Într-un articol publicat în secțiunea de bloguri de la Adevărul, Răzvan Voncu comentează rezultatele unui sondaj de opinie care măsoară interesul moldovenilor față de o eventuală unire a țării lor cu România. În condițiile în care accesul la opiniile transnistrenilor și ale locuitorilor Găgăuziei e foarte greoi, rezultatul de 63% împotriva unirii, nu este o înfrângere pentru unioniști, ci mai degrabă o victorie a stataliștilor. Una „împotriva propriilor cetățeni”, adaugă Voncu. El crede că „singură, Republica Moldova nu are absolut nicio şansă”. Mai grav ar fi însă că „«stataliştii» au împins Basarabia în această situaţie fără ieşire doar pentru a se îmbogăţi ei înşişi”. Altminteri, nu aveau nicio redută de apărat înspre România. Bucureștiul a fost prima capitală care a reucnoscut independența Republicii Moldova, în 1991, chiar dacă, spre deosebire de Letonia, Estonia şi Lituania, Basarabia nu fusese niciodată stat autonom. România a dat atunci un semnal, spune comentatorul, „că politica ei faţă de noul stat exclude tentativa de înglobare”. „Ar fi bine ca şi cetăţenii moldoveni – în rândurile cărora persistă o stranie ostilitate faţă de români – să înţeleagă faptul că Bucureştii îşi asumă misiunea de a fi de folos, dar nu şi pe cea de a face bine cu forţa”, mai scrie Răzvan Voncu, în Adevărul.
Andrei Pleșu se ocupă în același cotidian de prestația opoziției liberale, în acest moment. Combate astfel, cu adresă directă, părerea comodă că „vinovați” sunt numai cei care câștigă prea bine alegerile, că ar face-o prin tot felul de metode neoneste. Cu alte cuvinte, social-democrații trebuie demonizați, opoziția liberală se poate complace într-o „poziţie de inferioritate”, în „declaraţii ţanţoşe”, „provocări” belicoase (şi fără rezultat)”, în practica unui „«optimism» de paradă, fără acoperire”. Liberalilor, arată Pleșu, le lipsește conștiința că sunt moștenitorii unui mare partid politic și reprezentanții unei importante familii politice. Le lipsesc liderii prestigioși și carismatici. „Să nu mi se răspundă că «nici ăilalţi nu sunt mai breji». Pe mine nu mă interesează <ăilalţi>. Mă interesează cei pe care mi-ar plăcea să-i numesc «ai mei». Aşa că, domnilor liberali, faceţi ceva! (...) Ajutaţi-mă să vă votez!”
Analiza lui Cristian Câmpeanu din România liberă se ocupă de asemenea de degradarea partidelor politice din România. Cu reținerea Olguței Vasilescu (primarul Craiovei), aproape toate marile orașe ale țării se află în situația de a nu avea primari în funcție pentru că aceștia sunt arestați, puși sub control judiciar, trimiși în judecată sau condamnați pentru infracțiuni de corupție ori, în cel mai bun caz (...), incompatibilitate”, scrie Câmpeanu. Această situație va avea trei rezultate nocive: abandonarea exercițiului democratic (mulți alegători nu vor mai veni la vot), un fel de acomodare cu răul (cei care vin vor vota în funcție de „cine dă mai mult”) și, mai grav, „revolta împotriva democrației ca atare și recursul la soluții populist-autoritare”. „Cu o clasă politică decredibilizată, o societate civilă slabă și o presă decredibilizată (...), toate redutele democratice sunt slăbite și incapabile să stăvilească asaltul populist. Deși valul care se ridică în Europa și America nu a ajuns încă în România, într-un final va ajunge și la noi și ne va prinde slăbiți și nepregătiți să-i facem față”, este profeția jurnalistului, care și-a intitulat comentariul În așteptarea viitorului dictator.
