Duminică, 24 aprilie, întors de la protestul din Chișinău, am văzut seara, postate pe o rețea de socializare, câteva secvențe video de la primele manifestații anticomuniste din Moldova, filmate în februarie 1989 de regretatul regizor Victor Bucătaru chiar pe bulevardul Ștefan cel Mare din capitală (pe atunci Lenin). Și privindu-le, am putut face niște comparații revelatoare. Chiar dacă, spre deosebire de miliţienii sovietici, azi trupele Ministerului de Interne poartă uniforme croite după model european şi comunică în limba română, există o afinitate izbitoare între evenimentele din zorii perestroikăi și manifestațiile antiguvernamentale din 2016, și anume: sloganele protestatarilor.
Ce tragică ironie ca după 25 de ani de la proclamarea independenței în Moldova să răsune aceleași revendicări: „Unire, moldoveni!” și „Jos mafia!” Și într-adevăr, Mafia – adică întrepătrunderea structurilor criminale cu instituțiile statului – este perenă, se reinventează în orice anotimp politic, sub orice guvernare, pe când solidarizarea moldovenilor în numele unui scop nobil nu se mai întâmplă, cum nu a mai avut loc nici reunirea cu țara de care am fost separați brutal în iunie 1940, în pofida speranțelor pe care unii şi le-au făcut după destrămarea URSS. De parcă, am sta, noi, moldovenii, țintuiți pe scaune într-un local părăsit, și am privi același film în reluare al agitației noastre sterile și dispersate, doar pentru că proiecționistul, cel care a pus filmul, a uitat să schimbe bobinele, să ne plaseze într-o altă realitate.
Mai mulți comentatori au remarcat pe bună dreptate că protestul din 24 aprilie, organizat de Platforma „DA”, la care au participat și alte forțe din opoziția proeuropeană, a developat starea de captivitate profundă a statului moldovean, dimensiunea controlului pe care îl exercită actuala putere împotriva tuturor normelor democratice.
Marea noutate din întreaga istorie a protestelor din Moldova este că pe 24 aprilie, la ordinul cuiva, a fost blocat întreg transportul public pentru a se împiedica deplasarea oamenilor din provincie spre Chișinău. O sfidare de asemenea proporții nu am avut nici pe timpul guvernării generalului Voronin! Vă puteți imagina autoritățile din orice țară europeană ordonând firmelor de transport să sisteze cursele spre capitală pentru a nu le permite, bunăoară, fermierilor să se revolte împotriva politicilor guvernamentale? În Moldova se poate. Uluitoare însă este docilitatea, lașitatea șefilor de la firmele de transport față de această dispoziție ilegală care a paralizat întreaga țară. Presa a adus numeroase dovezi, reportaje din teritoriu cu pasageri indignați, așteptând zadarnic în stații, și cu șoferi care se dezvinovățeau, spunând că au fost amenințați că își vor pierde slujba dacă vor ieși cu mașinile duminică pe rută. Iată, deși construim de zor capitalismul și vrem în 2019 să depunem cerere de aderare la Uniunea Europeană, cum a declarat președintele formal al PD, Marian Lupu, am înjghebat între timp un foarte eficient sistem centralizat de comandă, pe care l-ar invidia până și Leonid Brejnev.
Cine va plăti, cine va recupera pierderile morale și materiale suportate de cetățeni, de transportatorii care au rămas cu mașinile în parcările de la periferiile orașului? E o ironie a sorții că în timp ce Uniunea Europeană le-a oferit moldovenilor dreptul la liberă circulație în spațiul european, autoritățile de acasă le interzic acestora să circule în propria țară, doar pentru că nu vor să le audă revendicările legitime.
