Pentru mulți est-europeni, pledoariile care pariază că poporul se va revolta împotriva hoțiilor dezvăluite de Dosarul Panama sună ridicol. Nu pentru că delapidările n-ar fi reale ci tocmai pentru că delapidările sînt reale, de înțeles și de continuat. O vorbă care umblă slobodă prin România la capătul cîtorva secole de abuzuri din fonduri publice zice așa: Să fure, domnule, dar să ne dea și nouă! În traducere de specialitate, această vorbă venită de la oameni de rînd spune cîteva lucruri care scapă comentatorilor din afară. Mai întîi, că problema sancțiunii nu se pune și nu se pune pentru că oamenii știu, resemnați sau nu, că delincvența stăpînirii nu e un accident, nu e un jaf de bancă neașteptat ci un dat, o formă de viață și guvernare cu vechime și rosturi adînci. Apoi, aceeași cugetare mai spune că omul de rînd, așezat măcar 10 minute în fruntea bucatelor, va face exact același lucru, cu promisiunea că va fi ceva mai generos cu prostimea. Majoritatea socială din Rusia sau Moldova sau România nu e propriu zis revoltată. E, în secret, nemulțumită de lipsa de acces la cutia cu bani publici. Și asta pentru că societățile de care vorbim trăiesc înăuntrul și nu în afara unei orînduiri pe care nu are cine să o clatine dinăuntru și s-o cumințească din afară. Monopolul revoltei aparține unor elite civice minuscule din interiorul țării și unor elite mult mai numeroase din afara țării. Atîta doar că revolta din afară merge înainte neștiind sau prefăcîndu-se că nu știe de unde vine și din ce crește necazul. Contestația politică propriu zisă a regimurilor delincvente din est nu există decît în discursuri. Situația e convenabilă. Ea dă aripi presei și militanților civici care își justifică astfel rostul, cîștigă credit public și, în mod paradoxal, cultivă resentimente spumoase. Destui vest și est-europeni ajung să vadă în orice capitalist un criminal și să spere că ziua răfuielii nu e departe. În acest timp, lumea oficială continuă să lucreze politic și economic bine merci cu regimul Putin. Rezultatul e simplu: regimul Putin are presă proastă, dar se simte foarte bine pentru că nimeni nu discută ce contează cu adevărat. Aceeași situație se aplică și altor nume din Dosarului Panama. În cazul liderilor asiatici și africani, de pildă, problema nu e suma ci eșecul unor sistemelor politice naționale care au continuat să fie subvenționate, de Occident, cu ajutoare financiare uriașe, în ciuda oricărei evidențe. Deturnarea sistematică a unor sume enorme sosite pe rețele de finanțare nu putea fi o supriză.
Dosarul Panama va creea vîlvă și nu va schimba practicile pe care le denunță. Liderii de regimuri autoritare vor fura nu pentru a scandaliza militanții civici ci pentru că regimurile autoritare presupun furtul. Demnitarii occidentali vor căuta să își trimită banii în paradisuri fiscale, cu impozite zero sau infime, pentru că e legal și, deși nu e foarte moral, oricine încearcă să plătească impozite mai mici.
Dacă Dosarul Panama va avea un rezultat, atunci e vorba de adîncirea rupturii între elite și omul de rînd. Alt efect va fi, poate, consolidarea conspiraționismului de mase. Cu alte cuvinte, credința după care lumea e condusă de un cerc ascuns de inițiați.În sfîrșit, autoritățile fiscale vor avea prilejul de a înăspri și complica o legislație și așa acerbă și ultrabirocratică. Dosarul Panama e enorm. Consecințele sînt mult mai modeste.