De ce religia și instituția bisericii sunt două lucruri diferite?

Ținând cont de faptul că majoritatea cetățenilor din Republica Moldova sunt declarați ortodocși, ei au un nivel foarte ridicat de religiozitate. Și acest lucru rămâne constant, conform cercetărilor sociologice. Însă modul în care se exprimă opinia față de instituția bisericii depinde de evenimentele sociale care au loc în societate. Cu alte cuvinte, un eveniment sau un slujitor, care pune biserica în lumină proastă, modifică doar părerea oamenilor față de instituție, nu și față de credință.

De ce religia și instituția bisericii sunt două lucruri diferite? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.

Deși merg mai rar la biserică, moldovenii rămân cu Dumnezeu, așa-zisele păcate ale bisericii în fața credincioșilor sunt explicate de unii locuitori din satul Rădenii Vechi, raionul Ungheni.

– „Mă scol dimineaţa şi îmi fac semnul crucii la răsăritul soarelui. Doamne, îți mulţumesc că am ajuns şi am văzut lumina zilei şi azi. Eu nu prea mă duc la biserică, că biserica e goală, nu prea se duce lumea.”

Europa Liberă: Credinţă în Dumnezeu este şi în locaşul sfânt nu ajunge enoriaşul?

– „Omul crede în Cel de Sus, s-au compromis prea mulţi preoţi. Poate să fie mai credincios acela care nu se duce.”

– „Eu de credinţa lui Dumnezeu nu mă las și nu o uit niciodată în viaţă. Să îţi faci credinţa ta acasă, pune-te în genunchi şi roagă-te, că Domnul te vede. Eu nu îmi fac cruce o dată să nu mă rog lui Dumnezeu pentru toată lumea şi pentru mine. Care crede în Dumnezeu, Dumnezeu îl ajută.”

Europa Liberă: Lumea merge la biserică, crede în Dumnezeu sau s-a mai îndepărtat?

​– „Oleacă se mai scârbesc. Dacă nu ai vreo 50-60 de lei, uşor aşa, să pomeneşti în pomelnic, să cumperi o lumânare, nu ai la ce te duce la biserică. E scump.”

– „Eu am fost în Grecia. Te duci, nu-ţi cere nimeni nimic. Te duci, pui o lumânare, cât te lasă inima, o aprinzi acolo, ţi-ai făcut sfânta cruce şi ieşi.”

– „Omul creştin cu curiozitate, cu mândrie se ducea la sfânta biserică. Dar azi când te uiţi la buzunar, să mă duc, acolo trebuie să dau atâta, acolo atâta, Doamne, iartă-mă, că am fost la biserică, te duci mai rar. Şi lumea e disperată.”

Europa Liberă: Cât de mult contează ca slujitorul bisericii să fie model?

– „Foarte mult contează.”

Europa Liberă: Ce exemplu trebuie de luat de la preot?

– „Să ne ducem la biserică, să ascultăm de Dumnezeu, să facem rânduielile. Eu ştiu aşa de la părinţii mei, să nu uit de cei care s-au petrecut. Dar ca să le porţi de grijă la toate acestea, e taxă. Şi apoi mai fac câteodată, Doamne, iartă-mă, dau la cel de pe drum, în numele Domnului, că sunt păcătoasă.”

– „Taxele mari, pe care le pune biserica, îndepărtează lumea şi mai ales tineretul.”

– „Credinţa e puternică, dar sunt multe contra credinţei noastre. S-au născut cu un Dumnezeu, dar azi au şapte – şi baptişti, şi evanghelişti. Creadă în care or crede, Doamne, iartă-mă, dar numai să fie oameni buni la suflet, să fie oameni cuminţi. Să nu fie de acei care au venit pe la noi, chiteau un om care nu are copii, e gospodăros, are căsuţă bunişoară: „Hai dă-te în secta noastră’.”

​– „Sunt o mulţime de secte care printr-un management corect atrag tineretul la biserică. Pastorii iehovişti, baptişti au mai mult timp să vorbească cu tineretul, să-l atragă de partea lor. Dar la noi, ca să vorbeşti cu preotul, ca psihologului, trebuie să-i plăteşti. Şi lumea, mai ales tinerii, nu prea au bani şi de aceasta tot mai mult se îndepărtează de biserică.”

Europa Liberă: Şi totuşi pe parcursul timpului preoţii au avut o autoritate mare, mergea lumea chiar ca la Dumnezeu la faţa bisericească să se spovedească, să-şi spună necazul. Astăzi au mai pierdut aceste feţe bisericeşti din credibilitate. De ce?

– „Unu, s-au scindat bisericile, patriarhia Moscovei cu patriarhia Bucureştiului. Doi, a apărut altă generaţie de preoţi, care nu mai sunt preoţi duhovnici, ei sunt preoţi businessmeni. Preotul este mai mult un profitor al păcatului.”

