Istoric, genealogist reputat, fost (între 1985 și 1995) redactor politic la Europa Liberă, Mihai Dimitrie Sturdza publică o foarte interesantă carte intitulată Aristocrați români în lumea lui Proust. Anton Bibescu, Martha Bibescu, Anna de Noailles, Elena Bibescu (ed. Humanitas, 2016).
Admiratorii lui Proust știu cât de mult au contat pentru scriitorul francez relațiile cu frații Anton și Emanuel Bibescu, admirația pe care a nutrit-o față de Anna de Noailles precum și valoarea mărturiilor datorate Marthei Bibescu, într-o carte celebră, La bal cu Marcel Proust. Desigur, snobismul lui Proust a jucat și el un rol, în măsura în care romancierul se simțea flatat să fie în preajma reprezentanților unor familii ilustre, dar este evident că autorul Căutării timpului pierdut a stabilit și autentice legături, atât afective cât și intelectuale.
Așa cum titlul o indică, Mihai Sturdza este interesat în primul rând de destinul celor patru personaje emblematice. Anton Bibescu, mai întâi, bărbat cuceritor, de o rară inteligență, încercând – prin relațiile sale – să-l ajute pe Proust în publicarea primului volum din vasta lui întreprindere romanescă. E urmărită, cu multe detalii revelatoare, cariera diplomatică a lui Anton Bibescu, misiunile pe care le-a avut la Londra, Washington și Madrid. Frații Bibescu au fost prieteni cu multe alte nume faimoase ale lumii literare și artistice, Cocteau, Morand, pictorii Vuillard și Bonnard. Cât despre Proust, el declară – fără să ezite – că „nimeni nu m-a înțeles mai bine ca Antoine Bibesco”.
Despre Martha Bibescu s-a spus că era „ultimul martor al penultimei Europe”. Împărțindu-și timpul între Paris și Mogoșoaia, scriitoarea a fugit din România (pe cale de a deveni comunistă) în 1945, la bordul unui avion militar englez. A trăit după aceea, ca și alți exilați români, în condiții modeste, până când s-a mutat în binecunoscutul apartament din Ile Saint-Louis, care aparținuse lui Anton Bibescu. Era, il citez pe Alfred Fabre-Luce, imaginea vie a unei Europe astăzi dispărute, „Europa aristocrației internaționale și a culturii clasice”. În salonul ei își dădeau întâlnire somitățile literare și diplomatice ale vremii.
Anna de Noailles îi prilejuiește lui Mihai Sturdza un portret plin de culoare. Proust a vizitat vila Brâncovenilor de pe malul lacului Léman și i-a adresat Annei de Noailles elogii nemăsurate. Pe de altă parte, Mihai Sturdza arată, fără menajamente, disprețul scriitoarei pentru tot ce era românesc, dispreț provenind dintr-o iubire exacerbată pentru Franța și din cultul pentru civilizația greacă. În fine, un personaj atașant este Elena Bibescu, mama fraților Emanuel și Anton, pianistă emerită, elevă a marelui Anton Rubinstein și care l-a introdus pe George Enescu în lumea muzicală pariziană.
Mihai Dimitrie Sturdza reconstituie, cu talent și competență, o lume dispărută, o lume a aristocrației cu blazon dar și a aristocrației spirituale.
