La Chișinău se desfășoară ceremonii consacrate Zilei Europei. În centrul capitalei a fost deschis „Orășelul European”.
În discursurile de deschidere, președintele Moldovei, Nicolae Timofti, a vorbit despre valorile europene, iar reprezentatul Uniunii Europene în Moldova, Pirkka Tapiola, despre moto-ul Uniunii Europene, care este „unitate prin diversitate”, o sintagmă ce se poate aplica și Moldovei, în opinia oficialului european. Amândoi politicienii au subliniat și importanța pentru dezvoltarea Moldovei a semnării Acordurilor de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană.
În acest an, Orășelul European a fost instalat în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Capitală, unde cultura europeană putea fi, în sensul direct al cuvântului, și mirosită, dar și cântată.
Organizatorii au gândit activități pentru toate vârstele, de la teatru de păpuși și puzzle, până la discotecă în aer liber.
Și în acest an, vizitatorii au stat la coadă pentru a gusta din deliciile bucătăriei europene, cum ar fi paellea spaniolă sau berea cehă.
Oamenii s-au îmbulzit și la broșurile cu informații despre proiectele UE în R.Moldova. Vedele zilei, însă, au fost câinii din cadrul Poliției de frontieră, care au delectat spectatorii cu demonstrații de tot felul, depistarea țigărilor, atacatul infractorilor, și, firește, pozatul în fotografii alături de admiratori.
Pentru o zi, aleile din Parcul Central au fost inundate de corturi cu prezentări ale proiectelor finanțate de UE. Au participat toate ambasadele statelor membre și ale țărilor candidate, pentru a oferi vizitatorilor posibilitatea de a face cunoștință și a se bucura de cultura și bucătăria europeană.
Activitățile Orășelulul European continuă până după miezul nopții și se vor încheia cu un concert susținut de vedetele autohtone și transmisiunea în direct a Concursului Eurovision.
Mâine, în Orășelul European va fi lansat Festivalul Cultural European și pe parcursul săptămânii, publicul va avea ocazia sa participe la o serie de activități menite să ofere o imagine de ansamblu a diversității culturale europene.