În fiecare an, în ultima duminică a lunii mai, România sărbătoreşte Ziua românilor de pretutindeni. Pentru a marca evenimentul, preşedintele Klaus Iohannis i-a primit la Palatul Cotroceni pe reprezentanţii românilor din străinătate, veniţi la Bucureşti cu ocazia Conferinţei „Excelență românească peste hotare”, manifestare organizată de Ministerul de Externe, şi le-a trimis un mesaj de solidaritate românilor, oriunde s-ar afla. O declaraţie de dragoste care, în plină perioadă electorală, pare să aibă sensuri şi înţelesuri mai adânci decât simplele urări de prosperitate şi unire.
Solidaritate istorică pentru viitor
Preşedintele României spune că a cerut guvernului să elaboreze o agendă de lucru în care să considere diaspora “o prioritate naţională”. S-ar putea recupera astfel energiile şi experienţa românilor din străinătate, contribuind la imaginea României în lume.
De asemenea, referindu-se implicit la Basarabia, Bucovina şi la alte comunităţi istorice de români, Klaus Iohannis vorbeşte despre circumstanţele istorice nefericite care i-au înstrăinat pe aceştia de ţară. „Este datoria noastră să-i sprijinim pentru a-şi păstra identitatea, tradiţiile şi cultura, spune preşedintele Iohannis. Iar pe cei care au ales, pentru moment, să trăiască şi muncească peste graniţe trebuie să-i susţinem pentru ca drepturile şi libertăţile să le fie apărate". În numele solidarităţii istorice, românii, indiferent unde trăiesc, ar trebui „să fie uniţi, să-şi apere şi să-şi promoveze valorile.”
Chiar dacă transmis cu ocazia Zilei Românilor de pretutindeni, mesajul are un tâlc politic mai actual, asigurându-i pe cei din Diaspora că, deşi nu au fost pe un loc vizibil în agenda sa, sunt mereu pe lista priorităţilor şi că simte că le este dator. Mai mult, chiar dacă această zi este serbată anual, de astă dată vocea preşedintelui se face auzită mai clar peste rumoarea electorală, într-o perioadă când, în urma celor două runde electorale din următoarele şase luni, se va decide cine va deţine puterea în următorii patru ani.
Indignarea ca factor electoral
S-a spus de nenumărate ori, şi Klaus Iohannis a fost primul care a acreditat această spusă, că fără votul celor din străinătate, alegerile din decembrie 2014 ar fi revenit candidatului PSD. Ponderea voturilor din străinătate este aparent nesemnificativă şi nici măcar nu explică diferenţa dintre Victor Ponta, considerat, înainte de alegeri, favoritul cursei, şi Klaus Iohannis, un începător în ale politicii, primar într-un oraş al cărui prestigiu este regional şi se bazează pe moştenirea trecutului, şi nu pe perspectivele viitoare. Niciun sondaj de opinie de dinainte de alegeri, nici chiar cele ale PNL, nu-l dădeau câştigător decât în situaţii improbabile pe care realitatea părea să le excludă.
Dar Klaus Iohannis avea mai multe atuuri. Primul ţinea de imagine: spre deosebire de principalul său adversar, părea să fie un om integru, hotărât, onest. Mulţi dintre românii din străinătate au văzut în candidatul PNL un european capabil să întărească legătura României cu clubul ţărilor civilizate şi să integreze ţara în spaţiul Schengen, tratând de la egal la egal cu omologii săi vestici. Reprezenta viitorul, spre deosebire de contracandidatul PSD care amintea de trecutul comunist prin biografie, obiective şi politica sa organizaţională caracterizată prin birocraţie, nepotism şi corupţie.
Hotărâtor a fost primul tur pentru prezidenţiale când, din pricina legislaţiei lacunare şi a organizării defectuoase a secţiilor din străinătate, mulţi dintre românii din diaspora nu au putut vota. Nemulţumirea lor a stârnit o furtună electronică la televizor, pe internet şi telefon, scoţând la vot, pentru al doilea tur, artileria grea: familiile din ţară ale celor plecaţi şi nehotărâţii.
Primul tur de la prezidenţiale l-a costat pe Titus Corlăţean fotoliul de ministru de Externe şi, de câteva zile încoace, îi pune în pericol libertatea. Fostul vicepreşedinte PSD este urmărit penal „pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.” Procurorii spun că a fost informat de numărul mare de români prezenţi la votul din străinătate, dar nu a luat nicio măsură: nu a suplimentat secţiile de votare şi nici efectivele ambasadei pentru a putea face faţă situaţiei, sabotând voinţa electorală a românilor din Diaspora pentru a da o mână de ajutor şefului său de partid, Victor Ponta, înscris şi el în cursa pentru Cotroceni. Klaus Iohannis, etnic german şi luteran, a reuşit o performanţă aproape imposibil de conceput în ţara protocronismului, a ortodoxiei şi a naţionalismului amnezic: a câştigat alegerile împotriva unui premier în exerciţiu, care avea la degetul mic lecţiile de demagogie şi populism ale criptocomunismului.
