Cineastul ceh Viktor Pelesny lucrează la o peliculă despre viața sculptorului Otakar Švec, care la începutul anilor 1950 a creat cea mai mare statuie a lui Lenin din lume. Švec s-a sinucis cu mai puțin de o lună înainte de dezvelirea monumentului. Relatarea corespondentului Europei Libere Iaroslav Șimov este prezentată de Lucian Ștefănescu.
Între 1955-1962, cea mai mare statuie a dictatorului sovietic Iosif Stalin a dominat orizontul de pe dealul Letna din capitala Ceholovaciei Praga. Colosul de 17.000 de tone nu putea trece neobservat. Cu toate acestea sculptorul care l-a creat, Otakar Švec, nu l-a văzut niciodată terminat.
Timp de o zi în aprilie 2016, capul gigantic al tiranului a atîrnat din nou deasupra Pragăi, ca personaj de bază într-o nouă producție cinematografică despre tragedia personală a lui Švec.
Filmul regizat de Viktor Pelesny se numește „Monstrul” și este bazat pe romanul „Stalin de granit” al scriitorului ceh Radla Cainer.
Soarta sculptorului Švec e similară cu aceea a multor intelectuali central europeni din generația născută la sfîrșitul secolului 19 prinși între Hitler și Stalin.
S-a născut la Karlovy Vari în 1892 și și-a început cariera de sculptor după primul război mondial. Este faimos între altele pentru o sculptură futuristă numită „Motociclistul”, dar și pentru monumentele dedicate mai multor figuri istorice cehe, între care împăratul Carol al IV-lea, președintele Primei Republici (statul cehoslovac independent dintre cele două războaie) T.G.Masaryk și reformatorul creștin din Evul Mediu Jan Hus.
Statuia lui Masaryk creată de Otakar Švec, care a stat în același loc unde avea să fie ridicat monumentul lui Stalin, a fost distrusă după ce Hitler a ocupat Cehoslovacia.
După ce comuniștii au preluat puterea, și țara sa a intrat în lagărul socialist, sculptorul Švec s-a ținut deoparte.
Era o persoană complicată, ca majoritatea artiștilor, era în esență un om al Primei Republici, nu era comunist, spune regizorul Pelesny.
Distrus de „monstru”
În 1949 Švec a fost invitat să participe la concursul pentru monumentul lui Stalin. Convins că lucrarea îi va fi atribuită unuia dintre artiștii favoriți ai regimului, Švec a depus un proiect, fără să se aștepe ca el să fie cîștigătorul.
Cinci ani a durat ridicarea uriașei construcții, care-l înfățișa pe Stalin în fruntea unui grup de muncitori proletari - cehii aveau să poreclească monumentul „fronta na maso”, coada la carne.
Construcția a fost însă traumatică pentru sculptor.
„Când a fost forțat să construiască monumentul, a căzut în depresie, ceea ce era logic”, spune Viktor Pelesny. „A început să se ‘trateze’ cu alcool, și a avut și o afacere romantică la vremea respectivă, care a jucat și ea un rol. Soția sa, care lucra la statuie împreună cu el, a aflat. Totul se îndrepta sepre dezastru. Tragedia lui personală familială avea loc în contextul uriașului spectacol public gîndit de regim pentru dezvelirea statuii. Filmul meu este în esență despre această dramă psihologică, despre un om care a încercat să rezolve o situație de nerezolvat”
În 1954, aparent din cauza unui amestec de presiune politică și dramă personală, soția lui Otakar Švec, Vlasta, își pune capăt zilelor.
Și când construcția monumentului se apropia de sfîrșit în primăvara lui 1955, Švec s-a sinucis și el. Nimeni nu știe exact de ce.
Monumentul lui Stalin a fost în fine inaugurat la 1 mai 1955, mai mult de trei ani după moartea dictatorului. Viktor Pelesny:
„La data inaugurării sale, monumentul era deja demodat. A fost dezvelit în 1955, iar la începutul lui 1956, Hrușciov se adresa celui de-al 20-lea congres al partidului comunist sovietic denunțîndu-ul pe Stalin. Dar statuia lui a stat la Praga șapte ani. Nimeni nu avea nevoie de ea”
A fost nevoie de 800 de kilograme de explozibili pentru dărîmarea „monstrului” în 1962.
Regizorul Viktor Pelesny a început lucrul la filmul despre Otakar Švec cu mai mult de cinci ani în urmă, dar acum, cu puternica mișcare de reablitare a lui Stalin în Rusia lui Vladimir Putin și în rîndul admiratorilor săi din alte țări, subiectul este surprinzător de actual:
„Ca să fiu sincer, n-am legat deloc ideea mea de nimic anume de pe scena politică sau internațională. Dacă acum anumite momente sau idei din acest film par legate de realitatea de azi, asta nu ar nimic de a face cu mine. Vremurile sînt pur și simplu așa.”
