Există cărți de care este greu să te separi odată încheiată lectura lor. Descoperirile pe care ți le prilejuiesc, asociațiile de idei despre situații asemănătoare, posibil repetabile, peste timpuri, revin obsesiv, odată cartea pusă de o parte. Nu știam că scriitorul Ștefan Zweig, gînditorul pacifist, a fost cel dintîi, dintr-un număr mare de personalități ale emigrației ce au părăsit Germania lui Hitler după 1933, care a pus piciorul în Spania măcinată de războiul civil în 1936.
În drum spre Brazilia, ajuns în portul Vigo, Zweig nota atunci în jurnalul său: „orașul este plin de milițieni în uniformă splendidă, la fel de disciplinați ca germanii, în costume de marinari, bleumarin, în unele cachi, și cu căști. Între ei, un băiat de 13 ani, înarmat cu revolvere, sprijinindu-se de ziduri și așteptînd să fie fotografiat; am notat însă și că mulți dintre localnici nu poartă insigna roșie a fasciștilor. Am privit și fotografiat camioanele grele, încărcate cu soldați cu căști ce plecau spre front... Poți să te plimbi în jur ore întregi fără să realizezi că frontul este la numai abia o oră distanță.”
În acel august 1936, Ștefan Zweig își încheia încă o vacanță într-o localitate balneară în vogă din Belgia, pe malul oceanului, la Ostende, petrecută în tovărășia prietenului său Joseph Roth pe care încerca să-l salveze din îmbrățișarea deprimării și a alcoolismului, și a multor scriitori apropiați, foarte cunoscuți în lumea interbelică, unii dintre ei emigrați sau a căror literatură fusese interzistă în Germania nazistă. Mai toți erau preocupați de destinul lor incert - Roth spunea, premonitoriu, „noi exilații, nu vom ajunge să îmbătrînim” și de izbucnirea războiului civil în Spania.
De la Ostende, Ștefan Zweig îi scria vechiului său prieten Romain Rolland, cu care împărtășea dragostea pentru cărți și muzică, nu însă și convingerile comuniste, staliniste chiar: „Pentru mine, dușmanul care este dogmatismul, de orice fel ar fi, îl reprezintă singura și unica ideologie care vrea să distrugă orice gîndire. Avem nevoie să creăm un anti-fanatism fanatic [subl.mea. V.E.].” Aceeași scrisoare se încheia cu o constatare tristă: „Cuvîntul a devenit fără putere în fața brutalității, iar ceea ce noi numim libertate este de neînțeles pentru tinerii de astăzi: dar un tineret nou se va naște, iar el ne va înțelege!”
Răspunsul lui Romain Rolland nu ar merita, poate, amintit, dacă nu ar exprima tocmai dogmatismul și orbirea fanatică despre care vorbea Zweig: „nu sînt nici singur, nici însingurat; mă simt înconjurat de prietenia a milioane de oameni din toate țările... Cuvintele din Faust devin realitate; libertatea este cucerită zilnic pe cîmpurile de bătălie ale pămîntului. Dacă mă simt singur undeva, este printre tovarășii mei scriitori”...
Optimismul de paradă al lui Romain Roland nu era împărtășit nici pe departe de scriitorii ce-și petrecuseră vacanța alături de Ștefan Zweig în 1936, pe malul mării, la Ostende; nici măcar de cei comuniști cum erau celebrul reporter ceh Egon Erwin Kisch și soția sa. La masa sa se aflaseră Willi Münzenberg (1889-1940), „țarul presei comuniste din Germania”, „expresia feței publice a comunismului”, devenit după interdicția publicațiilor sale din Germania” un atotputernic șef al propagandei Cominternului. Alături de el, adjutantul său Otto Katz, alias André Simone (1882-1952), descris ca executantul strategiei propagandei lui Münzenberg, ce avea să fie condamnat și spînzurat în procesul Slansky de la Praga.
În același cerc se aflase și Arthur Koestler, care, auzind de revolta lui Franco își exprimase imediat dorința de a pleca în Spania, pentru a fi contrat inițial de Münzenberg: „Ce vrei să faci acolo? În tranșee? La ce ne-ar servi asta?”; iar apoi încurajat, la auzul că ar putea căpăta o viză avînd legitimația sa veche de presă de la ziarul Pester Lloyd, dintr-o țară, Ungaria, semi-fascistă: „Du-te la Cartierul general al lui Franco și aruncă o privire în jur”, în ideea de a găsi dovezile intervenției germane și italiene de partea lui Franco.
Întreaga istorie a unei epoci, perfect documentată din corespondența și jurnalele scriitorilor amintiți și din memoriile celor din cercul lor de apropiați, se regăsește într-o carte absolut memorabilă a ziaristului german Volker Weidermann, ani de zile director-literar și redactor al ediției duminicale a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung, în prezent redactor pentru rubrica literară la revista Der Spiegel. Cartea, apărută în 2014, cu titlul original Ostende 1936 - O vară a prieteniei, a fost tradusă și publicată anul acesta în limba engleză cu titlul modificat: Ostende. Stefan Zweig, Joseph Roth, și vara dinaintea întunericului.
