O declaraţie „pentru stabilitatea şi modernizarea Republicii Moldova” a fost plămădită zilele astea de către parlamentarii autohtoni. O declaraţie care proclamă supremaţia interesului cetăţenilor, care conturează primenirea ţării. Am citit-o, m-am uitat la numele celor care au semnat documentul şi mărturisesc că mi s-a furişat în suflet o mare îndoială.
Eu am mai scris despre stabilitate. În arhiva EL sînt aceste tablete ale mele. E un subiect care m-a preocupat: stabilitatea ca slogan demagogic, ca paravan îndărătul căruia s-au făcut marile mişmaşuri ale tranziţiei. Revin, fără prea mare plăcere, la acest subiect.
Am remarcat de-a lungul anilor că guvernanţilor şi cinovnicilor autohtoni tare le mai plac stabilitatea, liniştea şi pacea. „Ţara are nevoie de linişte, de stabilitate! Nu cumva să faceţi gălăgie, să provocaţi haosul şi dezmăţul! Noi trebuie să făurim ţara noastră, iar făurirea presupune o atmosferă a siguranţei!” ne spun mereu marii conducători. Nu zic că nu e aşa pe alte meridiane. Aici însă am impresia că a fost mereu altfel.
Cînd erau scoase sumele uriaşe din bănci, era oare război civil? Cînd marii cinovnici intrau însufleţiţi să vîneze în Pădurea Domnească era degringoladă în ţară? Nu, era linişte şi pace. A fost stîrpită corupţia de perioadele de mare stabilitate? Să fim serioşi! Neregulile şi mişmaşurile au proliferat mereu, chit că la putere erau mari făcători de stabilitate.
Prin urmare, nu stabilitatea ne poate ajuta, ci renunţarea în ceasul al doisprezecelea la apucăturile endemice. Nici un fel de stabilitate nu va stăvili corupţia, dacă nu se va lupta pe bune cu corupţia. Şi trebuie să se ştie că marii escroci aşteaptă liniştea şi pacea ca pe o mană cerească aici. O linişte şi o pace contrafăcute, fireşte, care le permit să fure fără ca cineva să se răstească la ei.
De-a lungul tranziţiei, stabilitatea a fost în Moldova o formă a dezmăţului, o trambulină pentru fraude şi bazaconii de tot felul.
