Veronica Arpintin, nascută la 8 decembrie 1977 in orasul Chișinău, administrează Echipa de „Consultanta pentru intreprinderi mici” in cadrul Băncii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare. Este membra-fondatoare aAsociatiei Femeilor de Afaceri din Moldova (AFAM). Membra a Comunitatii Femeilor Ucrainene din Moldova. Pentru activitatea in cadrul comunitatii ucrainene a fost decorata cu Medalia „200 de ani de la nasterea lui Taras Sevcenco.”, acordata de statul ucrainean.
Luni
Se trezeste casa. Primul e soțul meu, Victor. Apoi eu, și apoi Nicu, el este elev in clasa a IV-a. Cel mic, de doi anisori, doarme mai mult. Noi plecăm din casa inainte ca el să se trezească.
La ora aceasta, Nicu e in centrul atentiei. Ceai, medicamente, mic dejun. Cum ai dormit, ce ai visat... Nu uita haine pentru sport. Repeta poezia. Noi te iubim.
Zi de luni după schimbarea ceasului. Am visat o înmorminare, cu un client de al nostru ca protagonist principal. Sa fie el sănătos cu toti cei 200 de angajati ai săi. Nu știu din ce cauza, ajungem repede in centrul orașului, pîna la începerea zilei de lucru mai am timp berechet..
Imi precizez planurile pentru săptămîna această. Activitățile se divizeaza pe categorii: „familia”, „serviciu”, „comunitatea ucraineană”, „proiect multicultural”, și „pentru mine”. Deci cinci categorii principale. Lista activităților e mare, ți se pare ca nu este realizabilă. Insă pas cu pas…
E o placere să lucrezi cu oameni talentați, integri si dedicați. Așa sunt colegii mei.
Ma suna mamica. Totul e ok, mama. Voi reveni seara. Ai grija.
E ora 23.00. Am ajuns acasa. Nu am sunat-o pe mama. Copiii dorm. Sunt obosită și eu. Gindurile despre proiecte, rapoarte, alte detalii se impletesc intr-un ornament multicolor. Totul va fi bine.
Marti
Plecarea de dimineața la Soroca. Ador direcția aceasta.Timplu trece repede, am ajuns in orasul Cetatii. E ceața. Imi amintesc acum cativa ani directorul de aici Nicolae Bulat povestea despre planurile lui de reconstructie a acestui monument istoric. Credeam ca nu va gasi finanțarea necesara. Mă bucur că a reusit. Mă bucur că e cu noi, și nu a plecat din țara. Particip la o întîlnire cu antrperenori locali. Majoritatea sunt barbați. In Chișinău ar fi mai multe doamne la astfel de intilniri.
Vroiam sa trec pe la un magazinas local sau piata. La piata, cind am timp, discut cu vinzatorii. Unii din ei sunt vorbareti, si imi povestesc totul despre orasul lor, rudele si viata copiilor. Ma aleg cu producse proaspete, de casa. Mai rar intilnesti cartofi de soi Amerikanka, usturoi moldovenesc, mere din copilarie. Economia de piata aduce produse mai frumoase si mai bune, pe care le alegem noi, consumatorii. Si care nu pot face fata produselor din secolul XX. Oare ce vor minca copii nostril peste 50 de ani?
Nu ajungem la piata, trebuie sa facem cale intoarsa la Chisinau. Trecem prin Prodanesti si Capresti, sate cu o istorie interesanta. Cu case moldovenesti, ucrainesti si evreiești. Din cele care s-au pastrat…
La Chisinau ma opresc pentru 5 minute sa-l felicit pe Vitalie, regizor la teatru Ginta Latina. Nu am reusit de Ziua internationala teatrului. Vitalie e un om foarte talentat dar si modest. Plec. Interesant, la ce viseaza el? Oare si-ar dori sa administreze un teatru propriu?Il intreb alta data.
Miercuri
Buna dimineața! Astăzi beau un ceai cu biscuiți-ciupercuțe, care se găsesc în vînzare mai rar și numai la piață. Victor le cumpară cîteodată, soțul meu e zgârcit la cuvintele alintătoare, ne alintă cu compărături.
Oficiul nostru e la etajul 10, cu o priveliște extraodinară: Catedrală, Piața Marii Adunări Naționale, și aripele Chișinăului – Rîșcani, Ciocana. E ușor să urmărești schimbarea anotimpurilor după peisajele din parcurile Chișinăului.
Merg spre localul unde ne întîlnim cu fete să discutăm ce putem organiza noi cei din Comunitatea ucraineană de Ziua Mamei, care va fi sarbatorita in luna mai. Schimb de idei. Nu e ușor, suntem din domeniile diferite. Mă gîndesc că probabil trăim în civilizatiile paralele. Nu ne intersectăm la evenimente, la activități. Doua ore de discuții si negocieri, uneori mai dure. Adica mai directe. Cred că totul va fi bine. Bine – așa cum dorim noi. Reușesc să vin acasă și să-l adorm pe cel mic. El mă așteaptă la ușa. Pace. Liniște. Casa.
