Astăzi vă propun să urmăriți a doua parte a convorbirilor pascale, la care participă scriitorul Vladimir Beșleagă și preotul Vasile Ciobanu, doi prieteni vechi ai Europei Libere, cu care ne-am întâlnit în aceeași formulă și cu același prilej pascal, în câteva rânduri. O căutare pe site-ul Europei Libere vă poate ghida spre acele conversații mai vechi.
Acum șase ani părintele Ciobanu ne povățuia să ne ferim de păcatul deznădejdii pentru că, astfel, am pune la îndoială atotputernicia lui Dumnezeu și i-am aduce o gravă ofensă.
Îmi sunt deosebit de dragi acești doi musafiri pe care niciodată nu-i prinzi pe picior greșit și care niciodată nu cad în păcatul deznădejdii. Imediat vă veți convinge.
Europa Liberă: Iarăşi, ascultându-l pe acest Bîkov, voi exagera citându-l, dar îmi place discuţia lui. El analizează literatura, nu doar filosofia, dar mai ales literatura. Din această perspectivă mulţi scriitori, la fel ca dumneavoastră, s-au întrebat ce este omul de fapt. Şi exact cum spuneţi dumneavoastră: trupul virusat şi mâncat de viermi sau ceea a reuşit omul să sculpteze în sufletul lui, să se îmbogăţească, să-şi facă o fizionomie spirituală cât mai complexă, cât mai, dacă vreţi, autentică. Şi acesta de fapt e raportul cu care vii la Dumnezeu, nu cu trupul...
Vasile Ciobanu: „A propos de scriitori şi de ceea ce spuneţi dumneavoastră, că suntem în prezenţa onoratului nostru scriitor clasic în viaţă, domnul Vladimir Beşleagă, nu mă tem să zic aceasta. Scriitorii, mergem pe Aleea Clasicilor şi vedem acolo jumătăţi de oameni, şi ne dăm seama că totuşi integrală e personalitatea care este acolo – Eminescu, Creangă, ceilalţi. Şi realizăm că plăcinta şi găluşca este de trebuinţă de la stomac în jos, iar de la stomac în sus este nevoie de cuvântul lui Dumnezeu, ziditor de suflet. Altfel sufletul se împărăgineşte, se încâlţoşeşte, cum zicea domnul Vasile Vasilache.”
Europa Liberă: Deci, nu e întâmplător că e doar bustul?
Vasile Ciobanu: „Acolo este personalitatea, celelalte sunt absolut secundare. Şi, a propos, un caz: eram la Moscova cinci ani în urmă şi un prieten de acolo îmi dă să citesc comentariul Liturghiei [nota red.: „Размышления о Божественной Литургии”] de Gogol, care în timpul sovietic era cenzurat, nu a apărut niciodată. Nici nu am ştiut că Gogol a scris aşa ceva, în afară de „Revizorul” şi „Sufletele moarte”. Comentariul la Liturghie… Gogol a vrut să fie monah toată viaţa lui, călugăr. Nu a reuşit, Dumnezeu altă cale i-a dat. Dar Gogol a fost atât de religios, are un comentariu la Sfânta Liturghie, e tradus și în română deja [nota red.: „Meditații la Sfânta Liturghie”], dar atunci a fost pentru mine un cutremur. Gogol, când a murit, pe patul de moarte, ultima frază a fost, Sfântul Ioan Gură de Aur: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Fiind prigonit şi izgonit, Gogol a zis: „Как сладко умереть” (Cât de dulce este a muri), e conştiinţa fiului care pleacă la Tata. Fiul risipitor care pleacă la Tata şi va fi restabilit în toate drepturile lui. Şi nu l-a întrebat Tata: „De ce ai slujit la porci şi te-ai dus cu desfrânatele şi ai cheltuit averea?”. „Fiul risipitor”, parabola evanghelică. Dar îl îmbrăţişează, îi dă caftan de fiu, îi dă inel de fiu, încălţăminte şi îl restabileşte. Condiţia a fost: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu sunt vrednic să mă numesc fiul Tău”. Aceasta a fost condiţia, de pocăinţă. Nu i-a mai zis nimic Tata, l-a primit. Aceasta este condiţia fiecărui creştin la plecarea din lumea aceasta. Gogol, marele scriitor, ne-a dat o lecţie – cât de dulce este a muri... „Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui”. - Psalmul lui David.”
