Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, adică fiscul din România, a decis să facă publice zilele acestea numele marilor şi micilor datornici. Nu miră pe nimeni că marii datornici la stat sunt chiar companiile statului însă, pe lângă acestea, apar şi mulţi particulari. Unii - evazionişti cunoscuţi, cu avere născută din miracolul economic românesc care i-a îmbogăţit pe oligarhii de partid şi de stat. Pe listă apar însă şi nume la care nimeni nu s-ar fi aşteptat.
ANAF îşi pune datornicii la gazeta de perete
Fiscul şi-a propus de mai multă vreme să publice această listă pentru a-i ruşina pe datornici şi a da un semnal că veghează fără răgaz asupra disciplinei fiscale. A vrut s-o publice în prima parte a anului însă a aşteptat luna martie, când s-a încheiat anul contabil 2015. Apoi a mai amânat din motive incerte, până în apropierea alegerilor locale.
Publicarea listei este o reacţie la adresa celor au criticat fiscul că i-ar fi ocolit sau protejat pe marii datornici, dar a avut efecte secundare şi a stârnit polemici care ameninţă să ajungă în sala de judecată. Nimănui, desigur, nu-i cade bine să apară pe aşa-numita listă a ruşinii. Este o listă care îi cuprinde pe datornicii cu restanţe de peste 1500 de lei, aşadar, de 350 de euro. Datoriile, cel puţin conform acestei liste, sunt de aproape douăzeci de miliarde de euro. Pe listă apar aproape 190 de mii de persoane, nume mari de pe scena publică românească: politicieni, oameni de afaceri sau vedete ale scenei şi economiei româneşti.
Vedetele listei datornicilor
Printre particulari, pe primul loc se califică Robert Negoiţă, primarul sectorului 3 al Capitalei, a cărui declaraţie de avere are douăzeci de pagini şi conţine multe proprietăţi pentru care nu şi-a plătit impozitele. Conform situaţiei de la fisc, liderul PSD-ist are datorii la stat de circa 50 de milioane de euro. Conform declaraţiilor sale, nu sunt singurele: mai are să le dea băncilor alte câteva zeci de milioane de euro. Nu e vorbă, probabil că dacă şi-ar vinde o parte din proprietăţi sau şi-ar converti acţiunile în bani ar putea acoperi de îndată datoriile faţă de stat. Primarul, altminteri primul care a instituit un sistem de blocare a conturilor în cazul celor care nu-şi plătesc dările către administraţia fiscală locală, are meciuri veşnice cu fiscul, care i-a şi pus poprire în 2009 pe sute de proprietăţi pe care le-a scos la vânzare în noiembrie trecut.
O dovadă că fiscul nu iartă este că pe listă apare însuşi regele Mihai I care ar avea o datorie de circa un milion de euro contestată însă în justiţie de avocaţii Casei Regale. Ba chiar şi Cătălin Predoiu, candidatul PNL la Primăria generală, apare cu o datorie pe care, spune el, ar fi plătit-o la începutul acestei luni.
Fiscul nu a pregetat să-i execute pe mici debitori. Poate că a fost milos cu Marian Vanghelie, Elena Udrea, Elena Băsescu, Daciana Sârbu, Victor Ciorbea sau Adriean Videanu, în Gorj, însă, a poprit pensiile a mii de pensionari care aveau datorii către stat.
Datornici, categoria grea
Din categoria marilor companii de stat datornice la stat, bat recorduri peste recorduri Societatea energetică Hunedoara cu aproape 45 de milioane de euro, Televiziunea Română cu vreo 40 de milioane de euro. Societatea Electrica are de plată 10 milioane de euro, Regia de Transport Bucureşti circa cinci milioane iar Poşta Română un milion şi jumătate. Lista companiilor private sau publice datoare la stat este, desigur, mult mai mare: unele dintre ele, firme de succes din retail, ca reţeaua de hipermarket Auchan, dar şi bănci fără activitate sau care şi-au dat de multă vreme duhul cum ar fi Bankcoop cu patru milioane de euro datorii sau Banca Internaţională a Religiilor cu circa 250 de mii de euro. Este suprinzătoare prezenţa pe liste a multor companii de stat care deţin, în mare măsură, monopolul domeniului în care activează: CFR Marfă sau companiile de extracţie a combustibilului fosil sau de producere şi furnizare a energiei electrice au datorii de milione. Rămâne ca premierul Cioloş şi echipa lui să afle cum a fost posibilă acumularea unor datorii istorice atât de mari la bugetul de stat sau la cele speciale (pentru şomaj sau sănătate), mai ales că e de presupus că aceste companii sunt conduse chiar de mâna invizibilă a guvernului şi că acesta a tolerat şi încurajat tacit situaţia.
