Spiritul Hannei Arendt nu poate fi cuprins fără înțelegerea spiritului profesorului său iubit, Karl Jaspers. Acest lucru transpare foarte limpede din documentarul „Vita activa”. Pentru Arendt, la fel ca pentru al ei Doktorvater, în fapt un substitut pentru tatăl ei care s-a stins când încă era doar o copilă, filosofia nu poate și nu trebuie să fie un exercițiu solipsist, detașat de timpul și spațiul în care trăim: „Am descoperit că studierea filosofilor din trecut este de puțină trebuință dacă nu inserăm și propria noastră realitate. Realitatea noastră singură este cea care permite ca întrebările gânditorului să devină comprehensibile”. Poate că Jaspers nu a fost „prințul filosofiei”, așa cum l-a numit cândva Arendt pe Martin Heidegger, dar a fost cu siguranță regele responsabilității intelectuale. N-ar fi mărșăluit niciodată în procesiunile sacerdotale naziste. Nu i-ar fi interzis niciodată profesorului său, Edmund Husserl, căruia îi fusese dedicat „Sein und Zeit”, să calce în clădirea departamentului de filosofie. N-a considerat niciodată că „spiritul evreiesc” este coroziv în chip malign...
„Nu există gânduri primejdioase. Gânditul în sine este periculos. Dar și mai periculoasă este lipsa gândirii”, spunea Hannah Arendt într-un interviu din 1964 pentru o televiziune germană. „Vita activa” este un documentar extrem de stimulativ intelectual. Reușește în mod cu totul admirabil să surprindă spiritul Hannei Arendt. Există cel puțin trei teme pe care le consider esențiale: 1. vinovăția și responsabilitatea pentru crimele împotriva umanității; 2. dezbaterea din jurul conceptului de banalitate a răului, care n-a însemnat niciodată pentru Arendt că răul totalitar nu a fost monstruos; 3. drepturile omului și refugiații, așa-numita populație superfluă, văduvită de prezența unui cămin, a unui stat, sau a întrajutorării.
Arendt a fost o exilată de origine evreiască și a vorbit despre condiția exilului dincolo de limitări etnice. Concluzia, în cuvintele ei, este următoarea: Poate că totalitarismul a fost înfrânt, dar metodele totalitare vor renaște oriunde societățile trec prin situații de mizerie intensă, disperare abisală, disconfort dureros și panică absolută.
Pentru Hannah Arendt, totalitarismul înseamnă anihilarea pluralismului. Când acesta din urmă este abolit, calea către genocid este bătătorită. Așa cum spune Judith Butler în film, acest lucru ține de domeniul evidenței. Hannah a repudiat orice „ism” cu excepția pluralismului. După cum dovedește în documentar și Richard J. Bernstein, profesorul de la New School care a cunoscut-o foarte bine, ea n-a fost o gânditoare liberală clasică, o socialistă, o conservatoare sau orice altceva. A preferat să se întoarcă la Socrate, a gândit în manieră socratică. Acest documentar va dăinui ca o lecție de istorie intelectuală și inteligență morală.
