Săptămîna trecută, cînd vorbeam de balamucul și tortura de pe aeroportul Bruxelles, lucrurile păreau aproape de sfîrșit. Miercuri, aeroportul s-a redeschis cu mare tam-tam. Lumea s-a așezat la rînd și totul a rămas ca mai înainte: 4 ore de chin și așteptare. Motivul: autoritățile au altă treabă și anume bătăliile birocratice.
Lucrătorii de la securitate nu vor să accepte noul regim de lucru care le cere să se posteze la intrări și să controleze accesul. Prin urmare, mii de pasaheri au trecut printr-un control asigurat de două persoane.
Absurdul prosperă. Ministrul Transporturilor a luat măsura decisivă: formarea unei comisii. Cît se constituie și deliberează comisia, tortura continuă. Cîndva totul se va sfîrși, dar nu se știe cînd.
Se știe altceva: că lumea se prostește cum se vede într-o instituție. Dacă apare și o situație gravă, de pildă un atentat terorist, primul răspuns e o harababură birocratică. Bunul simță și simțul practic dispar. Apar, în locul lor, regulamentele și panașul birocratic.
Întrebările de bază devin: cine e mai cu moț și cine se ferește mai abil de răspundere. Bruxelles avea un aeroport. Acum are un subiect gras de roamn absurd.