– „De ce? Numai Dumnezeu are dreptul. Noi nu avem dreptul să-i judecăm.”

– „Pe părinte să-l judeci ai păcat, că pe dânsul are cine îl judeca, nu noi.”

Europa Liberă: Dar este o diferenţă între felul cum slujea biserica cu mulţi ani în urmă şi cum slujeşte azi?

– „E mare.”

– „Nu mă consider mare credincioasă, dar tot cât trăieşti, trebuie să crezi în ceva şi în ceva bun. Eu religia niciodată nu am considerat că te învaţă de rău. Dacă un om are frică de Dumnezeu, se gândeşte: „Să nu fac aceea că voi ajunge rău, mă va bate Dumnezeu”, depinde şi de educaţia de acasă, depinde din familie.”

Europa Liberă: Cei vârstnici îi învinuiesc pe cei tineri că păşesc prea rar pragul bisericii. E o scuză pentru voi, generaţia tânără, că nu ajungeţi în locaşul sfânt?

– „Acum caut unde să-mi găsesc biserica la care să mă pot duce, unde să găsesc o interacţiune cu preotul şi cu alţi enoriaşi de acolo. Şi preotul respectiv trebuie să fie un exemplu.”

Europa Liberă: Ce model de preot trebuie să existe în societatea moldavă, unde e mare sărăcia, unde e lumea rătăcită?

– „Cel puţin la biserica lui să fie un exemplu pentru enoriaşi, dar şi pentru alţi preoţi. Un preot, care să scoată orice gen de taxă şi să trăiască doar din banii care vor fi jertfiţi la biserică. Da, poate e riscant, poate nu îi vor veni bani, poate va întâmpina dificultăţi pe plan financiar, dar apoi se va trage lumea la el şi el chiar va câştiga încredere, în primul rând, şi se va descurca şi pe plan financiar.”

Europa Liberă: Cât de des s-ar gândi moldovenii că ar putea să ajungă în rai sau în iad?

​– „Eu, de exemplu, în fiecare zi mă gândesc unde am să ajung, în rai sau în iad. Când fac fapte rele şi am mustrări de conştiinţă, ştiu sigur că voi ajunge în iad. Dar când fac fapte bune şi mă mândresc că am făcut o faptă bună, nu i-am răspuns urât mamei ori nu m-am certat cu vecinul, ori nu am umblat cu bârfele şi sunt mândră de faptele mele, atunci sunt sigură că ajung în rai.”

Europa Liberă: La cele zece porunci vă gândiţi des?

– „Întotdeauna.”

– „Atunci când stau pe muchie de cuţit, este incorect ceea ce fac, dar trebuie să fac, că nu am altă ieşire din situaţie, atunci e cam greu.”

Europa Liberă: Biserica ortodoxă vine în ajutorul celor nevoiaşi?

– „Vine așa, câteodată, se gândesc, fac şi lucruri bune. Poate să îngroape pe cineva şi să nu-i ia bani dacă vede că e mai sărac. Se mai duc la grădiniţă şi fac milostenie, la orfelinate fac.”

– „Iisus Hristos, chiar şi când mergea, el nu mergea numai cu poveţe, el arăta oamenilor că trebuie să se împartă reciproc. De exemplu, istoria cu cinci pâini şi doi peştişori ne arată nu că poţi să hrăneşti o mulţime de oameni cu puţin, dar ideea e că fiecare are câte puţin şi din puţinul acela poate să se hrănească pe dânsul şi pe vecinul său. Şi dacă ne împărţim, noi toţi vom avea împreună.”

Europa Liberă: Cine are mai mare frică de Dumnezeu: omul simplu sau politicianul?

​– „Omul simplu. Politicianul... Acolo e mare făţărnicie. Mă uitam cum începuse domnul Voronin, a fost cel mai înflăcărat comunist şi el şi acum ţine încă. Lasă că a ajutat la Căpriana la restaurarea Mănăstirii, a făcut el câte ceva, poate şi să mai ierte din păcate, Dumnezeu ştie, dar când îl vezi că el intră în biserică şi îşi face cruce, se roagă şi spune de Dumnezeu, că se teme de Dumnezeu, dar de ce eşti comunist dar? Leapădă-te de comunismul acela, dacă crezi în Dumnezeu, că apoi lumea te va crede că, chiar crezi. Poate ceva a fost şi bun în ideologia aceasta comunistă, dar cel mai rău punct a fost că a distrus bisericile. Biserici văd că se deschid, se construiesc multe, dar puţină lume se duce la biserică.”

– „Dar oare ridicarea atâtor biserici ne-a făcut pe noi mai credincioşi? Dacă există goliciune şi mătrăgună în sufletul omului şi dacă preotul, de exemplu, nu lucrează cu negreaţa, cu goliciunea din sufletul omului, poţi să înalţi şi biserici de milioane că nu se face nimic.”