Europa Liberă: Domnule Beşleagă, să ne întoarcem un pic la cei care intervin în relaţia cu Dumnezeu. Şi aici mă gândesc, în primul rând, la stat, la construcţiile acestea civile politice care au fost cele mai pronunţate în perioada ateismului sovietic. De ce regimul sovietic a încercat să îi transforme pe oameni în atei? Că doar nu a făcut-o din, presupun, raţiuni ştiinţifice, că au găsit ei că nu există Dumnezeu şi, vezi, Doamne, doar pentru adevărul ştiinţific, presupun că au stat la bază raţiuni politice. Dumneavoastră sunt convins că v-aţi gândit de multe ori la aceasta.
Vladimir Beșleagă: „Nu că m-am gândit, eu am fost în postura de cobai pentru acest regim. Noi ne-am născut şi ne naştem credincioşi, chiar dacă nu suntem conştienţi. Dar am trecut prin şcoala sovietică, care era ideologizată şi era dogmatizată, şi era tot ce vrei, care ne-a băgat în cap ideea că Dumnezeu nu există.”
Europa Liberă: De ce au făcut ei aceasta? Ce voiau să obţină?
Vladimir Beșleagă: „De ce au făcut aceasta? Pentru că dogma marxistă sau, cum îi zic ei, ideologia marxist-leninistă totdeauna s-a considerat în mod absolut cea mai bună, cea mai progresistă, cea mai luminoasă, care îşi propune să construiască o societate nouă, societate paradis, comunismul. Dar dat fiind că sentimentul religios şi al credinţei era foarte puternic, de secole înrădăcinat în sufletele popoarelor, acesta era adversarul sau oponentul cel mai puternic. De aceea a pornit război împotriva credinţei, a religiei şi a lui Dumnezeu. Şi războiul acesta l-a pierdut. Şi au ştiut ei. Ei au distrus biserici, au distrus mănăstiri, dar nu au putut să distrugă totul...”
Vasile Ciobanu: „…ce ţine de suflet. Au fost răi psihologi. Au fost materialişti.”
Europa Liberă: Dar de ce au pornit în general un meci pierdut din start? Că toată lumea, Lunacearski, ditamai om luminat, înţelegea aceasta.
Vladimir Beșleagă: „Pentru că au fost fanatici, au fost fanatizaţi.”
Vasile Ciobanu: „Au trecut cu vederea un lucru foarte simplu. Să simplificăm lucrurile dintr-o lovitură. Luăm Manifestul comunist de la 1848, al lui Marx. Şi ce zice primul cuvânt acolo? „O nălucă bântuie Europa”. Care a fost înţelept a înţeles că năluca nu poate fi realitate. Care a fost naiv s-a prins. Şi mult sânge a curs. Aceasta e minciună de la tatăl minciunilor. Dumnezeu, când a înviat, i-a arătat şi lui Toma: „Vedeţi că eu nu sunt o nălucă. Năluca nu are carne şi oase, cum vedeţi că sunt eu”. Şi-a pipăit toate rănile lui şi a căzut în genunchi, şi a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”. Iată adevărul şi iată minciuna. „Призрак бродит по Европе”. Măi, dacă eşti înţelept, dă-ţi seama că năluca nu poate fi realitate. De la minciună s-a pornit şi minciuna s-a prăbuşit.”
Europa Liberă: Părinte, şi atunci ajung, iarăşi, la întrebarea practică, nu cumva şi astăzi autorităţile, inclusiv cu ajutorul prelaţilor sau feţelor bisericeşti, perpetuează acest rol de dirijor, de dispecer, crede că poate să intervină în relaţia omului şi îi spune: „Vezi, Doamne, nu întotdeauna eşti doar creştin ortodox, mai eşti şi altceva, eşti votant, eşti sluga Parlamentului”.
Vasile Ciobanu: „Dacă îmi daţi voie, să fac un comentariu scurt.”
Europa Liberă: Vă rog.
