Doi comentatori revin astăzi la datele unui recent sondaj de opinie din România, cu constatarea că pierderea de popularitate a președintelui Klaus Iohannis se repercutează în multe direcții pe scena politică. Dan Tapalagă vorbește în articolul de pe site-ul Hotnews.ro despre o „țară fără cap”.
Președintele român excelează prin non-implicare, iar echipa lui de consilieri e croită pe același principiu greșit. Iohannis, spune Tapalagă, „a fost votat să-și exercite funcția în interes public, nu să fugă de orice responsabilitate în speranta conservării mandatului. Publicul îl sancționeaza azi (...) pentru derobarea de puterea cu care a fost învestit, nu pentru că o exercită abuziv”. La pachet cu această defecțiune decontează, în opinia acestui comentator, și guvernul tehnocrat de la București. Dacă premierul se mișcă mult mai bine decât președintele la nivel instituțional și politic, mai mulți dintre miniștrii săi au deja la activ destule gafe, care dau oarecare temei zvonurilor de remaniere. „Dacă Dacian Cioloș rămâne prizonierul partidelor și al ideii că în mod fatal nu va putea face mare lucru atunci și încrederea în mitul tehnocratului se va spulbera. Partidele nu doresc ca Guvernul Cioloș să performeze pentru a demonstra că nu se poate fără ele. Fac totul să-l saboteze”.
În revista 22, Andreea Pora argumentează ideea că președintele Klaus Iohannis și Partidul Național Liberal se prăbușesc „de mână” în încrederea alegătorilor, cu toate că fiecare încearcă să scape de celălalt, considerându-l un handicap. Ce-ar fi trebuit să facă președintele? Pora spune că ar fi trebuit măcar să formuleze această frază: „Partidele au obligația de a nu propune niciun candidat la alegerile locale care să aibă probleme cu justiția, care să fie acuzat de corupție. Doar în aceste condiții putem vorbi de începutul reformei clasei politice, altfel ea rămâne simplă demagogie, politicianism ieftin”. Nu a făcut-o. Ce-ar trebui să facă liberalii? Să iasă din ipocrizia de a da mereu vina pe ”elite”, care nu li se alătură.
S-au înmulțit articolele de delimitare față de textul publicat săptămâna trecută de Mircea Toma, împotriva scriitorilor Ana Blandiana și Gabriel Liiceanu. Aceștia au fost acuzați de idei pro-legionare. În revista 22, Alexandru Gussi definește atacul drept „suprarealist” și e uimit de reacția publică palidă. Nu doar la cele scrise de Mircea Toma, ci și la alte anomalii, cum este reintroducerea în spațiul public, prin televiziune, a unor personaje dubioase. Unul ar fi Marian Munteanu, altul, Pavel Coruț, fost „ofițer de informații” înainte de '89 (adică, traduce Alexandru Gussi, „securist”) și autor al unui mare număr de volume abracadabrante de tip protocronist, despre cum este România, prin civilizația geto-dacă, buricul pământului.
Tot în revista 22, Cristian Câmpeanu demontează articolul lui Mircea Toma cu argumente nu atât morale, cât logice. Nu există absolut niciun argument, nici formulat, nici formulabil, în favoarea ideii că Blandiana și Liiceanu ar avea simpatii pro-legionare. Pozițiile lor, arată Câmpeanu, sunt ale unor intelectuali de nuanță liberal-conservatoare. Nu toată lumea a glisat la stânga în ultimii ani.
