Lilia Calancea trăiește de 13 ani la Bruxelles.
Lilia Calancea: „De dimineaţă Bruxellesul s-a trezit în urlete de sirenă, de ambulanţă, de pompieri, de poliţie pe stradă, la televizor, pe internet. La mine în cartier însă e linişte, deşi mă aflu la 20 de minute de la explozia din staţia de metrou Maelbeek din cartierul european. Azi nu am ieşit din casă, pentru că planificam să lucrez la cartea pe care o scriu şi nu pot să simt pulsul de fapt autentic al ambianţei din oraş. În schimb, urmăresc, evident, de dimineaţă noutăţile în direct la televiziunile belgiene.”
Europa Liberă: Le urmăreşti cu frică, cu teamă, cu spaimă?
Lilia Calancea: „Să vă spun sincer, noi ne-am aşteptat la aşa ceva, ne-am aşteptat la lovitura aceasta. După atentatul de la Paris, speram să nu ajungem la victime şi sânge, dar în Bruxelles toţi erau în stare permanentă de alertă. Cei care locuiesc la Bruxelles sunt deprinşi deja cu soldaţi înarmaţi în staţiile de metrou, cu maşinile blindate, cu întrebări, priviri din partea militarilor. Mie de câteva ori mi s-a cerut buletinul de identitate la intrare în şcoală, urmăream nişte cursuri de neerlandeză. Securităţile trebuie să facă ceva, ei doar trebuie să calmeze un pic spiritele, mai ales după atentatele de la Paris.”
Europa Liberă: Bruxellesul de mâine va fi altul decât cel de azi?
Lilia Calancea: „Începând cu ziua de astăzi, Bruxellesul se va asocia, în primul rând, cu cuvântul „atac terorist” şi abia după aceasta cu Uniunea Europeană, cu praline, cu dantelă fină, cultură, toleranţă şi dragoste. Tot ce s-a cunoscut despre Bruxelles până azi totul va trece în umbra cuvântului „terorism”, din păcate.”
Europa Liberă: Dar cât e de uşor să treci de la teamă la curaj?
Lilia Calancea: „În principiu, eu nu pot să spun că mi-e frică. Probabil pentru că, nu vorbesc pentru toţi locuitorii din Bruxelles, eu sunt un pic mai fatalistă. Şi, dacă urmăriţi imaginile la televizor, veţi vedea că oamenii nu sunt panicaţi sau cel puţin au aerul că controlează situaţia. Probabil e şocul, nu pot să vă explic. Dacă aş fi un psiholog, aş explica reacţia aceasta. Dar şi eu am o reacţie, adică nu tremur în sensul că am văzut imaginea şi am tremurat. Sunt oribile imaginile, dar noi ne-am aşteptat la aşa ceva. Din păcate, am ajuns să zic şi aceasta. Eu am avut posibilitate să comunic cu oameni de religii diferite, cu mentalități diferite, inclusiv cu musulmani, am fost invitată pe la nunţi, la cumătrii, eu nu am avut vreo problemă de comunicare, nimeni nu m-a convertit în religia lor. Dar există şi oameni cu mentalitate extremistă. Ideal ar trebui ca fiecare om să tindă să se manifeste cu bunăvoinţă, cu politeţe, cu dragoste, ca de la om la om.”