Joi
E o zi frumoasă. Caisul din ogradă a înflorit.
Ce bine e că primavara vine cu pașii ei inceți, arome de prospețime și verdele care ne inunda la geam. Uneori mi se pare că timpul curge foarte repede, ca rîuleții din Carpați, și se strecoară prin degetele cu ușurință plecînd spre un viitor, cel care trebuie să fie mai frumos. Așa cresc și copii nostri, doi voinici frumosi. Cel mai mic inca doarme, cel mai mare se imbraca. Hai, puiu, sa manînci – nu reușesc, mama…
Urmeaza o cafea, trei proiecte finalizate, un ceai, cinci evaluări expediate, un biscuit uscat și cîteva documente redactate. Sună mama, un scurt dialog - cum va merge, bine, mama, te iubesc. O privire prin geam, observ doi constructori care lucrează pe acoperișul clădirii din apropiere. M-am amintit despre școală, Meșterul Manole si soția lui, și nota doi pentru că mi-am perms să spun că nu susțin acest eroism, acea mare jertfă. Eram in clasa a 7-a sau a 8-a, pe timpul destrămarii Uniunii Sovetice, dar încă nu era voie să spui ceea ce gîndești .
Seara finalizăm cele mai importante procese. Contactăm clienții noștri pentru a-i informa despre aprobări. Majoritatea sunt deja plecați de la serviciu. Capacitatea scăzută de cumparare a populației le afectează afacerile. Un client si-a înmormîntat mama, Dumnezeu s-o ierte. Unul naște, altul moare, mi-amintesc cîntecul popular interpretat de talentata noastră Geta Burlacu. A propos, Geta sustine un concert azi. Nu reușesc din pacate..
Seara mergla supermarketul din cartier. Laptică, crupe, pește congelat și mozzarella de la Brăviceni pentru bebe. Trec pe lîngă raftul cu ingridientele pentru sushi. Viața e frumoasă. Ai mei ma așteptă acasa.
Vineri
E ziua internaționalăa umorului și sărbătoarea glumeților. E ziua de naștere a unei bune prietene, care, ca multă altă lume bună a părăsit Moldova și a fost infiată de către un alt stat. Nu uit sa-i spun La multi ani!
Ador capitala si vreau sa dedic cateva randuri orașului nostru.
Chișinăul copilăriei mele a fost foarte luminos și cald, ca orice oraș al copilăriei, cu troleibuze cu două uși, în care mă pierdeam dacă nu aveam ghiozdanul mare și greu, care îi deranja pe ceilalți călători și de aceea eram împinsă spre ușă. Cu ora exactă și temperatura aerului afisate pe panourile electronice de la intrările centrale ale uzinei Mezon, apoi ale clădirii preturii sectorului Rîșcani de azi, apoi ale Băncii Naționale, pe care le urmăream ca să știu dacă am întîrziat sau nu la ore. Cel mai mult îmi plăcea școala mea, pe atunci Școala nr. 37, unde am petrecut 10 ani frumoși și mă duceam cu drag în fiecare zi. Nu în ultimul rînd îmi amintesc și de Biblioteca Ion Creangă, pe atunci Biblioteca Pușkin, cu ușile sale din lemn masiv, care se deschideau enorm de greu și pe care le percepeam ca ușile unui local sfînt; în biblioteca răsfoind multiple cărțile datorită cărora am îndrăgit lectura.
Chișinăul meu – sunt prietenii mei. Îmi place că unii din ei mai sunt aici, deși mulți au plecat peste hotare și anume aceasta ma intristeaza.
Îmi plac parcurile Chișinăului, îndeosebi Lacul Valea Morilor, care a găzduit multiple întâlniri cu prietenii și colegii de clasă, fiind în apropiere de școala mea.
Vorbind despre Chișinău, mă gîndesc la sectorul Ciocana, unde am locuit 23 de ani, care cu fața sa multicoloră de clădiri sovietice, pe alocuri izolate termic, este și așa un cartier foarte frumos. Într-o zi, copacii, pe care i-am plantat aici, vor acoperi cu umbra sa răcoritoare terenul între blocurile de locuit.
Chișinăul a supraviețuit mai multe momente dificile, dar ospitalitatea lui și atmosferă de prietenie și binevoință au fost păstrate. Un singur lucru îmi doresc – să nu-l părăsească oamenii de treabă... Multumesc, Europa Liberă, pentru invitație de a face parte din acest proiect frumos de Jurnale saptamanale, și pentru că sunteti. Sunteți cei mai buni.
