Judecătoarea Curţii de Apel, Domnica Manole, va fi cercetată penal pentru o decizie a sa în chestiunea referendumului, decizie invalidată de Curtea Supremă de Justiţie. O hotărâre de încuviinţare în acest sens a fost adoptată de CSM, la cererea procurorului general interimar care consideră că magistrata a acţionat premeditat ilegal, şi-a depăşit competenţele şi şi-a permis să interpreteze Constituţie. O convorbire despre semnificaţia acestui caz pentru întreaga justiţie a Republicii Moldova cu Nadejda Hriptievschi, directoare de programe la Centrul de Resurse Juridice.
Europa Liberă: Aşadar, Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat cu doar trei voturi împotrivă din cele 12 cercetarea penală a magistratei Domnica Manole pentru decizia acesteia din 14 aprilie, prin care a obligat Comisia Electorală Centrală să organizeze referendumul republican iniţiat de Platforma Demnitate şi Adevăr, pentru care, după cum se precizează, au semnat peste 400.000 de oameni. Procurorul general ad-interim şi-a motivat cererea în acest sens prin faptul că magistrata „a pronunțat cu bună-știință o hotărâre contrară legii”... În general, este un caz nou, unul inedit sau au existat şi altele asemănătoare, doar că mai minore şi, poate, mai necunoscute?
Nadejda Hriptievschi: „Eu nu cunosc alte cazuri de acest gen. Pentru că, de obicei, când s-au mai intentat urmăriri penale pe motivul adoptării unei hotărâri ilegale, era vorba de o hotărâre vădit ilegală, atunci când legea spune una, iar judecătorul în mod vădit face altceva şi fie este clar din lege, fie este clar din practica judiciară stabilită. În acest caz procurorul general şi-a întemeiat sesizarea exclusiv pe motivele invocate în decizia Curţii Supreme de Justiţie. Şi, din acest punct de vedere, este un caz inedit, poate o fi fost anterior, vreodată, dar eu nu cunosc. Mai multe organizaţii au semnat un apel prin care au solicitat procurorului general să explice exact în ce constă învinuirea adusă. Şi am solicitat şi Consiliului Superior al Magistraturii să examineze în mod public această solicitare, astfel ca noi să înţelegem şi motivarea, poate nu s-a scris totul. Deci, un judecător poate fi tras la răspundere penală, dacă el cu rea-voinţă nu a aplicat o lege sau a aplicat în mod eronat, cu rea-voinţă, o anumită lege. Ce înseamnă rea-voinţă? Rea-voinţă este fie intenţionat, el a ştiut că legea spune una, dar a făcut altfel, fie dintr-o neglijenţă gravă, crasă, pur şi simplu, nu cunoştea legea.”
Europa Liberă: Când este vorba de modul de interpretare a legii, aprecierea faptelor sau evaluarea probelor, unde ar fi liniile roşii după care ar începe rea-credinţa? Şi de la ce grad de interpretare a legii poate fi începută urmărirea penală?
Nadejda Hriptievschi: „Este inadmisibil să tragi la răspundere penală un judecător, atunci când legea nu este clară, nu există un alt precedent judiciar, judecătorul vine cu motivaţii de ce a aplicat astfel legea, o interpretare a faptelor. Este inadmisibil ca în acest caz să intervină un organ exterior organelor judiciare, adică să intervină procurorul general care zice: „Nu, stai un pic. Tu, judecătorule, nu ai interpretat corect legea. Stai că îţi arăt eu cum trebuie de interpretat legea”. Deci, este o interferenţă directă în justiţie. Aici se confundă două lucruri complet diferite. Şi, din punctul acesta de vedere, este o ingerinţă crasă în independenţa justiţiei. Noi avem decizia Curţii Supreme de Justiţie. Da, decizia spune că judecătorul nu a interpretat corect legea, că judecătorul nu a aplicat legea care trebuia etc. Dar cum procedează? Este un alt organ judiciar care, la fel, interpretează legea şi în acest caz aceasta este decizia finală. Noi putem să nu fim de acord nici cu ea, corect?”
