Linkuri accesibilitate

Va fi sau nu Vlad Filat eliberat „pe garanție”?


Vlad Filat în Parlament, 15 octombrie 2015
Vlad Filat în Parlament, 15 octombrie 2015

Colegii de partid ai fostului premier spun că instanța nu mai are motive pentru a-l ține pe inculpat în penitenciar…

La Judecătoria Buiucani din capitală a avut loc marți o nouă ședință de judecată în procesul de corupție al lui Vlad Filat. Printre altele, corespondenții de presă au relatat despre o încercare repetată a colegilor lui de partid, liberal-democrați, de a obține eliberarea fostului premier „pe garanție” – un demers sprijinit de data aceasta și de apeluri ale unor oameni de artă și deputați din fostul parlament.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00
Link direct

Colegii de partid ai fostului premier Vlad Filat , printre care și deputatul Tudor Deliu, spun că instanța nu mai are motive pentru a-l ține pe inculpat în penitenciar, acesta urmând să fie cercetat în stare de arest la domiciliu. Decizia judecătorilor urmează să fie anunțată însă în ședința de joi.

Tudor Deliu: „Cu părere de rău, cererile nu au fost examinate. Mi s-a spus că au nevoie de timp pentru a le studia până la următoarea ședință de judecată. Pe noi ne duce la gândul că totuși este o tergiversare a procesului și încă o dată ne convingem că este un proces politic pentru că din 15 octombrie și până acuma s-a scurt o droaie de timp și cred că nu au probele necesare pentru a putea să anunțe o sentință. [...] Eu cred că lucrurile iau o altă amploare și în timpul apropiat vom vedea că masele din Republica Moldova se trezesc. [...] Sunt persoane care au recunoscut că au furat milioane de dolari și ei acuma se află la libertate și vin cu bodyguarzi în instanța de judecată.”

O asemenea cerere de garanție a mai fost depusă în luna martie, când deputații PLDM au venit în instanță cu aceeași solicitare, dar respinsă atunci de judecători. Nadejda Hriptievschi, directorul de programe al Centrului de Resurse Juridice din Moldova explică, din punct de vedere legal, care sunt șansele ca cererea de garanție, depusă în mod repetat, să fie acceptată după ce a fost respinsă la prima tentativă.

Nadejda Hriptievschi: „Din punct de vedere juridic nu există nici un impediment. La fiecare prelungire a mandatului de arest, trebuie să fie examinat de judecător să vadă dacă mai sunt motive ca să-l țină în arest preventiv, și din contra, procurorul trebuie să aducă argumente noi care dovedesc că inclupatul trebuie să stea închis, sau că se mențin circumstanțele... adică nu este o prelungire automată. De aceea, de fiecare dată este justificat să se depună o cerere pentru înlocuirea măsurii preventive a arestului.”

Tot în cadrul ședinței de astăzi, avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa a solicitat ca ședințele de judecată să fie publice, iar fostului premieri să i se permită să vorbească cu presa.

Igor Popa: „Nu există temeiuri ca ședințele să fie închise, deoarece toți martorii acuzării au fost deja audiați, procurorii și-au prezentat toată lista de probe și e corpuri delicte, respectiv nu există temei ca aceste ședințe să fie în continuare închise. [...] Se speculează foarte mult în presă cu anumite informații care sunt neveridice și Vlad Filat este în drept să facă replică la orice informație care-l vizează. Această cerere privind comunicarea cu presa a fost respinsă de instanța de judecată.”

Întrebat de jurnaliști dacă există o decizie care i-ar interzice lui Vlad Filat să vorbească cu presa, avocatul Igor Popa a răspuns că nu există nici un document în acest sens, singura piedică ar fi gardienii care-l însoțesc pe Vlad Filat și procurorul, fără a oferi însă detalii.

De cealaltă parte, procurorul Adriana Bețișor a solicitat instanței prelungirea măsurii de arest cu încă 30 de zile.

Pentru următoarele ședințe, urmează a fi audiați și cei 14 martori din partea apărării din cei peste 30, propuși inițial de avocat.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG