Campania electorală pentru alegerile locale va începe peste puțină vreme, dar putem face încă de pe acum o serie de constatări deloc îmbucurătoare. Vedem, mai întâi, că politicienii par să nu fi învățat nimic din tragedia de la clubul Colectiv și din manifestațiile care au avut loc după aceea.
Simptomatică este, în acest sens, obstinația cu care fostul primar al sectorului IV, Cristian Popescu Piedone, vrea să-și impună candidatura pentru un nou mandat. Deocamdată, tribunalul i-a invalidat candidatura, dar fostul primar a declarat că va persevera, sfidând astfel normele elementare ale bunului simț. Nu e un caz izolat. Și alți foști primari, care au suferit în trecut condamnări sau care se află astăzi în vizorul justiției, și-au manifestat intenția de a candida, bazându-se, spun ei, pe sprijinul cetățenilor. Ceea ce reflectă o tristă realitate. Sondajele arată că politicienii compromiși în afaceri necinstite continuă să aibă o cotă înaltă de încredere. E unul din paradoxurile triste ale vieții publice din România.
Mari semne de întrebare ridică, apoi, capacitatea partidelor de a-și selecta candidații. E de neînțeles cum conducerea Partidului Național-Liberal, optând pentru candidatura lui Marian Munteanu la primăria Bucureștilor și prezentându-l drept un simbol al societatii civile, pare să fi ignorat luările de poziție naționaliste, de inspirație legionară, ale fostului lider al Pieței Universitații din mai 1990. Declarațiile și faptele lui Marian Munteanu sunt de notorietate și totuși ele nu ajunseseră, s-ar zice, la urechile conducătorilor liberali. Partidul a comis o greșeală care, chiar dacă se renunță la candidatura lui Marian Munteanu, va fi plătită scump.
În fine, semnalele care vin aproape în fiecare zi de la Direcția Națională Anticorupție arată cât de nepermis de strânse sunt legăturile dintre lumea afacerilor și lumea politică. E șocant să constați că atât actualul președinte, Klaus Iohannis, cât și un fost președinte, Traian Băsescu, sunt implicați în niște dubioase tranzacții imobiliare.
Lista e lungă a oamenilor de afaceri care au intrat în politică și s-au dedat, în continuare, unor practici ilegale, sau a politicienilor care au înțeles să se căpătuiască luând comisioane substanțiale. În joc intră și mass-media, ca în cazul celor două televiziuni care urmau să fie plătite ca să asigure promovarea unui candidat. În aceste condiții, mai e oare loc pentru o competiție corectă, în care candidații să vină cu programe coerente și cu propuneri concrete ? Sunt tentat să reamintesc, în loc de răspuns, o celebră anecdotă cu discuția dintre un pesimist și un optimist: pesimistul exclamă: „Nu se poate mai rău !”, la care optimistul răspunde: „Ba se poate, ba se poate !...”.