Ministrul de Interne, dl Jizdan, i-a avertizat pe organizatorii mitingului din 24 aprilie că vor trebui să-și asume responsabilitatea pentru eventualele acte de violență de pe durata manifestației. Dar cum rămâne cu responsabilitatea celor care au încălcat legea, obstaculând din motive politice deplasarea cetățenilor? Nu se va autosesiza niciun procuror din Republica Moldova, urmând exemplul justiției din țările europene sau al colegilor de la București, unde chiar Liviu Dragnea, președintele PSD – cel mai mare partid din România – a fost condamnat zilele acestea printr-o sentință definitivă pentru fraudarea referendumului de demitere a președintelui Băsescu din vara anului 2012, când a încercat să obțină prin metode ilegale un cvorum de participare a cetățenilor la vot? Puterea de la Chișinău a făcut exact invers: a încercat să obțină ilegal un „cvorum de ne-participare” a moldovenilor la protest.
Orice cetăţean, indiferent de statutul său, trebuie protejat de furia unor oameni dezlănțuiți şi nu trebuie să fie admise apeluri la răzbunare, însă dislocarea forțelor de ordine la domiciliul și la sediile firmelor oligarhului Vladimir Plahotniuc a fost prea bătătoare la ochi. Așa cum s-a observat – o concentrare polițienească mai mare decât la clădirile guvernului și ale parlamentului. E o nouă imagine, stranie, a Moldovei de azi, când o persoană particulară, fără nicio funcție în stat, este păzită ca o piesă de patrimoniu național. Această stranietate devine explicabilă doar dacă este luată în serios afirmația că magnatul Plahotniuc controlează totul în Moldova: puterea executivă, justiția și procuratura. După mai mulți ani, poliția a folosit gaze lacrimogene („paralizante” au spus unii) împotriva manifestanților. Liderii Platformei „DA” susțin că cei care au aruncat cu pietre în polițiști au fost niște provocatori infiltrați, pe când funcționarii de la Interne îi acuză pe organizatorii protestului că au scăpat situația de sub control.
Lucrurile trebuie clarificate. La fel de necesar este ca organele statului să ne spună și cine sunt sutele de tineri îmbrăcați în treninguri care păzeau sediile lui Plahotniuc în spatele masivului dispozitiv de carabinieri? Mulți analiști au făcut trimitere la celebrii „titușki” – diversioniști de meserie, chemați să provoace dezordine și răfuieli la adresa adversarilor puterii. I-am văzut operând în 7 aprilie 2009 la Chișinău. Aceleași detașamente de bătăuși sunt folosite în Rusia ca tactică de luptă împotriva opoziției, și tot indivizii în treninguri („turiștii sovietici”, cum li se mai spune în România) au fost mobilizați la Kiev de Ianukovici pentru reprimarea Euromaidanului. E o realitate ce trebuie descifrată în toată gravitatea ei, întrucât protestele din 24 aprilie au arătat că anumite partide și persoane particulare din Moldova ar dispune de forțe paramilitare ce pot fi oricând activate împotriva oponenților politici și a populației civile.
Impresia generală, dincolo de faptul că opoziția extraparlamentară e încă fragilă, iar partidele pro-ruse „anti-Plahotniuc” s-au retras în mod suspect de la proteste, este că puterea actuală, încropită prin fraudă și șantaj, înțelege să guverneze tot mai autoritar, încălcând drepturile constituționale ale cetățenilor. Și acest demers abuziv este susținut de o campanie de manipulare și dezinformare din partea unei prese aservite politic, controlate de oligarh. Dacă mai punem la socoteală și faptul că propaganda antioccidentală a televiziunilor rusești continuă nestingherit în casele basarabenilor, nu e de mirare că sondajele din ultimii ani din Moldova atestă o scădere constantă a opţiunilor pentru Uniunea Europeană.
Un lucru e cert: la viitoarele alegeri prezidențiale sau poate și la cele anticipate sloganul principal va fi din nou: „Jos mafia!” Rămânem țintuiți în același local prăfuit, în care proiecționistul a uitat de-un sfert de secol să schimbe filmul.