Europa Liberă: Da.
Nadejda Hriptievschi: „Putem să o criticăm, putem să avem alte puncte de vedere, dar este o decizie finală şi este atât. Deci, nu poţi trage la răspundere un judecător, pentru că problema majoră care este, este că mai departe orice judecător întotdeauna va sta cu frica în sân, nu cumva să se intenteze o urmărire penală. Şi aşa cum noi avem legi care nu sunt suficient de clare, aceasta este şi funcţia judecătorului, ca să interpreteze legea şi să o aplice faptelor concrete.”
Europa Liberă: În declaraţia amintită de dumneavoastră, a mai multor ONG-uri, între care şi Centrul de Resurse Juridice, pe care îl reprezentaţi, sesizarea procurorului este apreciată drept „una tendențioasă și periculoasă pentru tot sistemul judecătoresc” şi drept „o intimidare a judecătoarei care a anulat un act administrativ”... Ca să explicăm poate mai amănunţit, ce pericol trebuie văzut în acţiunile Procuraturii, atunci când aceasta cere sau doreşte şi a obţinut încuviinţarea să cerceteze penal un magistrat?
Nadejda Hriptievschi: „În primul rând, pericolul este frica care poate fi instituită între judecători, care se vor teme mai departe să aplice legea. Poate să se ajungă la situaţii de absurd, că vor aştepta de fiecare dată, vor încerca fie să sesizeze Curtea Constituţională, fie altfel să se gândească: oare cum eu trebuie să aplic? Fie, dacă va mai fi vorba de un organ administrativ şi va fi vorba de o situaţie destul de politizată, pentru că în cazul de faţă e o situaţie politizată, judecătorii se vor teme, fie vor decide întotdeauna în favoarea organului administrativ. Şi atunci nu mai ai un recurs efectiv în justiţie, pentru că ştii că judecătorii se tem să ia cumva altfel de decizie şi tot vor urma, vor menţine hotărârile unor organe administrative. Acesta este pericolul cel mari mare sistemic. Desigur că un alt pericol este şi asupra judecătoarei nemijlocit, pentru că îi afectează cariera. Să fii urmărită penal, pentru că, de fapt, ai aplicat legea aşa cum ai înţeles, aşa cum reiese din toată practica ta, este un atac destul de serios nemijlocit asupra judecătoarea. Și acestea sunt pericolele cele mai mari.”
Europa Liberă: În general, este firesc? Sau cât de normal este ca Procuratura să iniţieze urmărirea penală pentru o decizie infirmată sau modificată într-o cale de atac?
Nadejda Hriptievschi: „Noi avem standarde internaţionale foarte clare, un judecător nu poate fi urmărit penal sau disciplinar pentru simplul fapt că hotărârea sa a fost modificată de o instanţă superioară, pentru că, iarăși, vorbim de interpretări diferite, de aceea, şi avem două sau trei grade de jurisdicţie. Dacă noi vom urmări fiecare judecător pentru hotărârile sale modificate, atunci ajungem iarăşi la nişte situaţii se absurd şi ajungem şi la faptul că se instaurează pe interiorul sistemului o ierarhizare, care este inadmisibilă. De unde avem noi siguranţa că cei de la Curtea Supremă de Justiţie nu încalcă ei, la rândul lor, legea? Şi atunci noi nu putem să ne punem toate speranţele că prima instanţă, a doua instanţă poate nu sunt foarte buni, dar Curtea Supremă întotdeauna are dreptate. Din păcate, în Republica Moldova noi am avut cazuri de încălcare evidentă, crasă a legii şi noi nu am văzut nu doar urmăriri penale, cu greu am văzut răspundere disciplinară aplicată. Să ne amintim de cazul faimos „Aroma Floris”, în care un judecător de la Curtea Supremă de Justiţie a participat de două ori în aceeaşi cauză, a participat în prima instanţă şi apoi a participat la Curtea Supremă de Justiţie. Colegiul Disciplinar a aplicat răspunderea disciplinară. Consiliul Superior al Magistraturii a anulat-o. Iarăşi, e o interpretare. Unii interpretează că a doua oară a participat doar în revizuire şi se admite. Deci, ce facem atunci, îi atragem la răspundere penală pe judecătorii aceştia de la Curtea Supremă de Justiţie? Nu a urmat nicio urmărire penală, corect?”