O listă a datornicilor bine orientată politică
Chiar dacă s-a bucurat de o lansare zgomotoasă şi festivă, lista pare să fi fost alcătuită în grabă şi cu multe greşeli. Mulţi au contestat exactitatea ei, susţinând că şi-au plătit datoriile sau că le-au contestat în tribunal. ANAF a anunţat că va reverifica listele publicate, dar nu le-a retras de pe pagina de internet. Ce sens are publicarea unei liste cu datorii din care chiar ANAF spune că nu va putea recupera decât o cincime, restul, adică vreo 15 miliarde de euro ducându-se pe apa Sâmbetei? Poate doar să demonstreze, o dată în plus că, în ciuda cheltuielilor de sute de milioane de euro pe sistemul integrat de informaţii, datele circulă greu şi, cum se vede fragmentar între instituţiile statului.
Limita inferioară de 1500 de lei de la care porneşte selecţia celor de pe listă i-a scutit de ruşine pe mulţi dintre micii datornicii astfel că decizia grăbită a fiscului de a o publica pare mai degrabă populistă, preelectorală. Mulţi vor fi răsuflat uşuraţi că nu sunt într-atât de datornici încât să apară pe liste.
Dar greşelile listei şi impactul ei populist sunt doar două dintre criticile care le-au fost adresat celor de la ANAF. Se pune problema în sine a moralităţii publicării acestor date care ar trebui să fie confidenţiale.
Legea 677 din 2001 referitoare la protecţia persoanelor reglementează datele cu caracter personal şi, în contextul controverselor lansate de legislaţia denumită generic Big Brother, Înalta Curte a stabilit recent că numele, prenumele şi adresa de reşedinţă sunt informaţii cu caracter privat. Aşadar fiscul ar trebui să se pregătească să scoată din buzunarul public amenda pentru că a dezvăluit aceste informaţii. Cei care plătesc această indiscreţie, desigur, sunt tot mici contribuabili.
Micii datornici aşteaptă lista marilor cheltuieli ale statului
Dar chiar dacă ar fi legală, indiscreţia fiscului este imorală. Listele au fost publicate înainte de trimiterea declaraţiilor de venit şi, în unele cazuri, au fost confundate datoriile curente, din 2016, cu cele istorice, din anii anteriori.
Pe de altă parte, înainte de a pune cătarea pe datornici, statul însuşi ar trebui să dea socoteală cum a cheltuit banii bugetari După cum se ştie, bugetele de asigurări sociale şi sănătate sunt mereu deficitare şi se întrevede perspectiva ca, peste câţiva ani, să nu mai existe bani de pensii şi nici pentru programele naţionale de sănătate. Lista ANAF-ului are ca fundal scandalul din sănătate unde s-au cheltuit sume imense pentru consumabile proaste. De asemenea, sunt tot mai multe semne că şi investiţiile în educaţie au fost subminate de risipă. S-a investit în plagiate doctorale, în institute fantomă şi în publicaţii cu circulaţie discretă. Au fost finanţate universităţi descalificate de evaluările naţionale. Se plătesc bani grei pentru suplinitori necalificaţi sau pentru manuale prost concepute.
De asemenea, conform rapoartelor Curţii de Conturi, bugetele primăriilor au fost prejudiciate de peste o sută de milioane de euro în 2014. S-au dat bani fără licitaţii la clienţi, au fost acordate sporuri şi premii financiare fără documente fiscale, s-au făcut cheltuieli de protocol care nu se încadrează în baremul legal.
Mai mult, procurorii de la Direcţia Anticorupţie au primit anul trecut peste o sută de sesizări de la Curtea de Conturi. Fraudele reclamate sunt de circa două miliarde de euro, iar ironia sorţii face ca prejudiciul cel mai mare să fi fost înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice din Ilfov care a prejudiciat bugetul cu aproximativ 250 de milioane de euro. Este un prejudiciu al fiscului care, de înţeles, nici nu apare pe propria listă a fiscului.
Mai mult, fiscul însuşi are datorii faţă de contribuabili. Încasarea drepturilor de autor, de pildă, se bizuie pe aproximaţii şi evaluări astfel că, nu odată, statul încasează în avans mai mulţi bani decât ar trebui. Fiscul nu înapoiază aceşti bani, ci îi anunţă pe contribuabili că va reporta surplusul în anul următor contabil. De asemenea, documentele trebuie legalizate sau însoţite de timbre fiscale însă mai niciodată nu se găsesc timbrele potrivite, astfel că multe acte au timbre mai scumpe. Atent să nu i se dea mai puţin, fiscul nu va protesta când primeşte mai mult şi nici nu va da rest. Iar dacă pretinzi înapoi sume luate în mod greşit, cum ar fi taxa pentru maşinile recent înregistrate sau resturi de salariu sau despăgubiri te poartă prin tribunale.
Aşadar, problema nu e doar că marii datornici ai statului au de plătit sume uriaşe la buget, ci şi că statul le este dator contribuabililor cu explicaţii pentru modul în care cheltuieşte banii luaţi ca impozit sau din surse externe. La urma urmelor, statul nu ar însemna nimic fără contribuţia tuturor. Dar pentru aceasta trebuie ca statul să abandoneze mentalitatea comunistă că este format din supraoameni la picioarele cărora oamenii de rând, plătitorii de biruri, trebuie să depună ofrande, să-i îmbuneze.
