Un portret al lui Radovan Karadjici în ziua anunțului verdictului în procesul judecat de Tribunalul de la Haga, pornind de la relatările agențiilor de presă occidentale.
Pentru suporterii săi, Karadjici este un erou care s-a ridicat să-și apere poporul, pe sârbii bosniaci, în momente grele, dar pentru alții este un monstru care a readus în Europa ororile taberelor morții pe care mulți le credeau îngropate odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Într-o carte nouă, intitulată „Procesul măcelarului”, jurnalistul Julian Borger scrie că „republica” înființată de Karadjici pe ruinele fostei Iugoslavii „a readus tabere de exterminare, execuții în masă și genocid în inima unui continent care s-a amăgit crezând că a lăsat în urmă asemenea orori”.
Pentru mulți sârbi – notează AFP – Karadjici este înrudit cu eroii baladelor sârbești care l-au inspirat să apere drepturile sârbilor bosniaci în războiul din 1992-1995.
„Este considerat un mare martir pentru faptele lui merituoase și pentru refuzul de a se ploconi în fața Tribunalului de la Haga”, a spus AFP Milan Gluhovic un doctor de 31 de ani din Pale – bastionul lui Karadjici din apropierea capitalei bosniace, Sarajevo.
Și parcă pentru a confirma asemenea păreri, oficialitățile sârbilor bosniaci au inaugurat la Pale, la o ceremonie cu participarea a sute de persoane, un cămin studențesc care poartă numele lui Karadjici.
În scurta sa carieră politică și în fața tribunalului, Karadjici s-a identificat mereu cu națiunea.
Vorbind la proces în toamna anului 2014, Karadjici spunea ironic că salută cererea acuzării să nu apere în instanță poporul sârb, ci pe sine, ca acuzat, dar a repetat că nu el, ci „întreg poporul sârb a fost dat în judecată”.
Cea mai mare atrocitate pentru care a fost dus în fața Tribunalului de la Haga a fost masacrarea a aproape 8000 de băieți și bărbați musulmani la Srebrenița, în estul Bosniei, în vara anului 1995.
Diplomatul american Richard Holbrooke, principalul arhitect al acordurilor de pace de la Dayton (1995), l-a caracterizat pe Karadjici ca pe „unul din cei mai răi oameni din lume”. „Ar fi fost un nazist de nădejde”, a mai spus Holbrooke într-un interviu acordat revistei „Der Spiegel” după capturarea lui Karadjici.
Născut într-un sat din Muntenegru în 1945, anul nașterii Iugoslaviei comuniste, condusă de Tito, Karadjici s-a mutat în 1960 la Sarajevo, unde a studiat medicina, a cunoscut-o pe soția sa, Liliana, și a făcut și un an de închisoare pentru fraudă.
Un poet devotat, Karadjici a dus o viață boemă, înconjurat de prieteni de etnii și religii diferite, inclusiv musulmani.
Mentorul său profesional, psihiatrul Ismet Ceric, a spus unei televiziuni americane că Radovan Karadjici a avut „o sută de fețe” și probabil și probleme patologice de personalitate. „Nu trăiește în realitate”, spunea Ceric, trimițând și la mesianismul pe care Karadjici l-a afișat și în timpul procesului.
În octombrie 2015, la încheierea audierilor, Karadjici a spus că are conștiința împăcată, iar războiul pe care l-a numit „oribil” a fost inevitabil, care și rolul jucat de el, de Karadjici în fruntea naționaliștilor sârbi din Bosnia.
După acordurile de la Dayton, Karadjici a fost silit să demisioneze și apoi să se ascundă. În cele din urmă și-a construit o identitate falsă și un alter ego în persoana vraciului Dragan Dabic, care dădea lecții publice, ținea o rubrică de ziar și bea într-un bar din Belgrad numit „Casa de nebuni”. A fost demascat și arestat într-un autobuz din capitala sârbă în 2008, după 13 ani.