Europa Liberă: Faptul că CSM a făcut şedinţă închisă cât de justificat este într-o asemenea rezonanţă?
Nadejda Hriptievschi: „Este absolut nejustificat. Şi, iarăși, mie îmi pare rău că la noi se confundă lucrări şi se confundă lucruri, de fapt, de mai marii din justiţie. Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat examinarea cauzei în şedinţă deschisă, motivând că astfel prevede regulamentul CSM. Aceasta e o scuză doar. Or, nu poate un regulament să fie mai presus decât o lege şi decât standardele internaţionale, în primul rând. În al doilea rând, trebuie să facem diferenţă. Atunci când acordul pentru urmărire penală se solicită de către procurorul general, pentru că este vorba fie de o cauză care urmează, deci, acel flagrant, să zicem, sau este o cauză penală în care este informaţie că judecătorul, ei trebuie să aplice măsuri speciale de investigaţie, atunci desigur că este justificată examinarea în şedinţă închisă, pentru a nu prejudicia cauza penală. În cazul de faţă, toate acţiunile s-au consumat, hotărârea judecătoarei este publică, hotărârea Curţii Supreme de Justiţie. Ce mai poate face judecătoarea aceasta? Cum prejudiciem urmărirea penală? Din contra, prejudiciem însăşi apărarea acestei judecătoare, pentru că publicul nu înţelege, de fapt. Procurorul general se bazează doar pe concluziile Curţii Supreme de Justiţie, care are dreptul acesta, face un act de justiţie, îşi motivează. Procurorul general ia toate acele motive pentru a intenta urmărire penală. E o situaţie nemaipomenită şi acesta este un pericol extraordinar. Dacă noi am fi avut cauze în Republica Moldova, când vedem că acest fenomen este des şi apoi se schimbă, poate nici nu ne ridica atâtea suspiciuni. Dar să ne aducem aminte de spălătoria aceasta de miliarde. Care a fost răspunsul Consiliului Superior al Magistraturii şi răspunsul Procuraturii Generale? Aproape zero, da? Avem cazuri în care judecătorii acceptă să plătească din buzunarul statului unei firme private, fără un contract scris, fără un contract perfectat conform legii. Şi acolo nu urmează nimic şi în cazul de faţă urmează. Acesta este un semnal, de fapt, că e o abordare selectivă. Şi aici, iarăşi, este pericol foarte mare. Avem judecători care îndrăznesc să mai vorbească şi este cazul doamnei Manole, care a ieşit de mai multe ori în public şi a criticat anumite lucruri din sistem. Şi aici urmează urmărirea penală, în alte cazuri, unde este vorba de judecători...”
Europa Liberă: Înţeleg, doamnă Hriptievschi, că dumneavoastră apreciaţi cele întâmplate ca ceva oarecum de răscruce în realitate?
Nadejda Hriptievschi: „Da, este de răscruce. Şi eu aveam încredere în CSM, eram absolut sigură că, Consiliul Superior al Magistraturii va refuza solicitarea procurorului general interimar. Dar, când am văzut maniera în care a fost examinată această sesizare, prin refuzul de a examina în public, e chiar ieşit din comun. Şi apoi, când am văzut şi modalitatea de vot, mi-am dat seama că, de fapt, suntem într-o situaţie nemaipomenită, e într-adevăr o încălcare crasă. Eu mai departe îmi pun doar speranţa că acei judecători la care va ajunge, că mai este contestaţie, mai sunt judecători la Curtea Supremă de Justiţie, care au şansa să anuleze hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, și eu mai contez că mai avem judecători care, de fapt, ţin la independenţa justiţiei. Măcar acei judecători care vor examina această cauză îşi vor da seama că este complet deplasată.”
