Analistul Iulian Chifu susține într-un articol din „Evenimentul zilei” că și Rusia și Ucraina își doresc reluarea conflictului din Donbas. Mai precis, niciuna din părți n-ar avea de ales.
Rușii, pentru că deja au dislocat acolo armament mult și performant, a trecut granița cu al ”al 50-lea convoi umanitar din seria celor despre care se spune că sunt utilizate pentru a aduce muniţie şi a prelua morţii” și nu mai reușește să controleze grupurile de rebeli proruși.
Ucraina are și ea probleme: nu poate accepta unele dintre prevederile acordului Minsk2: de pildă, renunțarea la controlul graniței cu Rusia pe acea porțiune și alegerile locale în regiunea ocupată. Este situația descrisă de șah drept ”pat”, scrie Chifu. ”Unica ieşire este (în opinia lui) un nou război pe scară largă, anunţat deja de toate părţile.
Însă se anunţă un război sângeros, pentru că avem de-a face cu o cantitate şi o calitate de armamente şi muniţie mult superioară de partea pro-rusă, dar şi de trupe de voluntari şi speciale bine pregătite de partea ucraineană, care vor primi, cel mai probabil, şi armamente letale defensive moderne”.
Problema războiului se pune și în alte alte europene, dar la nivelul dezbaterii și sub anumite aspecte legislative, arată Andrei Cornea în revista „22”. ”Se admite, scrie Cornea, că războiul cere măsuri care restrâng libertățile constituționale. Atâta doar că, în cazul de față, nu știm cum și când se va termina războiul și mai ales cine îl va declara încheiat”. Un nod al dezbaterii este chestiunea cooperării serviciilor secrete din statele europene. Se spune tot mai apăsat că e nevoie de mai multă colaborare, numai că până acum serviciie secrete au fost privite ca parte-cheie a suveranității naționale și nu e sigur că statele sunt pregătite să schimbe ceva. Europenii nu par dispuși să accepte, precum americanii și israelienii, nici folosirea torturii în interogarea teroriștilor, sau să accepte, precum - din nou, americanii, dar și chinezii - control asupra ”sacrosanctului internet”. Dacă în Israel, în teritoriile ocupate, par să fi dat rezultate măsuri dure precum deportarea familiilor celor care comite acte teroriste, sunt oare belgienii dispuși să admită ceva asemănător la Molenbeck, lângă Bruxelles? se mai întreabă Cornea. ”Cât de mult, prin urmare, suntem dispuși să plătim? - aceasta-i întrebarea. Răspunsurile nu pot fi decât foarte diferite, ținând seama de diversitatea oamenilor și a circumstanțelor. Iar deciziile nu vor fi simple. Dar măcar întrebarea ar trebui să ne-o punem cu toții cu claritate și fără ipocrizie”.
În secțiunea de bloguri a ziarului „Adevărul”, Mircea Toma comentează sub titlul ”Sfântă bătrânețe legionară. Ana Blandiana și disidentul Gabriel Liiceanu” opinii exprimate de cei doi scriitori în legătură cu posibilele efecte ale valului de imigrație asupra civilizației europene. În cazul poetei Ana Blandiana, a fost vorba de discursul ținut la Cluj cu prilejul acordării titlului de doctor honoris causa al Universității Babeș-Bolyai, iar în cazul lui Liiceanu, de un comentariu făcut pe un post de radio. Ambele intervenții sunt abordate de Mircea Toma cu trimitere la tezele lui Corneliu Zelea Codreanu, ba chiar, în cazul lui Liiceanu, la ideologia nazistă.