Vasile Ciobanu: „Am mai vorbit eu cu cineva dintre lideri, nu spun cu cine, dar a fost un partid la conducere la noi vreo opt ani de zile, care punea lumânare la Hristos şi floare la Lenin. Lumânare la Hristos şi floare la Lenin. Şi am dat un mesaj că nu e bine să faci treaba aceasta.”
Europa Liberă: Ori una, ori alta.
Vasile Ciobanu: „Şi s-au cam supărat. Atunci aveau 60 de deputaţi în Parlament şi acum cât au? Vreo şapte? Nu se poate să-i slujeşti „lui Dumnezeu şi lui mamona”. Deci, s-a prăbuşit totul. Alt partid, care era mai verde, tot aşa, făcea multe gesturi din acestea, cu avioane la Ierusalim, cu altele. Acum ce avem? S-au vândut toţi, nu a rămas nimic, nu mai este la putere cel mai mare partid din Parlament. Dar nu aş vrea să mă ating de materiile acestea. Nu se poate de slujit „lui Dumnezeu şi lui mamona”. Nu pot să faci cochetare cu sufletul, cu credinţa şi cu Biserica.”
Europa Liberă: Părinte, dar eu sunt obligat să ating subiectul acesta. De ce? Pentru că de multe ori, şi vedem aceasta foarte pregnant la Moscova, Biserica, slujitorii cumva cochetează cu puterea…
Vasile Ciobanu: „…îi privește.”
Europa Liberă: …pentru ca să promoveze, sigur, credinţa. Dar patriarhul pe lângă Putin încearcă să obţină beneficii. Şi aici aţi pomenit de faptul că se accepta aducerea Focului Sfânt de la Ierusalim cu avion plătit de un lider de partid. Adică oamenii, bisericile uneori se uită la lucrurile acestea şi îi împiedică. Sau nu simţiţi aceasta?
Vasile Ciobanu: „Eu aş zice aşa: Dumnezeu nu vrea moarte, păcătosul să se întoarcă să fie viu. Adică orice om are şansa de a se întoarce, cum am zis, e libertatea alegerii şi perspectivei între bine şi rău. Şi toţi acei care au făcut gesturi de curtoazie, mai ales în alegeri faţă de Biserică şi nu erau sinceri, au greşit foarte şi vor plăti pentru aceasta, şi se umplu de ruşine până la urmă. Dacă au făcut şi gesturi sincere, Dumnezeu știe, are discernământ să pună inima curată şi sinceră.”
Europa Liberă: Adică le pune pe raftul respectiv.
Vasile Ciobanu: „Da. Sau pune ceea ce ai făcut pentru publicitate, care nu este acceptat de Sfânta Scriptură, de morala creştină. Dar vorbeaţi de prelaţi. Să zicem, de exemplu, în istorie am avut Imperiul Bizantin, am avut Imperiul Rus, românii nu au fost imperiu niciodată. Dimpotrivă, în sfârşit, au făcut şi ei o ţară din trei imperii, liberându-se, care s-a numit România şi toţi sunt ortodocşi. Acolo s-a lipit de prelaţi şi această titulatură de „Kirke Kyrios” - „Domnul Domnilor”, la ruşi – „Великий Господин”, la români în Liturghie nici nu găseşti aşa ceva, găseşti „Părinte”, „Ava”. Părintele este relaţia de iubire între fiu şi tată, dar „Kirke Kyrios” - „Stăpân”, „Mai sfinţit decât sfinţii”, „Высокопреосвященнейший” la superlativ, când Sfântul Nicolae este doar un simplu Sfânt Nicolae şi nu ar răbda aşa ceva. Eu vorbesc aceasta deschis, deoarece aceasta este un fel de ciupercă care s-a lipit de corpul Bisericii şi este absolut artificială şi neîndreptăţită. Noi ştim că apostolii se adresau: „Fraţilor”, „Surorilor”, „Părinţilor”. Și nicidecum: „Domnul Domnilor”, „Великий Господин” şi nu ştiu ce acolo. Titulatura aceasta nu este nici apostolică, nici a sfinţilor părinţi, este inventată şi lipită. Cei doi vulturi reprezintă două capete, simfonia dintre stat şi Biserică – care ar fi o armonie pentru om şi societate. În timpul lui David a fost aşa ceva, în timpul lui Ştefan a fost aşa ceva, legate de mari biruinţe, epoci. A mai fost şi în istoria Rusiei aşa ceva. Dar, până la urmă, un cap a cam căzut, deoarece, de exemplu, Biserica a fost prigonită după octombrie [1917] şi diaspora ortodoxă s-a pornit peste toată lumea. Şi globul se roteşte. La ziua de azi ce avem? Aveam un spaţiu restrâns unde se slujea Sfânta Liturghie, în spaţiul ortodox răsăritean. Acum avem biserici şi în Australia, şi în Alaska, şi în Noua Zeelandă şi chiar în Antarctica. Liturghia nu se mai termină. Concluzia: Biserica, prigonită fiind, a biruit spaţiul şi timpul. Şi mai e ceva. Când a fost cucerit Bizanţul, în 1453, a căzut statul, dar nu a căzut Biserica. Patriarhul ecumenic a primit drepturi de la sultan mai mari decât le avea la împăratul bizantin. Statul a căzut, Biserica nicidecum. Şi nu va cădea. Că nici porţile iadului nu o pot birui. Acesta este adevărul.”