Europa Liberă: Întoarcerea cu faţa la credinţă prin ce s-ar manifesta?

– „Prin bunul comportament şi buna cuviinţă a preoţilor. Sunt preoţi buni, care atrag, care trăiesc numai cu sufletul, sunt preoţi duhovnici, care vor merge în pas cu timpul. La noi sunt foarte mulţi preoţi reacţionari. Nu ştiu de unde, de fiecare dată, născocesc alte tradiţii şi alte pomeniri, şi alte obiceiuri care nu au nimic cu biserica ortodoxă şi ele sunt mai mult un fel de tradiţii zoroastrice, primitive.”

*

În biserică, dacă vii ca la teatru, atunci te plictisești repede, dacă vii pentru relaxare, vezi că e destul de obositor, dacă vii pentru rezolvarea miraculoasă a tuturor problemelor, începi a descoperi altele, mult mai grave. Dacă vrei să ți se înmulțească dragostea, descoperi că nici nu o ai, dacă vii după sănătate trupească, descoperi că ești bolnav mai mult sufletește, sugerează protoiereul Octavian Moșin, preot și paroh al Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din cadrul Universității de Stat.

Octavian Moșin: „Dacă nu ai credinţă, nădejde şi dragoste, nu poţi avea nici bunătate, nici blândeţe, nici prietenie, nici cumpătare şi nici înţelepciune, în ultimă instanţă. A fi creştin nu este atât de simplu. Şi a crede în Dumnezeu este o povară bună, dar şi grea. Și nu fiecare este gata de a alege acest mod de viaţă cu şi pentru Dumnezeu.”

Europa Liberă: Şi atunci mulţi încearcă să-şi aducă scuzele proprii, nu mai merge atât de des la biserică, pentru că preotul nu ar fi un model pentru el, nu mai trece atât de des pragul locaşului sfânt, pentru că sunt taxe mari şi buzunarul nu-i permite să aducă jertfă atât cât i s-ar cere, aşa cum spun unii dintre enoriaşi. Ar fi aceste scuze de luat în calcul?

​Octavian Moșin: „A merge la biserică nu este asemenea cu a merge la teatru, a merge în alt public de care te plictiseşti, pentru că mergi o dată, te-a impresionat, e bine, frumos, ai simţit alinarea ş.a.m.d. Nu trebuie să mergi de dragul preotului, deşi este bine când eşti într-o legătură duhovnicească cu un preot care te îndrumă ca un medic. În acelaşi timp, biserica nu este un podium, nu este un loc pentru cei mai drepţi şi aleşi. Biserica trebuie asociată cu un spital şi cu o şcoală, unde ne lecuim sufletele şi unde învăţăm nişte lucruri. Biserica este deschisă pentru toată lumea. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că la biserică mergem de dragul lui Hristos, să ne apropiem de Hristos. Această apropiere e prin Sfintele Taine, pentru că în cadrul Liturghiei e această sublimă întâlnire a omului cu Dumnezeu. Și atunci spre aceasta trebuie să-i ducem pe oameni, nu de dragul cântării, nu de dragul confortului sau de dragul scoaterii unui stres. Noi mergem la biserică să ne plângem păcatele, să ne golim prin post trupeşte, pentru ca să ne umplem duhovniceşte de Hristos. Noi ne întâlnim faţă către faţă şi primim în noi pe Hristos. Or, câţi dintre cei care merg la biserică conştientizează acest lucru? Şi problema e şi în noi, slujitorii, că încă nu am crescut duhovniceşte, pentru că s-a rupt această legătură şi acest fundament în perioada sovietică, de aceea nu mai avem latura aceasta duhovnicească, latura de catehizare. Şi în acest sfert de veac noi am făcut multe, dar şi prea puţin, pentru că am moştenit, după perioada de restrişte doar 10% din ceea ce a avut biserica şi noi astăzi am rămas doar cu brandul – biserica ortodoxă din Moldova – şi atât, ne-am scufundat în ceamur, în construcţii, reparaţii ş.a.m.d. Și ne-a scăpat esenţa, ne-a scăpat sufletul omului.”

Europa Liberă: Chiar de la unii enoriaşi am aflat că ei ar dori mai mult să vadă slujitorii bisericilor ajutându-i pe cei nevoiaşi, această legătură ar întări şi mai mult credinţa că cei care slujesc bunului Dumnezeu se gândesc la cei năpăstuiţi de soartă – bătrâni, copii, persoane cu dizabilităţi. Sunt foarte multe categorii de oameni care au nevoie de ajutor, nu neapărat să stea cu mâna întinsă.

