu s-a înţeles. Alegeri anticipate spune şi Monica Macovei, preşedinta unui partid de buzunar foarte activ pe Internet. Vrea să se ajute cu protestatarii să-i facă să se ducă la Cotroceni dacă nu cu numele ei ca viitor premier, cel puţin cu o listă de revendicări, chiar dacă adoptarea punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara ar trebui s-o arunce la periferia politicii, ca fostă procuroare comunistă.
În vreme ce stelele pitice ale politicii roiesc şi-şi schimbă direcţiile, manifestaţiile de stradă şi-au pierdut nordul. Unii îi îndeamnă să demoleze partidele, alţii să ocupe Parlamentul, alţii să-i facă pe primari să demisioneze. Suspiciunile că revoluţia nici n-a început că a şi fost furată au apărut odată cu contramanifestanţii care par să încerce discret să deturneze furia manifestanţilor către caprele din curtea vecinilor politici. Au apărut strategii confuze care descentrează protestul, îl împing în periferie, revoluţionarii de profesie şi micii paraziţi au început să-şi facă loc prin jugulara manifestaţiei pentru a fi purtat de sângele ei până în zonele vitale, în inimă sau creier, unde se ospătează şi-şi sapă avanposturile. Spusa preşedintelui Iohannis că aşteaptă la negocieri reprezentanţii societăţii civile şi pe cei ai străzii a stârnit frisoane. După 25 de ani de democraţiei nu se ştie prea bine cine reprezintă societatea civilă. Şi cu atât mai puţin protestele din stradă.
Ne învârtim în cerc şi sfertul de secol de democraţie a trecut degeaba. După sute de reforme, după alternări la putere şi platforme revoluţionare, oamenii se luptă cu epidemia de corupţie, cer decăpuşarea şi deparazitarea televiziunii publice „care minte poporul”, consideră că este necesar un control al serviciilor secrete care fac şi desfac vieţi, destine, averi. Denunţă încrengătura securistică din toate iţele bancare, comerciale, economice, mafiote şi politice. În aceeaşi perioadă s-a adoptat o lege care dă puteri sporite serviciilor secrete, presa a încăput pe mâna unor agenţi secreţi ai mafiei securisto-economice, Parlamentul rescrie principiile partidului unic al parveniţilor şi hămesiţilor, guvernul a devenit regie autonomă, palatul prezidenţial s-a umplut de stafii şi parcurile naturale de vile, justiţia a intrat în periculoase combinaţii politice, iar politicienii s-au transformat în interlopi.
S-a revizuit totul, dar nu s-a schimbat nimic.
Copilăria s-a terminat. A câta, oare? Poate că, de astă dată, va începe maturitatea.
