În Cehia, mijlocul lunii mai poartă pecetea, în mod tradițional, în fiecare an începînd din 1946 încoace, a Festivalului Muzical Internațional „Primăvara la Praga” (Pražské Jaro). Un festival de prestigiu în lumea europeană, marcat pe parcursul său de evoluțiile istorice politice contemporane, care s-au împletit adesea, ca și în alte state din fosta Europă odinioară sub dominație sovietică, cu viața muzicală.
De cîțiva ani încoace Festivalul praghez colaborează cu mult succes cu orchestre din Germania, anul acesta momentul de culme al manifestărilor urmînd să se petreacă duminica viitoare cînd, la Praga va concerta Orchestra Staatskapelle Berlin dirijată de Daniel Barenboim. Prezența regulată a orchestrelor germane are o dublă semnificație, pe lîngă cea artistică și una politică, semnalînd o normalizare treptată a relații germano-cehe, începută sub mandatul președinției lui Vaclav Havel.
Anul acesta desfășurarea celui de-al 71-lea Festivalul al Primăverii la Praga a coincis cu lansarea în Germania, de către casa de discuri Deutsche Grammophon, a unui set aniversar de 17 CD-uri, intitulat „Orchestra Simfonică din Bamberg. Primii 70 de ani”. Pentru cei care nu știu, între lumea muzicală din Cehoslovacia postbelică și Bamberg Symphoniker există o legătură directă istorică. Orchestra creată în 1946 în localitatea bavareză a fost formată atunci din muzicieni de origine germană din Cehoslovacia, practic pe scheletul formațiunii Orchestra Filarmonică Germană din Praga, ai cărei instrumentiști au fost în majoritatea lor obligați să plece sau expulzați din țară la încheierea războiului.
Pînă la dezghețul politic survenit între Praga și Berlin la începutul anilor 2000, în Cehia s-a vorbit puțin cu glas tare, aproape de loc, despre precedentele constituirii Orchestrei din Bamberg, al cărei prim dirijor șef, Joseph Keiberth, s-a aflat pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial și la conducerea Orchestrei Filarmonicii Germane din Praga.
După ce Opera/Teatrul German din Praga a fost silită să-și închidă porțile în septembrie 1938, asociația teatrală germană vînzînd chiar clădirea în 1939 statului cehoslovac, guvernanți hitleriști ai nou creatului „Protectorat al Boemiei și Moraviei” au constituit Orchestra Filarmonică Germană, care a activat, la concurență cu aceea cehă, pînă la eliberarea Pragăi. Una din ultimele înregistrări ale orchestrei în Sala Rudolfinum, sub bagheta lui Keilberth în ianuarie 1945, a fost republicată din arhive, nu de mult, de meritoasa companie Meloclassic (MC5004). Dvorak, Scherzo capriccioso, op. 66.
Asupra microistoriei evenimentelor încheiate cu expulzarea germanilor din Cehoslovacia a plutit un îndelung taboo la Praga. Nu și în Germania, unde Joseph Keilberth își amintea, într-un portret difuzat în 1968 de radiodifuziunea de la Hamburg (NDR), suita evenimentelor: „Ne pregătisem pentru un concert Beethoven cu [simfonia] Eroica, [programat] la 30 aprilie 1945. Starea de spirit era deja agitată și toată lumea era foarte deprimată. Nici unul dintre noi, la urma urmelor, nu știam ce avea să se întîmple mai departe. Am pregătit apoi un concert pentru 5 mai, dar nu s-a mers dincolo de repetiție.
Revoluția a început la Praga la prînz. Nouă, germanilor, nu ni s-a mai permis să ieșim din case, și am fost supuși și la altele, despre care nu vreau de loc să mai vorbesc. Toate evenimentele la un loc au durat 71 de zile, extrem de dificile, prin care familia mea și eu a trebuit să trecem. A fost cu siguranță foarte rău, dar chiar și în timpuri rele înveți multe și constați că există o bunătate chiar atunci cînd ești deținut; în cursul acelor vremuri am învățat că în ciuda dezastrelor, cărora le-am supraviețuit, umanitatea continuă să existe fiindcă generozitatea din oameni este aproape indestructibilă și iese la suprafață mereu și mereu. [...]
Personal am fost foarte norocos. Unii au fost ridicați și duși în zone îndepărtate rurale din est. Eu am fost dus, prin Bodenbach, în Saxonia, și am ajuns în orașul Pirna la începutul lui iunie 1945. Nu mai aveam nimic altceva decît ceea ce purtam pe noi și am crezut că voi fi ținut acolo la munci rudimentare sau orice altceva ce s-ar fi ivit. Eram incapabil să-mi imaginez șansa de a face din nou muzică.”
Joseph Keilberth avea să fie întîmpinat și recunoscut curînd de muzicienii Orchestrei din Dresda și să-și reia activitatea, trupele sovietice insistînd pentru reclădirea imediată a vieții muzicale a orașului. Cum își amintea dirijorul: „Orchestra Filarmonică Germană din Praga fusese o orchestră relativ tînără și, în ansamblu, orientată spre reprezentații de concerte.” El ajunsese acum la Stadtkapelle din Dresda, „una din cele mai bune orchestre din Germania și, probabil, și din Europa”. „Nu mi-a fost ușor să mă adaptez...”, comenta la NDR, Joseph Keilberth...