Octavian Moșin: „Aşa este. Avem o uşoară împrospătare duhovnicească la acest capitol, pentru că vin tineri slujitori care au acest set de valori şi principii, au această strategie, mă rog, în societate mai sunt stereotipuri pe care trebuie să le depăşim. În acelaşi timp, avem deja preoţi energici, care se implică pe

toate căile, dar şi direcţia mitropolitană în ultimii ani şi-a înviorat activitatea, încât deja avem slujitori în rândul deţinuţilor, în unităţi militare, în spitale, în instituţii de învăţământ. Aşa că este această deschidere. Am terminat, practic, perioada când construim şi reconstruim în masă. Și ne apucăm de suflete. Acum zece ani s-a construit o foarte frumoasă catedrală în oraşul Drochia, sunt de acolo. Și când s-a sfinţit catedrala, chiar l-am felicitat pe părinte, îi zic: „Părinte, gata, bucură-te, pentru că ai ridicat biserica, e pictată, e bine amenajată”. El zice: „Cred că nu am făcut nici 10%, pentru că acum urmează greul – să o umplu cu suflete”. Cea mai grea este lucrarea cu oamenii, cu sufletele oamenilor.”

Europa Liberă: Unii politicieni, unii intelectuali încearcă să ajute biserica, pentru că mulţi dintre ei ajung să fie ctitori de mănăstiri, de biserici. Dar sunt păreri care spun că politicienii şi intelectualii ar prefera, mai degrabă, să susţină biserica sub presiunea tradiţiei şi a majorităţii, chiar poate din frică. Să fie aşa?

Octavian Moșin: „A face ceva pentru biserică înseamnă a face ceva din dragoste pentru Dumnezeu. Deci, gândul nostru este ca să fim noi o jertfă bine plăcută Domnului, iar omul ajută cu ceea ce poate. Şi atunci nu înseamnă că, dacă cineva are posibilităţi financiare, el este mare ctitor şi binefăcător şi altul nu.”

Europa Liberă: Lui i se iartă păcatele?

​Octavian Moșin: „Păcatele se iartă doar prin lacrimi de pocăinţă. Cu aceasta se asociază la noi biserica – am mers şi am aprins o lumânare. Or, lumânarea nu se roagă pentru tine şi pentru ea, ci noi ar trebui să fim nişte lumânări. Şi atunci cultul nu este nimic altceva decât o manifestare a ceea ce credem, adică învăţătura sau dogma bisericii şi ceea ce e în sufletul nostru, morala noastră. Orice religie trebuie să aibă aceste trei componente: dogmă, morală şi cult. Dar un cult sănătos izvorât din ceva sincer şi curat, din ceea ce omul crede şi trăieşte, şi în care se încrede. E foarte greu să renunţi la ceea cu ce te-ai deprins, cu ceea ce nu te ajută să creşti, dar să fii într-un regres. Omul de astăzi este învăţat să se descurce în viaţa aceasta doar pe orizontală şi atunci credinţa şi biserica dintotdeauna a dat verticalitate vieţii. A omorî omul vechi din tine înseamnă a nu fi stăpânit de cele rele. Şi atunci postul se defineşte cam astfel, cum o spune şi Teodor Studitul, postul este renunţarea la orice lucru rău. Nu înseamnă că până la post toate sunt îngăduite şi în post toate sunt interzise. Viaţa ar trebui să fie un post continuu, iar postul cu adevărat ne ajută să ne deşertăm trupeşte, să ne purificăm trupeşte, pentru ca să ne umplem duhovniceşte. Şi atunci, dacă omului ceva îi iei, trebuie să-i dai altceva în schimb, pentru că devine şi mai rău decât a fost până la post. Aşa că am vrea la înviere să fim primeniţi, să fim luminaţi şi cumva mai buni.”

Europa Liberă: Părerea dumneavoastră, credeţi că a pătruns biserica în politică sau politicul în biserică?

Octavian Moșin: „Biserica este folosită de către politic.”

Europa Liberă: De ce se lasă folosită?

​Octavian Moșin: „Pentru că este instituţia care se bucură de atâta încredere, pentru că oamenii nu mai au nimic sfânt şi, pentru a-şi obţine un anumit scop, folosesc toate mijloacele posibile, pentru că lumea e săracă sau sărăcită duhovniceşte și se lasă influenţată şi pentru că suntem aşa cum suntem noi. Or, e un fenomen pe care nu-l agreăm şi încercăm să luptăm cu acest fenomen, să explicăm şi confraţilor noştri care cad pradă unor astfel de influenţe, să lăsăm cursul sau vectorul politic să-şi aibă drumul său, iar noi să mergem cu Dumnezeu şi să-i adunăm pe toţi împreună.”

Europa Liberă: Moldovenii sunt săraci cu duhul?

Octavian Moșin: „Este un principiu, cu cât omul adesea se îmbogăţeşte material, este într-un mare pericol să sărăcească duhovniceşte.”

Europa Liberă: Şi ce înseamnă această sărăcie duhovnicească?

Octavian Moșin: „Dar dacă căutăm la expresia din cele nouă fericiri, „Fericiţi cei săraci cu duhul”, e în alt sens. Nu e vorba de fericiţi cei proşti, pentru că Dumnezeu nu ne vrea proşti, ci fericiţi cei smeriţi. Şi atunci smerenia este mama tuturor virtuţilor şi care adesea lipseşte în special moldoveanului.”

*

Când se năștea, religia creștină aducea un nou mod de gândire: toleranța, înțelegerea, non-violența, dragostea față de aproape. Doctorul în teologie ortodoxă Romeo Cemîrtan vorbește despre felul în care vede el rolul bisericii în societate.

Romeo Cemîrtan: „Dacă vorbim de responsabilitate civică, sigur că se dorește ca biserica să fie mult mai implicată în educarea spiritului civic, în educarea simțului uman, în promovarea unor valori, nu numai morale, pentru că ele, într-un fel, rămân din domeniul teoriei. Și ar fi bine cred că să revenim la niște concepții și valori filocalice, ale Sfinților Părinți. Acum suntem într-o situație când materialismul și ideile unei democrații pur umane, unde nu este o bază sacramentală, deci, o bază de viziune teologică, ea îngreunează lupta aceasta cu problemele cotidiene. Și de multe ori maximilizează slăbiciunile umane și diminuează din reușitele lui. Ca în mass-media, mai puțin sunt mediatizate succesele și niște biruințe interioare ale omului și mai mult viciile, ele sunt vizibile.”

Europa Liberă: Cât de mult învață biserica enoriașii să prețuiască toleranța, libertatea, respectul față de cel care îl înconjoară?

Romeo Cemîrtan: „Aceasta începe, în primul rând, din familie. Dacă în familie noi avem aceste exemple, atunci avem un teren bun ca această sămânță să crească și să rodească. Biserica poate să modeleze, să îi dea o structură oarecare bazată deja pe principii creștine. Societatea de astăzi predispune pentru toleranță pentru că suntem deschiși lumii, nu ca înainte închiși, nu mai fierbem numai în sucul nostru.”

Europa Liberă: Dar auzim chiar din gura mai multor slujitori ai bisericilor că multe din cele care vin din Occident ar fi dăunătoare.

​Romeo Cemîrtan: „Sunt viziuni radicale, când se exagerează polarizarea între Occident și Orient, între creștinism și alte religii. Putem lua ca exemplu Imperiul Bizantin, este icoana unor relații unde coexistau destul de bine și armonios diferite religii. Ei au reușit să fie în relații foarte bune cu islamul, ceea ce astăzi vedem destul de dificil. Și Europa până acum a avut o experiență bună, dar elementele radicale care sunt un procent minim din societate întotdeauna, prin forța lor sau prin exagerarea lor, reușesc să facă o viziune că situația este mult mai complicată și mai periculoasă.”

Europa Liberă: Slujitori ai bisericilor consideră că acolo, în Occident, toți sunt homosexuali și trebuie să luptăm împotriva gaylor.

Romeo Cemîrtan: „Am citit o statistică, prin anii 2000, procentajul era în jur de 7-8% din populația Occidentului care ar fi avut aceste orientări netradiționale sexuale. Cel mai interesant lucru e că un studiu asemănător arăta că în Rusia prin 2010 cam același procentaj era. Pur și simplu, acolo aceasta se ascunde, iar în Occident e libertate de exprimare și de aceea este decalajul respectiv. Întotdeauna a existat acest procentaj de populație care nu corespunde unor viziuni generale umane, religioase ș.a.m.d. Erau diferite lupte, dar s-a demonstrat că nici aceste lupte nu ajută să fie exterminat fenomenul respectiv. Occidentul acum a luat altă cale, a libertății – omul alege singur, cum e și principiul evanghelic să fie ales grâul de neghină. Sigur că mult este de criticat în sistemul occidental, însă ce e pozitiv – dinamica. Ei sunt în căutare. Nu este ceva care s-a crispat și se ține în așa formă. Ei încearcă să găsească formule adecvate. Și un om care are viziuni mai fundamentale creștine tot poate să găsească un cerc de trăire, de prieteni în Occident și să creeze acea microclimă ortodoxă, orientală ș.a.”

Europa Liberă: Mergeți deseori în locașurile sfinte. Numărul lor creşte. Numărul celor care ajung în casa Domnului e în descreştere. Există o explicaţie?

Romeo Cemîrtan: „Există şi fenomenul celor care au plecat din ţară, care nu mai participă la aceste slujbe. Există fenomenul în care s-au răcit în credinţă oamenii. Pentru că a fost primul avânt până în 2000, când era credinţa mai vie, oamenii aveau speranţe că în ţară se schimbă, că între oameni se schimbă, la un viitor luminos. Acum, cu problemele de azi – sociale, economice, politice oamenii într-un fel se răcesc şi în credinţă.”

Europa Liberă: Şi se adună această experienţă a decepţiilor.

Romeo Cemîrtan: „Se adună, dar ea nu neapărat este negativă. Îl parafrazăm pe Sfântul Apostol Pavel, că în dureri şi în suferinţe ne întărim. Deci, tot ce nu ne omoară, ne foloseşte. Situaţia care este astăzi este creată de faptele noastre din trecut.”

Europa Liberă: Faptele sau păcatele?

​Romeo Cemîrtan: „Nu are importanţă cum le spunem. O faptă poate fi tratată şi ca o virtute, şi ca un păcat. Şi în cazul respectiv ceva trebuie să se schimbe, dar nu în societate. Noi aşteptăm, aceasta e o viziune cred că greşită, când aşteptăm în societate să se schimbe şi atunci vom trăi bine. Nu, schimbarea este din interior.”

Europa Liberă: Şi cum se face această schimbare din interior, dacă se insistă mult că mentalitatea rămâne a fi păguboasă, că omul nu prea are încredere în propriile forţe, nemaivorbind de încrederea pe care trebuie să o aibă în instituţiile statului?

Romeo Cemîrtan: „Aş face o paralelă cu sănătatea. Când eşti nici bolnav, nici sănătos tolerezi situaţia şi ţi se pare că e normal. Trebuie să se agraveze boala şi atunci omul conştientizează că nu este bine şi el îşi schimbă şi modul de viaţă, şi modul de mâncare, şi de gândire. Suntem în acutizarea bolii. Principalul să conştientizăm că suntem bolnavi şi să găsim remediul. Şi remediul este, în primul rând, în credinţă, în sfintele taine şi în dialogul permanent între oameni, nu în reproşuri reciproce, dar în dialog în care oamenii trebuie să găsească o cale comună. Pentru că nu poţi rezolva de unul singur o situaţie în ţară.”

Europa Liberă: Şi, în concluzie, dacă Moldova e un stat laic, de ce biserica vine în politică şi politica merge în biserică?

Romeo Cemîrtan: „Este o reminiscenţă încă de la imperiul ţarist, pe urmă din imperiul sovietic, unde statul a încercat să ne domine şi să ne conducă pe toate

căile posibile şi imposibile. Omul este aşa de informat încât deja nici prin biserică nu poate fi aşa de uşor de manipulat. Cei care anume caută adevăr, dreptate, corectitudine, ei o găsesc în biserică, dar o găsesc şi în surse mass-media care dau foarte multe puncte de vedere. Şi, prin binecuvântarea harului, ajung la nişte concluzii. Şi atunci dacă în biserică se încearcă să se manipuleze într-o direcţie sau alta – sau spre Occident, sau spre Orient – omul îşi dă seama care sunt plusurile, care sunt minusurile.”

Europa Liberă: Într-o societate liberă precum pretinde a fi cea din Republica Moldova, de ce lumea consideră că e tare rătăcită?

Romeo Cemîrtan: „Ea nu este liberă aşa cum o credem. Nouă ne-ar părea bine să fie aşa, dar până la libertate mai avem. Pentru că vindecarea este posibilă numai atunci când îţi pui diagnoză, când ştii care este boala, în ce ea constă. Şi la noi, la fel, încă nu s-a făcut o pocăinţă, încă nu şi-a dat seama ce rău s-a făcut înainte, câte biserici au fost distruse nu de Moscova, dar de oameni de aici, care au ascultat comanda de la Moscova, câte morminte au fost profanate. În orice religie, dar mai ales în cea creştină memoria strămoşilor, mormintele, nu degeaba avem şi Paştele Blajinilor, este un lucru sacru, care este strigător la cer, este păcat de moarte. Şi, în cazul respectiv, noi trebuie să depăşim şi să ispăşim acest păcat. După ce va fi această eliberare, această curăţire, oamenii în libertate ar putea să-şi dea seama care este drumul lor spre viitor, spre alte generaţii care să creeze ceva, nu să rămână în idei separatiste. Noi avem prea mult spirit local, ne localizăm în Republica Moldova şi încercăm din aceasta să facem şi o naţiune, şi o cultură, şi o ideologie, ceea ce este oricum greşit.”

*

Sociologul Ion Jigău, directorul executiv de la SBS-AXA este de părere că încrederea enoriașilor în biserică a rămas constantă, ceea ce s-a modificat fiind încrederea sau neîncrederea față de alte instituții ale statului.