Europa Liberă: Voiam să vă întreb dacă totuşi există ierarhii, există nişte ascultări, mai marii Bisericii ortodoxe…
Vasile Ciobanu: „Ierarhia trebuie să existe…”
Europa Liberă: De ce?
Vasile Ciobanu: „…pentru o ordine oarecare.”
Europa Liberă: Doar administrativă?
Vasile Ciobanu: „Sfinţitul preot, Preasfinţitul episcop, Înalt Preasfinţitul Mitropolit şi Preafericitul Patriarh – există în sens de instituţii, fiindcă trebuie să fie o ascultare şi o ordine în toate acestea. Însă aceasta nu e titulatură sacramentală, deoarece preot este şi patriarhul, şi mitropolitul. Numai că preotul săvârşeşte şase din cele şapte Taine şi nu poate hirotoni pe altul. Episcopul poate. Aceasta e unica deosebire sacramentală între episcop şi preot, şi patriarh, şi mitropolit. Dar răspunderea lor: acesta răspunde de o enorie, acela răspunde de o mitropolie, acela răspunde de patriarhie. Responsabilitate administrativă – aceasta înseamnă.”
Europa Liberă: De ce, mă rog, nu e treaba mea să discut despre aceasta, dar mie mi se pare că ar fi comparabilă, poate deocheată comparaţia, dar e ca autoritatea unui doctor, deci, nu prin hirotonia lui de la minister el devine popular şi foarte căutat?
Vasile Ciobanu: „Prin ştampila care i se dă.”
Europa Liberă: Dar prin faptul că el devine lecuitor de oameni şi oamenii din ei, tot aşa la dumneavoastră, la parohie, vin oameni nu pentru că doar trăiesc acolo, dar pentru că vă ştiu pe dumneavoastră.
Vasile Ciobanu: „Nu, dacă facem un cult al personalităţii preotului, atunci vine la popa Vasile, se duce la popa Ştefan, la popa nu știu care. Aceasta deja a dezbătut-o Sfântul Apostol Pavel, când a spus: „Nu Pavel şi Petru s-au răstignit pentru voi”. Creştinii se împărţeau în „petrini” şi „paulini”, la început erau tendinţe din acestea partinice, partizanat în Biserică. Și ei au respins acest lucru: „Nu noi ne-am răstignit, dar Hristos”. Iată ei doi, în urma acestei dileme, sunt reprezentaţi în icoană îmbrăţişându-se. Au depăşit dilema aceasta de împărţire în partizanat în Sfânta Biserică.”
Europa Liberă: Dar contează cine e preotul?
