Televiziunea Română (TVR), aflată într-o criză financiară fără precedent, cu o credibilitate în scădere și un public tot mai rarefiat, ar avea nevoie de un proiect nou de repornire și de o echipă serioasă care să gireze importanța demersului.
Parlamentul reunit marți în ședință comună a validat prin vot secret componența noului Consiliu de Administrație, dar nu și învestirea președintelui-director general al TVR.
Potrivit legii partidele, premierul și președintele îi desemnează pe cei care fac parte din conducerea televiziunii, alegând desigur persoane cu experiență în mass-media, dar care în general sunt apropiate de grupurile politice.
Dezbaterile de marți s-au învârtit în jurul celui propus să devină președintele TVR, George Orbean, fost director de proiect la Digi24 și consilier al fostului șef al televiziunii publice, propus de premierul Dacian Cioloș.
La audierile care au avut loc în fața Comisiilor reunite de cultură și mass-media, Orbean nu a reușit să-i convingă pe parlamentari, iar PSD a declarat că nu-l va vota.
Orbean a venit la discuții fără niciun proiect, fără nicio strategie, susținând însă ideea că televiziunea publică nu poate și nu trebuie să intre în insolvență.
Controverse aprige s-au purtat, însă, în jurul Oanei Stănciulescu, ziaristă veche, care a trecut o perioadă importantă și pe la Antena 3, acuzată de un grup de universitari și scriitori că ar avea vederi legionare.
Aceștia le-au cerut liderilor PNL să-i retragă nominalizarea, amintind că Oana Stănciulescu a “cultivat memoria unor personalități și valori de extremă dreapta din istoria culturii românești” și că și-a făcut un crez din “a reabilita și eroiza o serie de personalități de orientare legionară, xenofobă, antieuropeană și antidemocratică”. Fosta ziaristă a mai fost acuzată în această scrisoare că “a fost extrem de activă în combaterea legii supranumită “antilegionară”, care a fost propusă de parlamentari PNL cu scopul de a împiedica propaganda extremistă din România.
În apărarea ei, senatorul liberal Puiu Hașoti a recitat câteva versuri ale lui Radu Gyr, unul dintre “reperele morale” ale Oanei Stănciulescu, cel care a scris imnul mișcării legionare, demnitar în regimului Ion Antonescu în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când România era aliata lui Hitler.
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a părăsit lucrările parlamentului, după ce senatorul Marko Bela i-a cerut Oanei Stănciulescu și celor care au apărat-o să-și ceară scuze de la tribună și să dea explicații, argumentând că în 26 de ani de când se află în Parlamentul României nimeni nu a apărat mișcarea legionară în plenul legislativului și că nu acceptă ca acest lucru să se întâmple acum.
Liberalii puteau găsi, poate, pe cineva mai credibil, fără pasiuni zgomotoase în zona extremistă a culturii autohtone, numai că ei au vrut neapărat să aibă alături persoane pe care se pot baza, loiale, într-un fel, asociate familiei lor cu care au împărtășit deja chestiuni sensibile, din intimitatea formațiunii și care, eventual, să răspundă mai târziu sugestiilor sau chiar comandamentelor partidului.
Altfel nu s-ar fi explicat stridența cu care au apărat-o și susținut-o pe Stănciulescu pentru Consiliul de Administrație al TVR.
Nu e clar dacă în acest fel televiziunea publică își va putea reface imaginea și credibilitatea sau dacă noua conducere va avea capacitatea redresării financiare. Lucrurile sunt în mișcare. Ar fi fost nevoie de profesioniști, fără precedente propagandistice, fără afilieri politice indirecte și care să demonstreze intransigență și echilibru, numai că așa ceva pare imposibil în peisajul politic autohton.