Între timp, anul de miere s-a terminat şi vocile critice ale românilor de dincoace şi mai ales de dincolo de graniţă se fac tot mai des auzite. Nemulţumirea nu este pricinuită doar de faptul că românii care trăiesc în străinătate sunt trataţi ca nişte cetăţeni de categoria a doua, că nu se bucură de unele drepturi prevăzute de normele Uniunii Europene iar autorităţile române acceptă impasibile această situaţie, ci şi de sentimentul că sunt împiedicaţi de birocraţia diplomatică şi de absenţa unor mecanisme mai flexibile de comunicare să aibă un punct de vedere faţă de situaţia politică din ţară. Ei susţin că reprezintă 20% din populaţie, dar că din cei aproape 600 de aleşi în Parlament sunt reprezentaţi de doar şase. Dublarea acestui număr propusă de PNL a fost respinsă repetat de comisiile de specialitate şi de plenul parlamentar dominat de PSD şi de sateliţii acestuia. Acum câteva zile legea s-a blocat în plen. Liviu Dragnea, preşedintele PSD, spunea că e dispus chiar să tripleze numărul parlamentarilor... Dar nu pentru alegerile din toamnă. „Nu vom fi niciodată de acord să modificăm legile electorale cu mai devreme de un an înainte de data alegerilor în sine, în funcţie de interesele unui partid sau ale altuia, după cum stă în ziua respectivă în sondaje,” ricana liderul PSD.
În vara trecută, comisia parlamentară pentru comunităţile românilor din afara graniţelor vizita comunităţile istorice ale românilor din jurul României pentru a descoperi că problemele sunt mai peste tot aceleaşi: „insuficienţa de cadre didactice specializate pentru predarea în limba română, calitatea manualelor şi reducerea continuă a numărului de elevi, susţinerea insuficientă a mass-media în limba română”. Printre multele soluţii, s-a propus înfiinţarea Centrelor comunitare româneşti din străinătate care ar fi putut duce la reconfigurarea geografică a consulatelor şi a secţiilor de votare. Legea care stabileşte cum vor fi organizate acestea a fost adoptată de abia patru săptămâni, aşadar e greu de crezut că va fi utilă la alegerile generale din toamnă. Legea votului prin corespondenţă adoptată în toamna anului trecut este şi ea un pas înainte pentru a nu se mai ajunge ca mai mereu la contestarea alegerilor generale din străinătate.
Un subiect fierbinte este şi cel al promisului şi încă ipoteticului pachet de legi referitoare la organizarea politică. Klaus Iohannis promitea că va reforma radical democraţia românească însă pare mai degrabă să se fi adaptat el însuşi moravurilor grele din politica de la Bucureşti. Vara trecută, preşedintele României a stârnit protestele românilor din ţară şi străinătate după ce a semnat Legea alegerilor parlamentare care, ridicând pragul electoral pentru alianţe la 8-10 procente, privilegiază partidele mari şi alianţele acestora, conservând actuala configuraţie politică şi blocând calea partidelor noi şi mai mici. Dacă până atunci promisa reformă a clasei politice bătuse pasul pe loc, după semnarea acelei legi ameninţa să se întoarcă în timp la perioada partidului unic. Cu atât mai mult cu cât se vorbea despre înţelegerile secrete între PSD şi PNL care ar negocia pe sub masă diverse decizii în Parlament şi guvern.
Este cert că reînnoirea legămintelor făcute de preşedintele Iohannis faţă de comunităţile româneşti de peste graniţă trebuie urmată de măsuri guvernamentale ca de pildă intensificarea furnizării de cărţi şi a programelor educaţionale în comunităţile istorice româneşti. Un exemplu este Caravana Limbii române, în cadrul căreia zilele trecute copiii din sudul Republicii Moldova au fost invitaţii la mai multe reprezentanţii de teatru de păpuşi susţinute de actori din România. De asemenea, ministrul educaţiei Adrian Curaj a anunţat că răspunde apelului adresat de organizaţiile unioniste de peste Prut şi va îngădui prezenţa profesorilor din România în 450 de licee din Republica Moldova pe 31 mai, în ultima zi de şcoală. Un alt semnal pe care l-ar putea trensmite guvernul de la Bucureşti ar mai putea fi reevaluarea preţul gazelor româneşti către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni, lansată cu atâta pompă anul trecut dar care a livrat mult sub capacitate. În acest an pe acolo nu a trecut nici măcar un metru cub de gaze. La nivel oficial se discută ca din 2018, după ce acest gazoduct va fi modernizat şi extins, să se transporte pe aici două miliarde de metri cubi. Se poate relansa schimbul comercial între cele două ţări şi cooperarea în cadrul programelor militare.
Dar mai poate fi vorba şi de măsuri de protecţie socială cum ar fi, de pildă, situaţia părinţii moldoveni care sunt cetăţeni români şi care urmează să primească de la 1 iulie indemnizaţii mai mari. Ar putea fi vorba despre extinderea acestui tip de ajutoare, dar şi de mai coerente pe plan educativ şi cultural.
Deocamdată, chiar dacă însufleţite de bună credinţă, iniţiativele faţă de românii din diaspora inspiră amatorism şi dezorganizare. Mesajul preşedintelui dă de înţeles că este nevoie de o agendă politică şi guvernamentală clară pentru a-i face pe românii “de dincolo” să simtă că nu au fost abandonaţi, că au pe cine se sprijini, că au o casă unde se pot întoarce.