Vasile Ciobanu: „Contează. Însă preotul nu operează cu autoritate personală. Când se preface Sfintele Taine sau orice sfinţire, când invocăm harul Duhului Sfânt, noi nu facem acolo fel de fel de ocultism. Noi invocăm harul, când aţi văzut că preotul ridică mâinile, invocăm harul Duhului Sfânt de Viaţă Făcătorul, care preface orice materie şi o sfinţeşte, fie ulei, fie apă, fie sfânta pâine, sfântul sânge, îl preface în trup şi sânge care transpiră. Pe disc transpiră, când rupem agneţul acolo, eu pun degetul, transpiraţie secundară, acolo transpiră două-trei minute. Şi această minune este evidentă, că este trup viu. Dar nu autoritatea preotului în consecinţă, nici cultul personal al preotului. Vii la Biserică, omule, nu veni nici la preot, nici la dascăl, că aceştia sunt azi şi mâine mor, vino la Hristos, care este veşnic şi Dumnezeu.”
Europa Liberă: Mai am o întrebare iarăşi de cultură generală, iertaţi-mă, vă rog, că eu sunt un păcătos.
Vladimir Beșleagă: „Sunteți un bun provocator.”
Vasile Ciobanu: „Suntem colegi.”
Europa Liberă: Da.
Vladimir Beșleagă: „Ce mai faci, părinte?”. – „Păcate fac şi nu le pot îndreptaʾ.”
Europa Liberă: Am să fac un păcat şi am să vă întreb în ce limbă a fost scrisă Biblia? Pentru că multă lume nici nu mai ajunge să se întrebe.
Vasile Ciobanu: „Foarte simplu, mai simplă întrebare nici nu există. Biblia a fost scrisă şi, a propos, unii nu vor să se ţină de tradiţii, ţin numai Sola Scriptura, treaba lor, sunt liberi şi ei. Dar tradiţia a existat până la Moise, s-a transmis oral cum s-a transmis „Mioriţa” noastră. Oral, de la Adam la Enoh, Noe, Avram, Isac, Iacov şi până la Moise. Moise începe Scriptura. De la Moise începe Scriptura.”
Europa Liberă: Vechiul Testament.
Vasile Ciobanu: „Vechiul Testament. Şi a fost în ebraica veche.”
Europa Liberă: Și Noul Testament?
Vasile Ciobanu: „După aceasta regele Ptolomeu în Alexandria, un urmaş al lui Alexandru Macedon, a ordonat ca în Alexandria, un mare centru de cultură, a propos, în lumea antică, să fie tradusă de 70 de traducători în limba greacă, care era limba de circulaţie internaţională pe vremea aceea. Şi a fost tradusă aşa-numita Septuaginta. Înainte de venirea lui Hristos deja era cunoscut în lumea greacă Vechiul Testament. Noul Testament, 27 de cărţi canonice ale Noului Testament, originalul este în limba greacă, care era limba de circulaţie internaţională, până atunci. Cu excepţia lui Matei. Matei a scris pentru evrei, a scris în limba aramaică. Limba aramaică era dialectul siro-haldaic pe care îl vorbeau evreii deja când veniseră după 70 de ani – cum am fost şi noi 70 de ani, aţi menţionat – în robia babilonică şi ei când s-au întors nu mai ştiau limba aceea, nu înţelegeau scripturile şi era cineva care le tâlcuia. În această limbă aramaică, pe care a vorbit-o şi Hristos, ea este o limbă înrudită semitică, în regiune, a scris Matei. Este unica carte scrisă în aramaică, care a fost pe urmă tradusă în greacă. Deci, greaca este originalul Noului Testament, ebraica – a Vechiului Testament, iar celelalte, începând cu latina şi mai departe – româna, georgiana, siriana şi după ele altele – sunt traduceri.”
Europa Liberă: De ce v-am provocat cu această întrebare? Întrucât pentru un creştin ortodox, care s-a născut creştin fără voia lui, este important să ştie că el se află în mijlocul acestui circuit sau în acest flux istoric care se duce înapoi până la Moise sau el totuşi e suficient…
Vasile Ciobanu: „…dacă vorbim de Scriptură.”
Europa Liberă: Dacă vorbim de Scriptură.
Vasile Ciobanu: „Dacă vorbim de tradiţie, se duce până la Adam.”
Europa Liberă: Dacă vorbim de Scriptură, da, ori, este suficient, pentru că multă lume are senzaţia că Biblia s-a scris în română, exact pentru noi, pentru locul acesta…
Vasile Ciobanu: „…și că Dumnezeu vorbeşte româneşte.”
