Linkuri accesibilitate

Afacerea Hexi Pharma și viciile de fond ale sistemului medical românesc


Intervențiile iresponsabile ale politicienilor nu fac decât să-i deruteze și mai tare pe cei slabi de înger.

Prof. Alexandru Călinescu
Prof. Alexandru Călinescu

Scandalul dezinfectanților a căpătat o turnură neașteptată, după decesul patronului companiei Hexi Pharma, cea care furniza spitalelor substanțe ineficiente. Nu numai o serie de ziare și de televiziuni avansează fel de fel de teorii abracadabrante, dar și unii politicieni au găsit cu cale să intervină pentru a arunca acuzații nefondate, dar menite a abate atenția de la fondul problemei. Mă refer în primul rând la Victor Ponta și Sebastian Ghiță, foarte vocali în acest caz, tocmai ei, care au actualmente probleme de natură penală. Or, este evident că doar ancheta Procuraturii va putea să lămurească lucrurile și că intervențiile iresponsabile ale politicienilor nu fac decât să-i deruteze și mai tare pe cei slabi de înger.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:41 0:00
Link direct

Se întâmplă încă un fenomen ciudat. Mulți comentatori manifestă, în legătură cu dezinfectanții diluați, un fel de stupoare, ca și cum nici prin gând nu le-ar fi trecut că așa ceva se putea petrece în sistemul sanitar românesc. Realitatea este că afacerea Hexi Pharma reprezintă doar semnul, vizibil, al unei situații dezastruoase care durează de mai multe decenii. În ultima perioadă a regimului Ceaușescu sistemul medical se afla deja în colaps. Spitalele nu mai făceau față, bolnavii dormeau câte doi sau chiar câte trei în pat, în saloane era frig, personalul medical era plătit prost și își completa veniturile prin „stimulentele” și „recompensele” primite de la pacienți. Penuria de medicamente devenise cronică, bolnavii trebuiau să-și cumpere ei înșiși cele necesare, inclusiv vată și spirt, care nici ele nu se prea găseau. Lipseau anestezicele, unele operații se efectuau în condiții amintind de evul mediu. Igiena constituia, bineînțeles, o preocupare minoră. În 1989, România avea, printre țările europene, una din cele mai scăzute speranțe de viață. Ca să nu mai vorbim de decesele și dramele provocate de criminala lege prin care Ceaușescu interzisese întreruperile de sarcină.

Unele lucruri s-au schimbat în bine după 1990. Au apărut spitale și clinici private, la standarde occidentale. Viciile de fond ale sistemului rămân însă la fel de pernicioase. Se adaugă corupția endemică, prezentă, din păcate, în toate zonele societății românești. Aflăm acum că până și sistemul informatic al Casei de Asigurări de Sănătate a fost o fraudă girată de mai mulți șefi ai Sănătății, împotriva cărora tocmai s-a deschis urmărirea penală. O singură concluzie se impune: sistemul e putred și trebuie reclădit din temelii.

Previous Next

XS
SM
MD
LG