Veche noțiune și sintagmă în România, „rezistența prin cultură” era evocată, patetic, într-un eseu transmis clandestin pentru a fi publicat în Occident în 1984, de către scriitorul Dorin Tudoran. Acesta observa atunci, în plin regim ceaușist, în textul său de ruptură definitivă cu regimul, intitulat interogativ „Frig sau frică?” că „… rezistența prin cultură, ea singură, nu mai poate fi nici plauzibilă, nici măcar profitabilă. […] A continua să reziste doar prin „a face cultură” înseamnă pentru intelectualul român de azi să piardă ultimul tren”. Era un îndemn deschis la disidența politică și manifestarea unei opoziții active față de regimul comunist.
La distanță de cîțiva ani buni, imediat după 1989, cînd intelectualitatea română începea să se justifice și să-și explice atitudinile sub comunism, criticul Mircea Iorgulescu aducea și el în discuție sintagma, într-o convorbire cu Elena Ștefoi, - publicată în săptămînalul Contrapunct - intitulată „«Dacă în decembrie ’89 aș fi fost în România, aș fi făcut politică, nu literatură»”. Colegul nostru de la Europa Liberă observa că în anii de regim ceaușist „energiile noastre protestatare, atitudinile civice și situarea în istorie s-au exprimat aproape exclusiv în forme artistice și culturale. Nu indirect, ci mediat […] printr-o deviere integrală a substanței...”
Mircea Iorgulescu relativiza așa-numita rezistență culturală spunînd: „Scrisul pieziș, scrisul aluziv, scrisul cu fitile, scrisul pe dedesubt ar fi, nu-i așa, dovada categorică a minunatei noastre rezistențe prin literatură, a tuturor și a fiecăruia în parte; important e să știi să citești, să știi să descifrezi, să știi să interpretezi. Or, indiferent de valoarea artistică, absolut orice text literar este interpretabil...”
Ambele citate sînt parte a unei ample discuții despre substanța și semnificația fenomenului românesc denumit „rezistență prin cultură” sub regim comunist, materie a unei cărți de mare interes atît la București, cît și la Chișinău, apărută recent sub semnătura lui Gabriel Andreescu. Cunoscutul militant pentru drepturile omului, ulterior devenit eseist și, pentru mulți, după studiile sale aprofundate în arhivele CNSAS, un extrem de incomod istoric al culturii politice recente românești, își intitulează studiul „Existența prin cultură”, cu subtitul lămuritor „Represiune, colaboraționism și rezistență intelectuală sub regim comunist”.*
Gabriel Andreescu face o incursiune exhaustivă prin ceea ce denumește „Turnul Babel al opiniilor despre rezistență, colaboraționism și represiune”. El trece în revistă autorii și publicațiile ce au dezbătut chestiunea în mod obsesiv din 1990 pînă astăzi, oprindu-se în mod special la „narațiunile” explicative ale unor figuri intelectuale cunoscute, pe care le definește „grandilocvent-apologetică” (în varianta Liiceanu-Noica), „patetic-apologetică” (la Ana Blandiana) și „monumental-apologetică” (la Nicolae Breban), toate aceste „narațiuni” clamînd existența și valoarea intrinsecă a manifestărilor de rezistență anti-comunistă prin literatură în România.
Autorii săi de referință sînt însă cei care neagă sau discută critic atitudinea de opoziție a intelectualității române, bazați pe fapte și o privire limpede. Între ei, pe loc de frunte, se află Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, prin textele lor de la Radio Europa Liberă, și, prin două cărți considerate „de referință”, cercetătoarea americană Katherine Verdery (National Ideology Under Socialism. Identity and Cultural Politics in Ceaușescu’s Romania) și Vasile Igna (Subteranele memoriei. Pagini din Rezistența Culturii 1944-1954).
Gabriel Andreescu se pronunță pentru o altă punere în pagină a fenomenului, vorbind de o „existență prin cultură”, prin „nișe culturale”, mai curînd decît o „rezistență”, și pledînd pentru o separare a „rezistenței prin cultură de rezistența politică a creatorului.” „A scrie și a publica o lucrare respinsă pentru conținutul ei ideologic [nu doar estetic], înseamnă simultan rezistență prin cultură și rezistență politică”, spune el. „Arta autentică nu poate reprezenta rezistență prin cultură atîta timp cît autenticitatea nu înfruntă limitele estetice acceptate de un sistem totalitar. […] Personalitățile dedicate exclusiv culturii și care refuzau colaboraționismul aveau și unele lucruri de pierdut. Decența lor nu era însă o luptă cu limitele.” „A-i face rezistenți pentru a nu se fi compromis – pledează Gabriel Andreescu – ar fi echivalent cu a-i face disidenți pe toți oamenii care nu au cerut să fie securiști, activiști sau membri de partid. […] … or distingerea între victime și rezistenți este cheie pentru etica memoriei.”
Concluziile lui Gabriel Andreescu sînt ferme: „Literatura „obsedantului deceniu” nu este nici exemplu de rezistență culturală, nici de rezistență politică: formula artistică specifică, ca și conținutul, fuseseră de la început acceptate”. Prin această prismă „producția literară și filozofică a Școlii de la Păltiniș” nu poate fi numită rezistență prin cultură „din moment ce s-a bucurat de o publicitate prin presă cum puține alte scrieri au primit…”
„La noi – scrie Gabriel Andreescu – opera politică nu s-a suprapus, de la egal la egal, cu cea culturală… Romanele scoase din țară fără autorizație pentru a fi publicate în străinătate trecuseră mai întîi pe la editurile românești, unde au fost refuzate. Chiar dacă se doreau o critică a regimului, acestea - și citate sînt Biserica neagră a lui A.E. Baconsky, Ostinato și Ușa, ale lui Paul Goma, și Le second messager al lui Bujor Nedelcovici – acestea suportaseră deja cenzura interioară a scriitorului care dorise să dea o șansă minimă cărții sau să evite acuzarea de activitate politică ostilă.”
Între concluziile notabile ale autorului este și aceea că „specificitatea cazului românesc este inexistența autorilor care să fi scris cărți explicit anticomuniste împotriva autorităților atunci la putere, în timp ce ei se aflau în România – cum s-a întîmplat în Iugoslavia cu Milovan Djilas, în URSS cu Alexandr Soljenițîn, Václav Havel în Cehoslovacia și omologii lor în Polonia și Ungaria etc.”
Considerații asupra cărora merită de reflectat…
*Gabriel Andreescu, Existența prin cultură. Represiune, colaboraționism și rezistența intelectuală sub regim comunist. Iași: Editura Polirom, 2015. 367 p. (Colecția Plural M).