Europa Liberă: Da, şi vorbeşte româneşte.
Vasile Ciobanu: „Da, el cunoaşte limba română, de altfel.”
Europa Liberă: Noi cum rezolvăm paradoxul acesta al omului care nu se complică cu descendenţa aceasta a Sfintei Scripturi?
Vasile Ciobanu: „Vedeţi dumneavoastră, Petru, care a fost foarte fricos, om neputincios, a plâns mult, s-a reabilitat, a fost cel mai curajos la Cincizecime. După Cincizecime, Petru a ieşit şi a vorbit în faţa miilor de oameni şi toţi îl auzeau în limbile lor. Deci, el a vorbit în unitatea Evangheliei şi în diversitatea limbilor, care este unitatea evanghelică. Adică pe noi ne aranjează unitatea evanghelică şi diversitatea limbilor, care este grădina multicoloră a florilor din grădina lui Dumnezeu.”
Europa Liberă: Dar nu toată lumea se gândeşte la aceasta. Domnule Beşleagă, dumneavoastră cum i-aţi spune unui creştin, care ar veni la dumneavoastră să discute despre aceasta? Cum i-aţi răspunde: a fost scrisă exact pentru tine în limba română sau trebuie să ai în vedere că aceasta e o traducere, că acesta e un limbaj universal, care ţi s-a tradus în limba pe care o înţelegi tu?
Vladimir Beșleagă: „Acesta a fost un fenomen. Pe parcursul secolelor, au fost limbi clasice care au devenit limbi moarte. Şi în limbile acelea moarte nu se mai putea percepe populaţia, cu atât mai mult că ea nu avea acces la carte. Cartea Sfântă, Sfânta Scriptură, era pusă numai în mâinile preoţilor ca să le citească. Dar când a venit epoca modernă…”
Vasile Ciobanu: „…tipăriturile…”
Vladimir Beșleagă: „…fiecare a prins la cultură, la lectură, la carte. Au început să se facă traduceri, traduceri în limba popoarelor, în limba neamurilor, cum se zice. Aşa au apărut şi Evangheliile, aşa a apărut şi Biblia. La români a fost prima traducere integrală la 1688, pe timpul lui Şerban Cantacuzino. Acesta e un monument colosal.”
Vasile Ciobanu: „Dar chiar vorbim nu de traduceri, vorbim de tipăritură. Între primele naţiuni europene, românii au avut Biblia tipărită. În 1648 la Alba Iulia a fost Noul Testament şi Biblia integrală a Şerban Cantacuzino în 1688. Biblia tipărită, nu tradusă. Tipărită deja, unde a lucrat şi Milescu Spătaru.”
Vladimir Beșleagă: „Acolo a participat Milescu Spătaru, care era mare teolog, mare cunoscător.”
Europa Liberă: Or, până atunci era rescris textul.
Vasile Ciobanu: „Da.”
Vladimir Beșleagă: „La început eu ştiu că primele texte religioase erau traduse de călugări. Când s-a făcut editarea lui Varlaam, „Cartea românească de învăţătură”, Varlaam a adunat de pe la mănăstiri. Noi avem profesorul nostru de limbă, de istorie a limbii, Nicolae Corlăteanu…”
Vasile Ciobanu: „Domnul Corlăteanu mi-a predat și mie, Dumnezeu să îl odihnească.”
Vladimir Beșleagă: „Și spunea că cel mai frumos text, cele mai frumoase texte erau de la Mănăstirea Peri din Maramureş.”
Europa Liberă: Dumneavoastră, iarăşi, vă duceţi în chestiuni intelectualiste. Eu vreau să vă întorc. Este o problemă de credinţă, în funcţie de textul pe care îl ai în faţă?
Vladimir Beșleagă: „Absolut.”
Europa Liberă: De ce? Pentru că domnul Beşleagă cunoaşte germana, cunoaşte engleza, eu am tot respectul, atunci când dânsul vorbeşte despre un text literar...
Vasile Ciobanu: „…l-a văzut în original. L-a gustat în original.”