​Ion Jigău: „Cetăţenii noştri nu mai au încredere în nicio instituţie a statului, adică în guvern, Parlament, Preşedinţie. Nu au încredere în justiţie, nu au încredere în sindicate, în partide politice. Din cauza că nu avem încredere în toate celelalte instituţii, noi totuşi trebuie să avem încredere în cineva. Pe deasupra, încrederea în biserică nu e atât în instituţia bisericii, cât în puterea divină. Aceasta e una dintre explicaţii. Moldovenii totuşi nu prea sunt credincioşi practicanţi. Eu cred în cercetările noastre, cam 5% sunt practicanţi, deci, 95% din populaţia noastră sunt creştini ortodocşi, 5% sunt celelalte confesiuni. Majoritatea absolută, covârşitoare, sunt creştinii ortodocşi, dar din ei numai 5% sunt practicanţi, un număr foarte mic. Restul, care se declară creştini ortodocşi, de fapt merg la biserică numai ca să facă unele obiceiuri – înmormântări, botezuri, cununii: poate, dar mă îndoiesc, de marile sărbători, de Paşti, de Crăciun. Aceştia nu sunt practicanţi, merg, foarte rar, poate o dată în an la biserică, poate şi mai rar.”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi că lumea nu merge atât de des la biserică?

Ion Jigău: „Intrăm pe un teren foarte-foarte complicat.”

Europa Liberă: A pătruns politicul în biserică sau biserica în politică şi lumea se distanţează?

Ion Jigău: „Istoria trebuie să o luăm de mai demult. Încă puterea sovietică i-a cam dezvăţat să meargă la biserică.”

Europa Liberă: I-a făcut ateişti pe mulţi.

Ion Jigău: „Da, i-a făcut ateişti, s-au închis bisericile. Era greu să obţii studii, fiindcă erau puţine instituţii unde putea un preot să obţină studiile necesare. Şi câte un pic, câte un pic, totuşi au trecut vreo 50 de ani de ateism ştiinţific, că de acum moldovenii noştri au rămas puţini practicanţi activi. Aceasta este una din explicaţii. Şi mai este una, în privinţa preoţilor, noi trebuie să luăm în vedere un fenomen care se numeşte „ascuns la vedere’.”

Europa Liberă: Ce ar însemna acest fenomen „ascuns la vedere”?

​Ion Jigău: „Sunt preoţi foarte buni, dar dacă un preot dintr-un sat face ceva improbabil oamenii îl iartă, oamenii nu văd lucrul acesta. Pe un cetăţean simplu, dacă face la fel îl văd şi îl vorbesc, pe preot nu-l vorbesc. Aceasta se numeşte „ascuns la vedere”. În plus, am putea vorbi despre mulţi factori, bineînţeles şi faptul că unii preoţi fac business.”

Europa Liberă: Da, din locaş sfânt în afacere de succes, biserici ortodoxe din Moldova au devenit adevărate surse de profit pentru feţele bisericeşti.

Ion Jigău: „Nu putem afirma pentru toţi. Şi aici este valabil fenomenul de care am vorbit un pic mai înainte – „ascuns la vedere”. Dacă un preot pune nişte preţuri mai mari, da, lumea poate se revoltă în privat.”

Europa Liberă: Dar lumea vede că preotul deţine o maşină de lux, o casă de milioane.

Ion Jigău: „Îl vede şi nu îl vede, e ascuns. Lucrurile aici sunt legate şi de faptul că la moldoveni nu se pune la îndoială ce spune preotul, noi nu suntem protestanţi, nu suntem catolici, unde credinţa are şi ceva raţional. La noi credinţa, în mare măsură, este iraţională. Adică cred că trebuie să cred, nu cred că raţiunea mea îmi spune că trebuie să cred.”

Europa Liberă: A pătruns politicul în biserică sau biserica în politică?

Ion Jigău: „Şi politicul. Fiindcă unii preoţi, unii clerici, ierarhi ai bisericii totuşi se implică în politică. Și o fac în defavoarea bisericii în general, în felul acesta îndepărtează pe o parte din oameni de la biserică. Fiindcă oamenii au diferite opinii, pot să nu le împărtăşească. Iată aici de acum dispare fenomenul „ascuns la vedere’.”

Europa Liberă: Am discutat cu oameni care spuneau că au renunţat să treacă pragul bisericii pentru că nu vor să se roage, de exemplu, pentru sănătatea patriarhului rus şi nu acceptă ca mitropolia să fie dependentă de patriarhia rusă, deşi canonic aceasta e legea bisericească.

​Ion Jigău: „Şi aici fenomenul este destul de complicat. În primul rând, Kiril este patriarh, da, credincioşii noştri nu pot nega acest lucru. Dar dacă îl comparăm pe Kiril cu regretatul Ioan Paul II, Papa de la Roma, dânsul era polonez, un patriot polonez, dar, în primul rând, el era Papă, după aceea el era patriot polonez. Kiril este, în primul rând, patriot al Rusiei şi abia după aceea patriarh. Şi în felul acesta, dacă judecăm mai departe, el nu este patriarhul nostru, fiindcă noi avem altă patrie. Aşa judecă oamenii despre care vorbiţi, ei îl acceptă ca patriarh, dar ar vrea să-l vadă ca patriarh, în primul rând, nu ca patriot al Rusiei. El trebuie să fie deasupra acestui simţământ.”

