Linkuri accesibilitate

Dodon este adversar al integrării europene a Basarabiei şi partizan al reapropierii de Moscova (R. Voncu/Adevărul)


PNL a crezut că poate bloca un culoar pe care avea șanse bune să avanseze Traian Băsescu (Andi Lăzescu/22).

În Basarabia s-a cedat adesea, în ultimul timp,confuziei între vot şi democraţie, scrie Răzvan Voncu într-un articol publicat în secțiunea de bloguri a ziarului „Adevărul”. Când democrația este redusă doar la actul votului, se ajunge la graba de a face alegeri anticipate ori de câte ori sondajele de opinie indică pierderea majorității parlamentare, sau când guvernul este contestat în stradă. În Republica Moldova, acest mod de a gândi politica ar fi dus la un veritabil tangaj între direcții cu sens opus, și, implicit la răspunsul pe care l-a dat recent Curtea Constituțională reinstituind alegerea directă a șefului statului. Curtea a dorit să calmeze anumite tensiuni. Numai că, pe termen scurt, rezultatul socialistul Igor Dodon favorit al prezidențialelor programate la sfârșit de octombrie. Răzvan Voncu crede că, dacă va fi ales, situaţia de la Chişinău, în loc să se clarifice, se va complica. Dodon este adversar al integrării europene a Basarabiei şi partizan al reapropierii de Moscova, ceea ce ”va pune în dificultate majoritatea parlamentară, fragilă, deşi perfect legitimă. Fie că va reuşi să răstoarne guvernul, fie că îl va bloca, Dodon, ca preşedinte, va acţiona pentru a maximiza şansele socialiştilor săi la următoarele alegeri. Şi pentru a grăbi calendarul electoral, împingând spre anticipate”.

Analiștii au remarcat că președintele României Klaus Iohannis s-a delimitat totuși destul de repede de desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al liberalilor la primăria generală a capitalei. A făcut-o, deși e clar că își dăduse inițial acordul pentru această nominalizare, scrie Alexandru Lăzescu pe site-ul revistei 22. Analistul politic își pune întrebarea de ce aveau totuși nevoie liberalii de un asemenea personaj controversat. El creditează un gen de calcul pe care l-ar fi agreat, înprincipiu, și șeful statului: Partidul Național Liberal a crezut că poate bloca un culoar pe care avea șanse bune să avanseze Traian Băsescu cu Partidul Mișcarea Populară. Fostul președinte are suficientă experiență politică ca să fi sesizat la timp vidul politic creat prin dispariția unor lideri cu tentă naționalistă precum Corneliu Vadim Tudor sau Dan Diaconescu. Și-a ajustat discursul politic cu anuanțele adecvate, ca să capteze acest electorat și a devenit un adversar de temut păentru partidele mari. Numai că, adaugă Lăzescu, Băsescu va ști întotdeauna unde să se oprească, în timp ce cu Marian Munteanu lucrurile stau complet diferit. Băsescu poate fi orice, dar nu pro-moscovit, în timp ce Marian Munteanu și cercurile care îl susțin sunt mai degrabă compatibili cu „simpatii sau aranjamente pro-moscovite”.

Menținut în cursă, „Marian Munteanu va câştiga, din nefericire, capital politic şi de imagine indiferent de rezultatul din alegerile locale. Dacă va ajunge Primar general se va prezenta ca personajul (mesianic) menit să aducă schimbarea clasei politice, iar dacă o să piardă, o să arunce eşecul pe seama unei conspiraţii a politicienilor corupţi din PNL şi de aiurea. În ambele situaţii, în jurul lui se vor cataliza reprezentanţii unor curente politice extremiste, naţionaliste şi antieuropene”. Este opinia jurnalistului Daniel Gorgonaru, care scrie de asemenea pe blogurile Adevărul.

XS
SM
MD
LG