Europa Liberă: Da. Aceştia, care acum discută despre Dostoievski citit numai în traducere, ei nu sunt credibili. Tot aşa pentru mine este important dacă un creştin, care se călăuzeşte de Sfânta Scriptură, el înţelege că acesta e un monument de credinţă mult mai mare decât textul pe care îl are în faţă în limba română.
Vasile Ciobanu: „Litera omoară, duhul – viază. Dar un detaliu foarte mic, adică dependenţa de limbă. Într-adevăr, nu depinde de limbă, depinde de sentimentul pe care ţi-l creează atunci cânt ai citit acolo, ceea ce este viu deja, nu este litera moartă. A propos, Scriptura la noi, la ortodocşi, este şi cântată, şi pictată, şi scrisă. Şi poporul, când nu era cărturar, vedea imaginea şi deja se documenta, şi o avea în sine când era şi copil, şi bătrân. A fost extraordinară în ortodoxie pictura murală şi iconografia. Dar uitaţi-vă cum zice românul o rugăciune universală creştinească: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. El zice: „Domine” – în latină, „Ieșua” – în ebraică, „Hristos” [Χριστὸς] – în greacă, „Filius domini” - „Fiul lui Dumnezeu” zice în latină şi „miluieşte-mă” zice în slavonă, şi la urmă păcătosul – „pecatum”. Deci, românul zice în latină, în ebraică, în greacă, iar în latină, în slavonă şi în latină. Latina are la început, la mijloc şi la sfârşit, dar aşa zice în toate limbile clasice ale Sfintei Scripturi. Aceasta este o bogăţie şi o mostră de universalitate, că Biserica, ne referim la cea românească, deoarece ea include în sine trei străluciţi – şi stratul organic greco-bizantin, şi pe cel pravoslavnic-slavon, şi pe cel latin unicat. Este unica Biserică ortodoxă răsăriteană care liturghiseşte în limbă neolatină. Este o chestiune extraordinară, dar nu de mândrie.”
Europa Liberă: Părinte, ultima întrebare provocatoare, sunt obligat să ajung în punctul acesta. Dacă lucrurile sunt aşa de frumoase în teorie şi spunem în toate limbile, de ce în practică se întâmplă atâtea lucruri urâte, contrar firii? Şi, mai ales, de ce Dumnezeu le rabdă? De ce El experimentul acesta îl face? Nouă ni se pare tare dureros, pentru Dânsul poate e amuzant.
Vasile Ciobanu: „Când vine chirurgul să-ţi taie ceva, zici că vine să te omoare? Nu. Vine să te lecuiască, până la urmă, şi exclude ce e nociv. Şi îi zici: „Mulţumesc că ai venit cu cuţitul la mine la vreme”. Când vine părintele, mama, tata să-ţi dea în copilărie nişte pastile amare, tu dai din picioare şi zici: „Nu vreau” şi pe urmă ai înţeles că au vrut să te lecuiască... Aşa şi Dumnezeu procedează, ca să înţelegem noi mai bine ce înseamnă iubirea, mai bine ce înseamnă viaţa - nihil sine Deo, fără Dânsul nu putem face nimic – trebuie să trecem o şcoală a suferinţei.”
Europa Liberă: Deci, ne dă cu capul de marginea...
Vasile Ciobanu: „Facem nişte cucuie şi devenim înţelepţi. Tot păţitul e priceput, zice poporul. Şi aici este filosofia cea adâncă a relaţiei între om şi Dumnezeu. Dumnezeu toată istoria şi toată viaţa noastră ne dă o lecţie şi pe urmă ne ducem la BAC-ul lui Dumnezeu, care este judecata finală.”
Europa Liberă: Dar nu toată lumea înţelege că aceasta este...
Vasile Ciobanu: „Lumea vrea să meargă în carnaval, în festival. Lumea vrea să intre cu Mercedesul în împărăţia lui Dumnezeu. Este diferită lumea. Dar marii înţelepţi au înţeles ce înseamnă rostul suferinţei. De atâta Gogol a zis: „Как сладко умереть” – cât de dulce este a muri, că mă duc din exil la Tata.”