Europa Liberă: Există două mitropolii – mitropolia care se subordonează patriarhiei de la Moscova şi mitropolia Basarabiei, care se subordonează patriarhiei de la Bucureşti. Dacă Moldova ar avea o biserică autocefală, lucrurile ar arăta altfel?

Ion Jigău: „Nu chiar. Aici există o concurenţă între aceste mitropolii şi ea nu prea este sănătoasă. Oricum, biserica rusă şi-ar păstra influenţa aici din cauza că nu ar trece toate parohiile la acea mitropolie, la acea biserică.”

Europa Liberă: Dacă ar fi autocefală, nu ar trece?

Ion Jigău: „Nu, atunci s-ar scinda încă o dată. Fiindcă ruşii şi-ar păstra bisericile lor şi parohiile lor, au dreptul, şi atunci ar rămâne în supunerea bisericii ortodoxe ruse. Exemplul este în Ucraina, unde sunt vreo trei patriarhii. Românii din Bucovina sunt cu patriarhia rusă, pe când ucrainenii sunt cu patriarhia autocefală ucraineană şi s-au scindat.”

Europa Liberă: Dacă Dumnezeu este unul, de ce atâta scindare?

Ion Jigău: „Interesele oamenilor sunt diferite. Interesul joacă fesul. Noi, moldovenii, de fapt, nu prea ştim care este interesul nostru. Nu-l ştim nici în biserică cu mitropoliile, nu-l ştim nici în viaţa politică, nu-l ştim nici în viaţa socială de zi cu zi, nu-l ştim nici în business. Deci, noi nu prea conştientizăm raţional interesul nostru. Noi avem interesul nostru, suntem un neam aici lăsat de Dumnezeu, trebuie să ştim care este interesul nostru, să-l conştientizăm, să-l apărăm, să-l promovăm.”

Europa Liberă: Dacă bisericile ar face mai mult pentru cei nevoiaşi, pentru cei aflaţi în impas, ar recâştiga din încredere?

Ion Jigău: „Cu siguranţă. Problema este că mulţi dintre cetăţenii noştri cu adevărat au necesitatea sprijinului, sprijiniţi fie de stat, care nu prea îşi onorează obligaţiile ca stat, iar contribuabilii aduc un aport inclusiv la sprijinirea celor nevoiaşi, prin bugetul statului. Statul nostru nu prea are grijă de cei care au nevoie de sprijin. Da, există unele programe, de reducere a sărăciei, dar vedeţi că sărăcia nu prea a dispărut. Din contra, ea devine tot mai lucie.”

Europa Liberă: Şi cum s-ar putea implica biserica?

​Ion Jigău: „Rolul social al bisericii ar trebui să fie foarte mare, ea ar trebui să se uite la alte biserici, la alte confesiuni. Chiar să ne uităm în Moldova, sunt confesiuni neoprotestante, unde comunitatea înseamnă foarte mult, la ei, în comunitate lor, nu vorbesc de cei din jur. Nu mai vorbesc de alte ţări, unde comunităţile bisericeşti sunt foarte puternice şi sunt foarte puternic implicate social. În combinaţie şi mână în mână cu grija de suflet aceasta ar da mult. Noi avem nevoie şi de o susţinere morală uneori. Da, sunt unii care mor de foame şi, atunci când îl ajuţi să nu moară de foame, dar îl mai susţii şi moral, îl îmbărbătezi şi îi arăţi calea pe care ar putea merge ca să scape de sărăcie, ar fi bine.”

Europa Liberă: Moldovenii sunt săraci cu duhul?

Ion Jigău: „Da, în mare măsură. Ei şi-au pierdut din ce au fost. Moldovenii pe timpuri totuşi îşi construiau singuri bisericile, îşi construiau singuri podurile, se ajutau, dacă se întâmpla ceva. Erau nişte comunităţi.”

Europa Liberă: În concluzie, Moldova e un stat laic unde biserica e separată de stat şi statul de biserică?

Ion Jigău: „Formal, da. Dar informal, din cauza implicării unor clerici în procesul social şi politic, nu este totuşi un stat laic. Şi politicienii noştri de rang înalt stau cu lumânările aprinse alături de mitropolit şi altcineva, aleargă repede să ia focul haric primul.”

Europa Liberă: În speranţa că li se iartă şi lor greşelile.

Ion Jigău: „E greu de spus dacă li se iartă. Nemulţumirea în societatea noastră creşte, ea nu se ogoaie. Nemulţumirea acum a atins cote maxime, eu mă îndoiesc dacă 10% sunt mulţumiţi de felul cum trăiesc, felul cum îşi duc viaţa. Este o situaţie catastrofală, din punct de vedere al valorilor morale despre care noi am discutat.”