Europa Liberă: Domnule Beşleagă, mă întorc la experienţa dumneavoastră, cum de aţi reuşit să treceţi prin aceste ispite, să le daţi la o parte, să nu vreţi să intraţi cu Mercedesul în rai? Care e soluţia?
Vladimir Beșleagă: „Eu am avut parte de multe şocuri în viaţa mea, şocuri existenţiale eu le-am spus. Şi aceste şocuri au început foarte devreme. Şi probabil că aşa a vrut Dumnezeu să mă ţină şi mi-a dat forţă ca să trec peste ele, dar au fost foarte grele. Cel puţin, când m-am ridicat eu la viaţa conştientă, în adolescenţă, şi am început să fac un fel de recapitulare sau de analiză a existenţei mele, cum am apărut eu pe lume şi de ce am apărut eu pe lume...”
Europa Liberă: Acum nu ne povestiţi pe lung.
Vladimir Beșleagă: „Nu.”
Europa Liberă: Răspundeţi-mi la întrebare, daţi o soluţie, reţetă.
Vladimir Beșleagă: „Răspunsul la întrebare aşa este, că de fiecare dată, când omul are un şoc, o lovitură, o nenorocire mare, el are senzaţia că s-a pierdut, gata, s-a desfiinţat, nu mai este. Şi deodată trece dincolo. Şi, când trece dincolo, simte că a renăscut, că este altul decât a fost până atunci şi începe o altă viaţă, o altă senzaţie şi la un alt nivel. Şocurile acestea sunt absolut necesare şi benefice pentru om, că omul este o fiinţă care devine, care creşte din treaptă în treaptă, din treaptă în treaptă, din treaptă în treaptă. Dacă este adevărat că trăieşte la fiecare şapte ani o vârstă, atunci vârstele lui continuă. Și anume faptul că el este un organism care este în devenire îl ajută să urce aceste trepte. Şi anume nenorocirile şi şocurile îi dau forţa ca să depăşească şi să meargă în continuare.”
Europa Liberă: Părinte, reţeta dumneavoastră?
Vasile Ciobanu: „Aş adăuga. Întrebaţi-i pe campionii olimpici: dacă nu posteşte, nu ia recordul; dacă nu ajunge la un apogeu al eforturilor sale, că îi pare că e limita şi moare. Şi ia campionul premiul olimpic. Iată aceştia ştiu foarte bine ce înseamnă limita.”
Europa Liberă: Părinte, mă leg exact de comparaţia aceasta, dar unii cred că au nevoie de doping şi folosesc un doping. Iată multă lume are nevoie de dopingul acesta – Mercedesul, situaţia, bijuteria.
Vasile Ciobanu: „Dopingul e frate cu minciuna şi păcatul.”
Europa Liberă: Sunt convins că aveţi cuvinte la spovedanie pentru ei, dar în câteva cuvinte, cum îi sfătuiţi pe oamenii aceştia să coboare sau, dimpotrivă, să se înalţe în altă dimensiune, să renunţe la lucrurile acestea?
Vasile Ciobanu: „Dumnezeu le-a răspuns demult la aceasta. Parabola evanghelică: a adunat un bogătaş, mare gospodar, avere multă toamna. „Hai să stric hambarele vechi, să fac unele noi şi să le umplu, şi să mă odihnesc şi să zic: „Suflete, bea şi mănâncă că ai de toate’”. Dumnezeu răspunde: „Nebunule, în noaptea aceasta voi cere sufletul tău. Ce vei da tu în schimb?”. Este răspunsul pe care nu îl pot depăşi eu. Şi se referă şi la Mercedes.”
Europa Liberă: Acestea fiind spuse, eu vă mulţumesc pentru această foarte scurtă discuţie, în comparaţie cu ceea ce avem noi nevoie, dar oricând o putem relua. Cine are nevoie de aceste discuţii, poate merge direct la Domniile Voastre.
Vasile Ciobanu: „Cu plăcere vă aşteptăm la Costeşti.”
Europa Liberă: Aveţi ore de audienţă oricând, probabil. Eu vă mulţumesc şi sper să ne întâlnim şi cu alte ocazii în aceeaşi formulă, ca să încercăm să dibuim măcar nişte adevăruri de care lumea astăzi are nevoie, mai mult ca oricând.
